Încheindu-se lucrările celei de a 48-a Conferinţe a ILEI (Liga Internaţională a Profesorilor Esperantişti), cei interesaţi şi-au pregătit valizele pentru a se deplasa cu autobuzele de la Oostende (Belgia) la Lille (Franţa). Era în dimineaţa zilei de 25 iulie 2015 când ne-am despărţit de oraşul turistic Oostende, care ne-a găzduit timp de o săptămână oferindu-ne din frumuseţile sale şi din pacea locului.
Deoarece n-am plecat cu autobuzul, ci cu un prieten venit din oraşul Warneton-Commines, situat la circa 20 de metri de graniţa cu Franţa, m-am îmbarcat în maşina acestuia, alături de două esperantiste din Armenia, care urmau să fie găzduite la amicul meu Jean-Claude Thumerelle, şi după o călătorie de o oră şi jumătate am ajuns la locuinţa acestuia, unde ne aştepta Dominique, soţia lui Jean-Claude, şi o familie esperantistă din Brazilia. După o „înviorare” într-o atmosferă prietenească, Jean-Claude ne-a invitat în automobilul său pe mine şi pe brazilieni, astfel că în mai puţin de o oră am ajuns în oraşul francez Lille.
Aşa cum ne spun informaţiile turistice, Lille este o „metropolă tânără, vie şi ospitalieră”, fapt de care ne-am convins în zilele ce au urmat. Cu o populaţie de peste un milion de locuitori, Lille se poate mândri cu industria, comerţul, gastronomia şi cultura lui care oferă locuitorilor şi turiştilor deopotrivă experienţe şi sentimente demne de trăit. Un oraş în care urmele trecutului se îmbină în mod paşnic şi armonios cu binefacerile progresului nu poate decât să atragă şi să încânte ochiul străinului venit să-l cunoască şi care sfârşeşte prin a-l admira. O bogată moştenire arhitecturală reflectată în frumuseţea caselor, bulevardelor şi pieţelor publice conferă oraşului un plus de atractivitate, o imagine a unei vieţi prospere. O mulţime de restaurante, terase, baruri clasice sau originale te îmbie la tot pasul, iar la orele de vârf şi la ceas de seară viermuiala oraşului îţi arată precum curgerea sevei prin arterele copacului pulsul vieţii unui oraş în plină dezvoltare. Călătorul poate alege între umbrele trecutului, purtându-şi paşii prin sălile unor muzee impresionante, între înghesuiala comercială prin bazaruri, târguri, buticuri de tot felul ori privitul în nenumăratele vitrine ale magazinelor, între locurile de amuzament sau pur şi simplu a sta la o terasă în frumoasa piaţă centrală şi a admira necontenitul dute-vino al turiştilor sosiţi de prin ţările lumii pentru a petrece un timp în frumosul şi pitorescul Lille.
Toate aceste informaţii şi multe altele sunt uşor de găsit în pliantele turistice, deci nu vom intra în detalii, mai ales că scopul nostru nu era cel turistic, ci unul cultural-profesional, eu numărându-mă printre cei 2700 de esperantişti veniţi din 82 de ţări pentru a participa la cel de-al 100-lea Congres Universal de Esperanto, unul dintre marile congrese. Vom aminti aici că cea mai numeroasă participare la un congres esperantist a fost în anul 1987, când al 72-lea Congres Universal de Esperanto a întrunit la Varşovia un număr de 5946 vorbitori de esperanto de pe toate continentele. Aşadar, cine afirmă că Esperanto a dispărut, se înşeală profund, căci o idee genială nu moare, ea continuă să trăiască şi acolo unde unii n-o văd sau nu vor s-o vadă. Piramidele din Egipt, Metropola New-York ori Deşertul Sahara nu dispar doar pentru că cineva nu crede că ele există sau pentru că nu le-a văzut. Desigur, cel mai uşor e să negi existenţa a ceea ce nu ştii sau să închizi ochii când nu vrei să vezi ceva ce nu-ţi e pe plac.
. .
Acest eveniment impresionant prin amploarea lui şi reprezentând diversitatea în unitate îl marchează intelectual şi spiritual pe fiecare participant şi pe toţi la un loc. Festivităţile de deschidere şi de închidere a lucrărilor congresului, mai nou televizate şi transmise prin internet, reprezintă în sine înalte acte de cultură şi socializare. La acestea se adaugă diversele momente şi seri artistice naţionale şi internaţionale din cursul săptămânii şi nenumăratele prelegeri referitoare la cultură şi civilizaţie, încât cei veniţi la congres nu au timp de plictiseală, ci aleargă de la un salon la altul pentru a participa la manifestarea aleasă din „Cartea Congresului”, care în cele 168 de pagini ale sale conţine Programul de activităţi schematizat şi numeroase detalii şi referiri informative cu privire la punctele din program, la locul de desfăşurare, la actanţi, la participanţii la congres şi la ţările de provenienţă.
