După aproape un an în care locuitorii blocului nr 25 din cartierul Simeria au avut de îndurat zgomot, praf şi frig datorate lucrărilor de consolidare a clădirii în care  au domiciliul, se pare că în câteva zile,  toate acestea se vor sfârşi.

Potrivit administratorului public al municipiului, lucrările principale de consolidare a blocului sunt pe terminate, după ce, pe parcursul ultimului an au fost descoperite mai multe nereguli ce au necesitate corectare.

„Anul trecut în vară au început lucrările, după multele proceduri care sunt necesare, din păcate. La nivelele 6-7 ale blocului deteriorirările  pereţilor exteriori la care s-a lucrat, şi la care s-au realizat nişte căptuşeli de beton armat, sunt mult mai accentuate decât s-a constatat la faza de expertiză, chiar dacă expertiza a fost făcută de către specialişti de la Institutul de Proiectări şi a unor structuri din Bucureşti. Nu se putea şti pentru că în tencuială, din păcate, s-au ascuns alte lipsuri şi atunci a început iarăşi, o altă procedură prin care să se constate şi aceste deteriorări în plus şi să se găsească soluţii. În orice caz, soluţia este că această căptuşeală care a fost gândită şi începută să se facă pe anumite porţiuni ale faţadei, trebuie făcute pe aproape toată circumferinţa blocului din exterior şi cu câteva etaje mai sus decât se dorea şi s-a calculat iniţial. În orice caz, ceea ce trebuia executat s-a executat, lucrările de consolidare iniţial gândite se termină în câteva zile şi asta înseamnă o siguranţă destul de mare”, a declarat Czimbalmos Csaba, administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe.

Acesta este de părere că, din cauza gradului mare de dezafectare a blocului de locuinţe  ar mai fi nevoie de lucrări la interior, care ar oferi un grad ridicat de rezistenţă,  în caz de seism. Totuşi, lucrările la interior nu se pot realiza dacă locatarii sunt la domiciliu, astfel că primăria doreşte să conceapă un plan prin care să evacueze locatarii pentru o perioadă de 6-12 luni, cât ar fi nevoie echipei de lucru să finalizeze lucrările. „Dacă s-ar continua şi s-ar executa lucrările de consolidare şi pe cealaltă faţadă, atunci blocul ar putea fi încadrat în categoria a doua de grad seismic care înseamnă, în cazul unui seism mai puternic, deteriorări fără să existe pericolul prăbuşirii blocului. Această soluţie  se poate face din exterior şi se pare că se poate face anul acesta, ca o continuare a celor începute, şi  va duce blocul la o stare destul de sigură, în cazul unui cutremur. Ca blocul să recapete un grad de siguranţă la seism, trebuiesc făcute intervenţii şi în interior destul de multe, după un plan calculat. În acest plan se prevede şi evacuarea parţială, pe tronsoane, pe zone sau poate chiar totală a locatarilor, executarea lucrărilor şi pe urmă întoarcerea lor acasă, după ce aceste lucrări sunt finalizate”, a mai spus administratorul public.

Dar, pentru a fi demarată o nouă sesiune de lucrări, primăria trebuie să întocmească o nouă serie de acte, conform legislaţiei în vigoare, lucru ce ar putea duce demararea lucrărilor într-un viitor, nu se ştie dacă apropiat sau îndepărtat. „Acum suntem în faza în care această soluţie trebuie vizată, verificată şi de către specialişti şi de către comisiile tehnice constituite de Ministerul Finanţelor Publice, deoarece trebuie văzut cum se finanţează, cum se va executa, în ce perioadă. Fiind vorba de lucrări de interior,  şi locatarii trebuie să fie de acord şi să suporte nişte cheltuieli în plus”, a menționat Czimbalmos Csaba .

