Cum, necum am ajuns în prima parte a acestei excursii estivale într–unul din locurile cele mai interesante ale Macedoniei, anume municipiul Skopje. Dacă doreşti să–ţi faci o imagine despre ţara străină în care ai poposit, n–ar fi rău să dai mai întâi o raită prin oraşul lor cel mai reprezentativ – capitala. Aşadar, iată–mă în cea mai mare aglomerare urbană de aici, chit că numără numai 700.000 de suflete. Un mizilic faţă de Bucureşti; ce să mai zici de Paris ori Londra?
Concurenţă puternică
În drum spre Skopje am întâlnit destul de puţine maşini cu numere străine. Câteva sârbeşti, albaneze, kosovare (da, există şi aşa ceva). Turişti din Vest – prea puţini; din România – nici atât. Aveam să mă intersectez cu un Logan roşu de Bacău, făcându-ne semne cu farurile. Nu ne-am oprit la taclale. Ce să vorbim?
Penuria de turişti străini (fiindcă localnici sunt destui) se explică prin faptul că atractiva Coastă Dalmată se găseşte atât de aproape, iar minunatele ei staţiuni absorb ca un uriaş hidrofor vizitatorii care în fiecare vară dau năvală în oazele de relaxare de la Marea Adriatică. Să amintesc numai de splendidul burg Dubrovnik (supranumit „Raiul pe Pământ”), perlele Opatija, Crikvenica, Rabac ori Pola (se scrie altfel, rezultând un cuvânt foarte ruşinos în limba română, înţelegeţi dv.). Ce să mai vorbim de cochetele Insule Krk, Korcula, Rab şi celelaltele?
Pe cele mai importante atracţii balneare nu le-a ocolit nici băiatu’, la Dubrovnik ajungând chiar de…trei ori la intervale de patru ani. Dar despre aceste frumuseţi vă voi povesti într-un alt serial.
Numai dacă sunteţi cuminiţi…
Teama de cutremure
Recunosc că mi-e groază de cutremure. De fapt, cine nu se teme? Aşa că odată ajuns în Capitala FYRON mi-am făcut cruce spre a fi protejat de ghinion. Mai ales că abia în primăvară mă înscrisesm cu încă 12 „nebuni” pentru un voiaj în Nepal. Numai că pe 25 aprilie 2015 a avut loc un seism devastator cu magnitudinea de 7,8 grade şi durata de un minut (enorm), care a făcut potrivit cifrelor oficiale peste 8.500 de victime şi a produs enorme pagube materiale. Slavă Domnului că am scăpat…
Ştiam că şi Skopje fusese lovit în anul 1963 de un cutremur la fel de puternic, peste o mie de oameni pierzându-şi viaţa, oraşul fiind distrus aproape în totalitate. Atunci comunitatea internaţională s-a mobilizat extraordinar, deşi era perioada Războiul Rece, implicându-se peste 35 de state în ajutorarea sinistraţilor. Reconstrucția s-a făcut după planurile marelui arhitect nipon, Kenzo Tange, unul dintre specialiştii vremii. A ieşit un oraş nou, cu blocuri mai răsărite decât inesteticile „cutii de chibrite” trase la ştanţă după modelul sovietic, ce împânziseră oraşele din Lagărul socialist. Inclusiv în ţara noastră.
Apropo de cutremure, citisem că hăt, în anul 518 Î.Ch mai fusese o teribilă mişcare telurică la Skopje ce distrusese complet oraşul, care încă de pe atunci se mândrea cu o civilizaţie înfloritoare.
Cu alte cuvinte, trebuia să fiu prudent. Pe de altă parte mi-am zis că dacă sunt prăpăstios şi gândesc numai negativ, mă pot trezi cu o cărămidă în cap pe stradă sau vine cutremurul peste mine acasă în pat.
Ca atare, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus…
„Oraşul statuilor”
Skopje se străduieşte să fie o capitală balcanică tot mai atractivă, cu parcuri şi multe statui. Pe lângă vechile blocuri proiectate de Kenzo Tange, au apărut building-uri occidentale, sedii elegante de bănci şi office-uri, şcoli, unităţi industriale, dar şi multe terase, cafenele, baruri. Deşi încorsetată încă în haina strâmtă şi actualmente demodată pe care i-au croit-o vechii guvernanţi, vechea metropolă ţine morţiş să aducă azi în prim-plan (uneori, e drept, cam ostentativ) elemente de urbanism modern. Încet, încet a ajuns un însemnat centru economic, politic şi cultural al ţării, iar viitorul nu sună rău.
La mare modă sunt însă lucrările de artă monumentală sau de mici dimensiuni întâlnite pretutindeni, în pieţe, parcuri, pe trotuare, în faţa unor edificii, edilii făcând o adevărată pasiune pentru ele. Unele au semnificaţie istorică, imortalizând personalităţi din trecutul tumultos al ţării, altele sunt sculpturi stradale, un grup statuar găsindu-se amplasat chiar în …albia Râului Vardar!?
Nu mai vorbesc de cele trei monumente emblematice ale oraşului şi ţării: Casa Memorială a Maicii Tereza, Arcul de Triumf şi gigantica Statuie ecvestră a lui Alexandru Macedon. Toate au fost proiectate şi supervizate de o celebritate locală, sculptoriţa Valentina Stevanovska. Cel puţin . . grupul statuar care îl înfăţişează pe Alexandru cel Mare a ajuns pe locul doi în topul celor mai mari opere cu tematică ecvestră din lume, iscând la dezvelirea sa o polemică internaţională. Însă despre povestea colosului…artistic voi relata pe larg într-un episod special. Fiindcă merită.