În Programul general, în afară de şedinţele obişnuite ale Comitetului Internaţional al UEA (Universala Esperanto-Asocio) şi ale celorlalte organizaţii afiliate la UEA sunt cuprinse diverse alte activităţi într-o gamă largă. Vom încerca să enumerăm câteva dintre acestea: Târgul Internaţional, organizat în prima seară a congresului, în care timp de două ore fiecare Asociaţie Naţională de Esperanto îşi expune propriile materiale informative; foarte vizitata Librărie UEA, cuprinzând cărţi în limba esperanto şi alte materiale instructive; diverse expoziţii; ateliere de dans, muzică, instruire limbi, teatru; concerte şi repetiţii pentru seara naţională şi cea internaţională; diverse excursii pentru cunoaşterea oraşului, împrejurimilor sau a oraşelor mai îndepărtate (de exemplu Bruxelles, Paris) dar şi pentru cunoaşterea culturii şi tradiţiilor locale; foarte interesantele prelegeri axate pe tema congresului: „Limbi, arte şi valori în dialogul între culturi”, susţinute de unii dintre cei mai buni specialişti din multe ţări; cursuri de pregătire pentru examen, finalizate cu susţinerea examenului internaţional de tip KER (Cadru de Referinţă European) cu Atestat pentru nivelele B1, B2, C1); Ziua Şcolii – reprezentând un adevărat schimb de experienţă pe plan internaţional; Academia Internaţională a Ştiinţelor San Marino, Academia de Esperanto, Conferinţa de Esperantologie, Universitatea Internaţională a Congresului şi multe alte activităţi ale organizaţiilor esperantiste naţionale şi internaţionale, care timp de o săptămână informează publicul despre activităţile lor sau despre rezultatele obţinute pe parcursul unui an, astfel că fiecare zi este plină de evenimente de dimineaţă până seara târziu, încât nimeni nu are timp să se plictisească şi la terminarea congresului fiecare participant pleacă acasă cu sufletul şi spiritul îmbogăţite de cele auzite şi văzute. Desigur, pentru cei cu bani mai mulţi se organizează aşanumitele programe „Antecongres” şi „Postcongres”, constând în excursii, vizitarea unor locuri pitoreşti, oraşe, muzee etc., un fel de anticipare şi prelungire a perioadei congresului. Cei care nu-şi permit acest lux, de altfel foarte costisitor, se întorc cuminţi şi mulţumiţi în ţările lor, dar mereu cu speranţa de mai bine şi mai mult.
Cu conştiinţa că mă includ şi eu în a doua categorie, după festivitatea de închidere a lucrărilor congresului, m-am despărţit de numeroşii prieteni şi m-am îndreptat spre locuinţa mea temporară pentru a mă pregăti de drumul revenirii în ţară. Când şi această acţiune a fost îndeplinită, în aşteptarea amicului Jean-Claude am mai avut răgazul pentru o conversaţie plăcută cu gazda mea, profesorul de filozofie Francis Tiédrez, apoi sosind timpul plecării, i-am mulţumit amfitrionului şi împreună cu Jean-Claude am revenit la Warneton, în Belgia, unde am peterecut o seară plăcută în compania lui şi a soţiei sale, Dominique, după care toţi fiind foarte obosiţi o noapte odihnitoare avea să ne readucă la realitatea obişnuită. Dimineaţa a trecut repede şi pe la ora 11 ne-am îndreptat cu toţii spre gara din Commines. La un moment dat Jean-Claude îmi sugerează să mă uit la uşa unei construcţii mai impunătoare, apoi îmi spune că acea clădire era Primăria oraşului, iar uşa de lemn sculptată era un dar din partea unor meşteri maramureşeni, ceea ce m-a impresionat sincer, gândindu-mă că talentul artistic al oamenilor noştri a ajuns până acolo. Ce păcat că poporul nostru nu ştie să gestioneze şi să preţuiască la justa valoare bogăţiile şi valorile pe care le deţine!
Cu aceste gânduri de mândrie dar şi de regret, şi pentru că mai rămăsese în jur de o oră până la plecarea trenului, am acceptat cu plăcere invitaţia prietenilor mei de a servi masa la un restaurant chinezesc recent deschis. De fapt, eram şi curios să aflu dacă descrierea făcută de Jean-Claude se adevereşte. Eram printre primii clienţi, astfel că am putut admira în voie sala extrem de spaţioasă, curată şi mesele aranjate exemplar. Într-o încăpere alăturată şi deschisă vederii erau aşezate ca într-o expoziţie nenumărate feluri de specialităţi culinare, mai mult de jumătate dintre ele constând în produse din vietăţi marine: peşte, scoici, crabi, caracatiţă şi altele. Fiind autoservire, fiecare îşi putea alege cele preferate şi aşeza pe o farfurie, după care te aşteptau lângă nişte plite încinse câţiva bucătari chinezi şi în câteva minute, lucrând cu o dexteritate extraordinară, adăugând condimente şi sosuri numai de ei ştiute, prăjeau cele aduse, iar rezultatul muncii lor şi aromele exotice îţi trezeau simţul olfactiv şi apetitul, încât erai nerăbdător să guşti din acele minunăţii. Şi spre a nu-mi dezamăgi curiozitatea, printre altele am ales şi o feliuţă de caracatiţă, spre încântarea şi distracţia colegilor mei. Totuşi gustul nu era chiar rău, deşi senzaţia era că mănânci o bucată de cauciuc, dar cel puţin am trăit acea senzaţie. Bineînţeles că masa a fost asortată cu un vin de calitate şi clientul putea să-şi aleagă tot ce dorea şi în ce cantitate dorea. Se înţelege că modestia m-a oprit de la excese, dar când l-am întrebat pe amicul meu despre costul per persoană, aproape m-a cuprins regretul: 30 de euro, dar colegii mei n-au acceptat să contribui şi eu, amintindu-şi poate de ospitalitatea cu care i-am tratat când m-au vizitat cu ani în urmă în România.