Locatarii trebuie să plătească statului lucrările de consolidare, în 25 de ani

Conform legislaţiei în vigoare, locatarii acestui bloc vor fi nevoiţi să returneze statului,  în rate, suma care a fost alocată pentru recondiţionarea blocului, însă mulţi sunt de părere că nu vor apuca ultima rată, din cauză că au o vârstă înaintată.

„Vă daţi seama că o să las, cel mai probabil, copiilor această rată, dacă nu vor vinde apartamentul. Eu am 65 de ani. Cât să mai trăiesc? Şi cine ştie cât ne cere. Doar nu e vina noastră că blocul a ajuns aşa cum a ajuns. Ce să facem, plătim dacă o să avem cu ce, că pentru asta trăim. Să plătim”, este de părere un locatar al blocului 25.

. .

Totuşi, Czimbalmos Csaba crede că nu va fi cazul ca locatarii să scoată bani din buzunar pentru aceste lucrări de consolidare, întrucât legea spune că în lunile în care persoanele înregistrează venituri mici, calculate după o anumită formulă, nu sunt nevoite să plătească.

„Adevărul este că legislaţia spune că, în termen de 25 de ani, trebuie  să dea banii înapoi statului în rate egale, (…) dar cei care au venit redus nu trebuie să plătească în acele perioade în care venitul lor pe cap de familie este redus. În această situaţie este aproape toată lumea, pentru că doi pensionari sau familie cu copii, în general nu au veniturile aşa de mari. Acestea sunt datele problemei, iar acum încercăm să purtăm o discuţie cu 69 de proprietari să vedem ce soluţie acceptă. Probabil că vor accepta lucrările de exterior, dar cele de interior vor face blocul ca şi nou, din punct de vedere al structurii. S-ar putea face în momentul în care vom putea asigura locuinţe de serviciu, în care să poată fi evacuaţi provizoriu proprietarii pentru jumătate de an, pentru un an, să sperăm că nu mai mult”, a mai spus administratorul public al municipiului.

Alte lucrări de calitate îndoielnică?

Din păcate, prin ochii unui necunoscător, lucrările realizate de firma care a câştigat licitaţia pentru proiectul în valoare de 800.000 de lei, par a fi făcute fără simţ de răspundere. La unul dintre etaje se poate observa cum betonul nu este turnat la acelaşi nivel, iar schelele nu sunt împrejmuite cu plasă protectoare, decât la nivelele inferioare, unde nu se mai lucrează demult. Astfel, resturile de beton cad peste drumul din spatele blocului, care este practicat atât de maşini, cât şi de pietoni, tot în preajma blocului aflându-se un loc de joacă pentru copii.

„Nu mă pricep prea mult dar nu ştiu cât contează frumuseţea şi cât siguranţa. Din punct de vedere tehnic lucrările au fost executate corect, aşa cum s-a constatat de către experţi. Acum se lucrează la termoizolare. Eu ştiu că au fost multe neplăceri pe perioada iernii,  multe porţiuni au fost decopertate şi nu au fost acoperite şi izolate. A fost deranj pentru cei care au stat acolo, dar acesta este, din păcate, nivelul la care lucrează toate firmele. Nu ne putem mândri de calitatea lucrărilor realizate de oricare firmă din ţara aceasta care vine şi câştigă licitaţii. Nu cred că la aspect, noi cei care nu ne pricepem, putem să declarăm că lucrările nu au fost efectuate corect”, a conchis Czimbalmos Csaba.

Blocul cu zece etaje a fost inclus în Programul Naţional de Consolidare, iar lucrările au fost finanţate din bugetul de stat. În urma expertizei tehnice efectuate la acest bloc cu zece etaje din strada Dealului, specialiştii au constatat probleme la pereţii structurali, ce pun în pericol rezistenţa clădirii care a făcut până acum faţă cutremurelor puternice din anii 1977, 1986 şi 1990. De asemenea, s-au constatat fisuri în planşee şi în casa scării, precum şi la balcoane. Şi alte blocuri au fost supuse expertizelor, însă specialiştii au spus că nu prezintă risc ridicat în caz de cutremur.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail