. . Sărăcia este privită ca o stare în care se află omul atunci când este lipsit de mijloacele de trai, dar în acelaşi timp ea este şi un „barometru social” cu ajutorul căruia politicienii unei ţări îşi pot măsura capacitatea de a lupta împotriva acestui „flagel” care prin existenţa lui trădează „starea naţiei”.
Izvorâtă din sărăcie, cerşetoria a devenit pentru mulţi un mod de existenţă, iar manifestarea cerşetoriei îmbracă multe forme: de la treapta cea mai de jos, când eşti cu adevărat nenorocit sau invalid, şi până la cele mai subtile metode, cum ar fi cerşirea, ca să nu-i zicem „plata în avans” pentru viitoarele servicii, de la „oamenii de afaceri” a unor sume de bani necesare unor campanii electorale, există o gamă largă de forme, pentru că omul este o fiinţă raţională şi foarte inventivă.
Desigur, noi nu vom detalia aici toate aspectele acestei stări de fapt, ci vom insista asupra unui singur exemplu care ar trebui să ne dea de gândit.
Azi ne-a vost dat să vedem, în cadrul unei ştiri televizate, un tip înalt, aflat în puterea vârstei, stând într-un spaţiu public şi cerşind. Nu părea deloc un sărman, ci mai degrabă aducea a filozof, dar cum barba nu-l face pe om filozof, probabil că nici nu era. Şi cu toate acestea omul părea un bun psiholog, pândindu-şi trecătorii precum păianjenul muştele. Ştia el ce ştia, căci practica ceea ce am numi noi „cerşetoria indusă”, deoarece acest ins o fi fost influenţat de alţi semeni de-ai săi, care au transformat cerşetoria într-o „afacere”, profitând de bunăcredinţa şi compasiunea oamenilor. Ceea ce uimeşte în toată această poveste e faptul că, luat la rost de către autorităţi, insul nostru a trebuit să-şi golească buzunarele, care buzunare erau burduşite cu teancuri de bani. Interesantă ni se pare şi opinia unor trecători; aceştia chiar îl susţineau în activitatea lui, iar individul, bun psiholog, conta tocmai pe această atitudine de „complicitate”. Dar aici trebuie să-i dăm dreptate cunoscutului filozof idealist german, Arthur Schopenhauer (1788-1860), care spunea: „Oare nu devenim aroganţi sau, dimpotrivă, smeriţi la vederea sărăciei altora? Asupra unuia, aceasta acţionează într-un fel, asupra altuia, în alt fel – acest lucru explică şi diferenţele de caracter.”
Telespectatorilor li se spune să nu încurajeze asemenea comportamente, mai ales că în România „cerşetoria este pedepsită prin lege”, dar în acelaşi timp ni se aduce la cunoştinţă că autorităţile i-au confiscat banii acestui cerşetor bogat, şi nu pentru prima oară, iar apoi i-au dat drumul, şi el s-a întors de fiecare dată la „vechiul loc de muncă”. Însă noi ne întrebăm ce fac serviciile sociale în ţara noastră?! Dacă insul în cauză tot a fost „dus la secţie” şi i s-au golit buzunarele, de ce n-a fost predat unui serviciu social care să-l cerceteze, să-i afle „istoria vieţii” şi să afle cauzele care l-au determinat pe om să practice „meseria” respectivă şi, dacă persoana respectivă e aptă de muncă, să-l ajute să-şi caute un mijloc de a-şi câştiga existenţa în mod onorabil? Doar confiscându-i banii adunaţi şi trimiţându-l înapoi să-şi continue activitatea, problema nu s-a rezolvat, ci a rămas aceeaşi, ba ar putea fi interpretată ca un fel de „complicitate” între autorităţi şi „infractor”. Pe de altă parte, ar trebui să existe un serviciu social care să-i ia în evidenţă pe aceşti oameni şi să le găsească ceva de făcut, ca prin munca lor să câştige atât cât să-şi poată întreţine existenţa şi eventual familia, dacă o au. Vai de societatea care nu este capabilă să aibă grijă de membrii săi! Vai de conducătorii care-şi lasă poporul în voia soartei!
Ce este şi mai rău e faptul că nu a fost suficient a aduce oamenii într-o stare de sărăcie, ba am mai şi „exportat-o” prin toate ţările lumii, iar cerşetorii noştri „produc” pe acolo bani frumoşi, pe care nu i-ar câştiga acasă, unde „amărâţii” de trecători de-abia se-ndură să mai arunce câţiva bănuţi în pălăria întinsă a milă. Bogdaproste, popor român!
Şi amintind de „conducători”, nu putem să nu-i „punem la îndoială” atât timp cât o bună parte dintre ei, dacă nu sunt în „vacanţă parlamentară” ori se plimbă pe la DNA ori îşi văd de-ale lor, căci au din plin cu ce să-şi ducă zilele. Dar când vezi cum chiar ei sunt cei dintâi care încalcă legile pe care le-au făcut, de ce te miri de starea deplorabilă a naţiei? Şi nu-i aşa? De pildă, chiar în zilele trecute unul dintre parlamentari a fost oprit de polţia rutieră pe şosea şi amendat (Bravo, mai există şi oameni ai ordinii devotaţi profesiunii lor!), ba şi cu carnetul suspendat o perioadă. Motivul? Aflat la volanul minunatului său bolid şi probabil impulsionat de frumuseţea de lângă el, gonea pe şosea cu 160 km pe oră. Bine, domnule deputat, Domnia Ta care face Legea în această ţară şi care strigă pe toate drumurile că „Nimeni nu-i mai presus de lege!” eşti cel dintâi care o încalcă? Ţi se pare corect?! Atunci ce pretenţii să mai ai de la cei care te-au ales şi pentru care ar trebui să fii un exemplu de comportament demn de urmat?! De fapt, pedeapsa primită pentru fapta Domniei Tale este prea uşoară. În mod normal toţi parlamentarii (şi nu numai) care încalcă legile ţării ar trebui să-şi piardă această calitate de care nu sunt demni, pentru că aici nu este vorba despre o „faptă măruntă”, ci despre principii şi responsabilităţi, şi cu cât funcţia este mai înaltă, cu atât mai mult cel care o deţine ar trebui s-o respecte, altfel nu este demn de ea şi e mai bine să-şi caute altă preocupare.
Să sperăm că vom ajunge cândva să nu mai avem cerşetori, nici săraci, nici bogaţi, şi nici „oameni de stat” care să nu respecte legile pe care le fac.
Mihai Trifoi
