Ajuns la capătul răbdărilor, un locatar de pe strada Energiei, susţinut prin semnături de alţi 19 vecini, a apelat la ajutorul presei pentru a-şi face cunoscută problema cu care se confruntă zilnic, de 4 ani.
Domnul Dinu Nicu şi-a achiziţionat în anul 2008 o casă pe strada Energiei nr.5. Şi-a dorit să plece de la asfalt, de la gălăgie şi poluare, aşa că şi-a vândut apartamentul pe care îl deţinea şi şi-a construit o oază de relaxare la capătul străzii, cu toate autorizaţiile, aşa cum prevede legea. Spune că a fost atenţionat că la câţiva zeci de metri se află staţia de epurare, însă niciodată nu i-a creat probleme.
În schimb, de când s-a mutat în noua casă, a început să respire un aer greu, încărcat, care se depunea pe toate suprafeţele.
Nu după mult timp, şi-a dat seama că aerul acela greu venea de la staţia de asfaltare, aflată la câţiva metri de casa unde locuieşte şi s-a gândit că fumul încărcat cu tot felul de particule şi substanţe care ieşea pe horn, nu ar avea ce să caute într-o zonă locuită, în care, culmea, a primit aprobare de construcţie pentru o casă.
Văzând că nu este singurul nemulţumit, a strâns mai multe semnături de la vecinii care simţeau că se sufocă, de pe câteva străzi, şi a formulat câteva sesizări, cu gândul că cineva va merge la faţa locului să facă măsurători şi să le dea un verdict.
De 4 ani aşteaptă măsurătorile, şi ele tot nu au fost făcute
„De 4 ani de zile nu s-a luat niciun fel de poziţie legată de sesizările noastre. Nu s-au făcut măsurători şi nu s-a venit cu ceva concret, ci s-au deplasat doar o singură dată în cei 4 ani de zile, la faţa locului, şi atunci la insistenţete telefonice şi scrise ale noastre. Timp de vreo două ore ne-au închis telefoanele şi mie şi altor persoane care locuim pe acea stradă, în imediata apropiere a unităţii respective. Doar în urmă cu o lună jumătate s-au deplasat la faţa locului, au văzut într-adevăr că se emană noxe poluante, un praf irespirabil şi la mixtura respectivă degajă în atmosferă diferite substanţe chimice care afectează sănătatea oamenilor. Ba mai mult, se poate vedea şi pe locuinţe, la geamurile termopoan, cum sunt de culoare albă, că după 2-3 ani de zile au devenit galbene spre maro datorită razelor UV şi mixturii care se degajă în atmosferă”, a spus Dinu Nicu.
Rezultatul deplasării? Păi Garda de Mediu, aşa cum a explicat doamna Jacob Rozalia – inspectorul care ţine locul pe timpul concediului directorului de la Garda de Mediu – nu are instrumentele necesare să facă măsurători. Mai exact, ei se deplasează la faţa locului să consume benzina, probabil, şi să admire priveliştea, consemnează că s-au deplasat şi formulează un răspuns bazat pe … nimic, pentru că autoritatea care ar trebui să fie capabilă să determine gradul de poluare, prin nişte măsurători exacte, evident, nu deţine instrumentele necesare.
Mă gândesc cum ar fi fost ca pompierii să fi fost instruiţi ce să facă în caz de incendiu, dar să nu aibă maşina specială, furtunele şi celelalte instrumente necesare stingerii incendiului. Probabil că s-ar fi deplasat şi ei la faţa locului şi ar fi „măsurat” focul din priviri, ar fi constatat că într-adevăr există un foc, se întocmea proces verbal, că trebuie, şi apoi s-ar fi întors la staţie, că nu au instrumentele necesare. Nu mai conta ce se întâmpla cu oamenii şi clădirile, ei şi-ar fi făcut treaba conform legislaţiei, dar fără instrumente.
Închid paranteza şi redau ce mi-a răspuns doamna Jacob de la Garda de Mediu: „Nu sunt şefă, doar ţin locul. La fiecare sesizare a primit un răspuns în termen. Dacă aveţi întrebări în plus, formulaţi în scris şi o să vă răspundem în scris după ce ne-am consultat cu cei de la Bucureşti, că aşa dăm noi. În legătură cu măsurătorile, autorizaţia de mediu este eliberată şi acolo este prevăzută cu frecvenţă anuală nişte măsurători. Garda nu dispune de măsurare. Deci, noi nu suntem dotaţi cu aparatură de măsurare. Aceste măsurători se fac de către laboratoare acreditate, şi au fost efectuate. Din câte ştiu ultima oară s-au impus suplimentar pentru pulberi sedimentare, dar nu sunt în birou şi nu ştiu să vă zic exact. Noi nu indicăm la nimeni ce laborator. Laboratorul trebuie să fie acreditat.”
. .
La întrebarea: „cine ar trebui să formuleze cererea de efectuare a măsurătorilor?” m-a îndemnat să formulez întrebările pe care le mai am în scris şi mi se va răspunde în termenul legal.
Nimeni nu ştie nimic, nu e treaba nimănui
Ca să pot avea o idee de ansamblu asupra problemei, am încercat să iau legătura cu S.C. Drumuri şi Poduri Covasna S.A., însă nu mi-a răspuns nimeni la telefon, aşa că am sunat la administratorul public din Cadrul Consiliului Judeţean, întrucât acesta este proprietarul firmei S.C. Drumuri şi Poduri Covasna S.A. M-am înşelat, pentru că nici aici nu am primit nicio lămurire, fiind trimisă înapoi către Grada de Mediu şi managerul firmei.
„Încercaţi la Consiliul Local, la Garda de Mediu, unde doriţi dumneavoastră. În niciun caz Consiliul Judeţean nu are nimic. Drumuri şi poduri funcţionează ca un S.A. Nu e în subordinea, ci Consiliul Judeţean e proprietarul, dar există director, există director executiv. Eu nu am ce să fac cu Drumuri şi Poduri pentru că este o persoană juridică”, a spus Kovacs Odon, administratorul public. E lesne de înţeles că după trei telefoane la Consiliul Local, nimeni nu a reuşit să formuleze câteva cuvinte despre această problemă, spunând că nu se ocupă cu aşa ceva.
Stau şi mă întreb, câtă energie trebuie să depui, ca om, dacă ai o problemă care necesită o rezolvare? Dacă organele abilitate dau din umeri şi formulează nişte răspunsuri complet ireale, dar în termen, atunci la cine trebuie să cauţi dreptatea?
Speranţa celor 20 de familii semnatare a sesizărilor înaintate, stă în Prefectura judeţului Covasna şi a Comisariatului Naţional Gărzii de Mediu din Bucureşti care au fost înştiinţate în urmă cu două zile cu privire la problema înecăcioasă de care se lovesc zilnic locuitorii străzilor din împrejurimile staţiei de asfaltare.
Oamenii spun că atunci când staţia lucrează la capacitate maximă, fumul care iese pe horn invadează toate străzile, blocând practic vederea oricui îndrăzneşte să se avânte să plece de acasă. Ei îşi doresc să poată respira la ei în curte şi să se bucure de linişte şi aer curat, cerând modernizarea staţiei, ori mutarea ei într-o zonă cu adevărat industrială.
„Ne dorim să fie mutată de acolo, pentru că de modernizare nu încape vorba, fiind o clădire din anii 1970-1980. Dacă nu, să se închidă”, a conchis Dinu Nicu.
Maricela Dan