Plecând din Warneton-Commines cu această ultimă amintire plăcută, am urcat într-un tren cu destinaţia Bruxelles, pentru a fi mai aproape de aeroport şi a nu rata zborul de a doua zi dimineaţă. Spre liniştea mea, ajungând în Gara Centrală din Bruxelles, am fost aşteptat de un alt esperantist cu care vorbisem în Lille pentru o noapte de găzduire.
Noua mea gazdă, posesorul unui nume grecesc, Angelos Ţirimikos, traducător la Parlamentul European şi preşedinte al Asociaţiei de Esperanto din Belgia, s-a dovedit a fi nu numai foarte ospitalier, ci şi foarte cult. Soţia şi fiica lui fiind plecate în Grecia, unde urma să plece şi el a doua zi, Angelos a avut timpul şi dispoziţia necesare pentru a se ocupa de mine şi de a-mi arăta puţin din bogăţia şi frumuseţea acestei importante capitale europene, unde tradiţionalul se îmbină în mod plăcut cu modernul şi unde interculturalitatea este la ea acasă.
Aşadar, după o oră de odihnă în apartamentul foarte spaţios şi elegant al domnului Ţirimokos, şi după o discuţie amicală la o cafea revigorantă, noua mea gazdă m-a invitat în oraş şi am fost încântat să aflu o mulţime de detalii de la însoţitorul meu care a reuşit să mă uimească cu cunoştinţele sale vaste despre fiecare construcţie importantă din faimosul oraş al cărui nume este atât de frecvent pronunţat la canalele de ştiri din toate ţările europene. Deşi mai vizitasem frumoasa capitală cu ani în urmă, cu care prilej l-am cunoscut pe dl Ţirimokos la o întâlnire esperantistă tocmai în clădirea Parlamentului, n-am pierdut prilejul de a revedea impresionantele locuri atât de vizitate de turiştii lumii şi de a-mi împrospăta cunoştinţele prin explicaţiile deosebit de detaliate ale ghidului meu. Desigur, pentru a descrie toate cele văzute ar fi necesare multe pagini, dar nu acesta este scopul nostru, dar nu putem încheia înainte de a sublinia faptul că toate acele construcţii impresionante, care trădează bogăţia şi bunul gust al locuitorilor acelor locuri, reprezintă rezultatul muncii şi strădaniei a multor generaţii de exploratori, comercianţi, luptători, industriaşi, artişti, regi şi nobili care de-a lungul veacurilor au avut capacitatea de a organiza viaţa socială şi politică a locuitorilor, aducând astfel prosperitate tuturor şi impunând prestigiu altor popoare.
După o seară frumoasă petrecută în Marea Piaţă a oraşului, într-o atmosferă cosmopolită, dar cu gândul la soarta nemeritată a poporului meu, spre miezul nopţii am ajuns din nou la locuinţa dlui Angelos şi, după câteva ore de odihnă nocturnă, ne-am sculat devreme pentru a ajunge din timp la aeroport. Domnul Ţirimokos m-a condus până la o staţie de autobuz de unde după o jumătate de oră puteam ajunge la destinaţie, astfel că n-a mai trebuit să pierd vremea cu orientarea prin marele oraş. Cu mulţumirile de rigoare, m-am despărţit de ospitaliera mea gazdă şi ajungând la aeroport, după puţină căutare am găsit poarta de îmbarcare. O cursă Tarom m-a readus la Bucureşti, de unde cu un tren am sosit în Braşov, apoi la Sf.Gheorghe şi Bixad. Astfel s-a încheiat încă o etapă a călătoriilor mele, dar sperăm că nu ultima.
Călătorind şi vizitând alte locuri, văzând alte obiceiuri şi tradiţii, cunoscând alte civilizaţii, poţi să-ţi dai seama mai uşor de asemănările şi diferenţele dintre noi şi ceilalţi, poţi să înţelegi mai uşor stadiul de civilizaţie şi cultură în care se află poporul nostru şi să tragi concluziile necesare. Dar cel mai bine ar fi ca guvernanţii noştri, care se plimbă destul prin lume pe banii contribuabililor, să tragă concluziile juste care să le trezească dorinţa şi imboldul de a făuri un viitor mai bun poporului şi să aducă mai multă prosperitate Ţării pe care o conduc.
Mihai Trifoi