Cineva a numit (poate ironic) Capitala FYROM drept „Oraşul statuilor”. N-a
greşit.
Ştiaţi că amintita urbe s-a înfrăţit cu Craiova, supranumită „Cetatea banilor”? Pentru că şi Skoje este o Cetate (adică o reşedinţă importantă) şi are o cetate de-adevăratelea.
Cetatea din…„Cetate”
La prima impresie oraşul nu este deloc tern, plicticos. Dimpotrivă. Mai ales noaptea. Se află aşezat într-un decor natural atractiv, înconjurat de munţi. Ca multe alte capitale este străbătut de un important curs de apă – în cazul de faţă Râul Vardar. Mi s-a părut a fi o urbe curăţică, bine gospodărită, ce încearcă să-şi creeze o aură de modernism. Deşi în plin centru domină pe o suprafaţă mărişoară impunătoarea Fortăreaţă Kale.
Construcţia amintită se găseşte în Oraşul Vechi şi a fost ridicată în timpul Împăratului bizantin Iustinian. La început atăta splendid, spun cronicile vremii, mândrindu-se cu nu mai puţin de… 70 de foişoare de apărare. În prezent au mai rămas doar trei, în vârful cărora flutură drepelul Macedoniei.
Cetatea are ziduri groase, destul de bine conservate. Odinioară exista de jur împrejur un şanţ de apărare lat şi adânc, plin cu apă, menit să oprească invadatorii. Între timp asemenea măsuri de siguranţă au dispărut. Un localnic amabil mi-a spus că edificiul ar fi fost ridicat pe ruinele unei vechi aşezări romane, după cum arată anumite artifacte descoperite. Deci vechimea lui ar putea fi mai mare decât s-a calculat.
Dialog cu un… „cerber”
…Am vrut să vizitez şi eu obiectivul turistic de culoare cărămizie, care fără să vrei îţi atrage atenţia de cum ajungi în partea animată a oraşului. La principala poartă de acces am dat însă peste un paznic ferm. Un „cerber” sătul de explicaţii la insistenţele vizitatorilor străini, care mi-a făcut semn că nu pot intra.
-„Почему”, am vut să ştiu, apelând la firavele mele cunoştinţe de limba rusă. Deşi am studiat-o opt ani, am cam uitat-o: patru ani am avut ore de rusă la şcoala generală, începând încă din clasa a IV-a, primul cuvânt învăţat fiind „корова” („vacă”), apoi încă patru ani la liceu. Precizez aceste detalii pentru cititorii tineri, bătrânetul ştiind la ce mă refer. Ca tot românul am trecut prin etape succesive, devenind ulterior francofon şi acum anglofon. După cum a bătut vântul peste noi.
– „Заказать до” („Ordin de sus”), mi-a explicat omul în uniformă.
M-am uitat spre …cer. Omul a început să râdă. A dat negativ din cap:
– „Не от Бога” …(„Nu de la Dumnezeu”…)
– „Я понимаю”.
Apoi i-am arătat legitimaţia internaţională de jurnalist, cu texte imperative în engleză şi franceză. N-a înţeles nimic, privind aidoma pisicii în calendar. Prin semne l-am rugat să mă lase să dau o raită. Într-un final a fost de acord.
– “Иди, нo быстро перейти” („Du-te, dar să vii repede”!)
Întrebare interzisă
Acum să nu mă întrebaţi dacă am dat sau nu şpagă? Vreţi să am de-a face cu DNA-ul? Cert este că am intrat, am dat un tur, însă mare lucru n-am văzut. Erau doar nişte echipe de constructori care făceau reparaţii la baza unui zid şi la o anexă. Asta da. De fapt, stăteau la o cafea, o ţigară şi o bere (de fapt, mai multe), conform principiului balcanic „Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese!”
Unul dintre ei a ridicat sticla şi m-a salutat pre limba lui:
– „Живеење”! („Să trăieşti!”)
– „And you!”, i-am întors-o politicos.
– „Не сакате малце?” (Nu vrei o înghiţitură”?)
– „Thanks, but drive”.
…I-am lăsat pe harnicii muncitori să se repauzeze şi mi-am continuat plimbarea. „Foarte bine că se consolidează, se renovează – mi-am zis în gând. Un asemenea monument istoric o să constituie un obiectiv obligatoriu în programul oricărui turist ajuns în Capitala macedoneană atunci când va fi complet refăcut”, am conchis cu înţelepciune.
„Ce naiba cauţi pe aici?”
La un Peco aflat la intrarea în Capitală unde am intrat la…toaletă, s-a oprit lângă maşină un tânăr macho. Descălecase tacticos de pe un superb „Zundapp” de colecţie – cu o vârstă ceva mai veche decât a mea – şi în engleză m-a întrebat în glumă ceva de genul: „Ce naiba cauţi pe aici?” În sensul că un lucru mai bun n-am găsit să fac ori să merg altundeva???
Simpaticul motociclist văzuse probabil multe filme americane, aşa că era dichisit cum cere moda în materie: cu cască hitleristă, ochelari vintage, iţari cu franjuri, bocnci militari şi o geacă neagră ce avea desenat pe spate un cap de mort.
Curiozitatea lui a vizat şi ţara din care povin. I-am arătat acel RO de pe plăcuţa de înmatriculare.
– Roma?
– No. Roma-nia.
A plecat needificat. Precis era un băiat de afacerist macedonean, ce tocmai terminase facultatea, poate îşi dăduse şi doctoratul. Numai că îi lipsea… Bac-ul. (Va urma).
Horia C. Deliu
