Astă-seară, respectiv joi, 25 iunie 2015 în sala mare de la „Patria” are loc de la ora 19.00 un Concert Simfonic Extraordinar ce marchează Închiderea Stagiunii 2014 – 2015 a Filarmonice din Braşov. De fapt, cortina imaginară se va trage peste o săptămână, în data de 2 iulie a.c. când în aer liber (în celebra Piaţă a Sfatului din centrul vechiului burg transilvan) va avea loc, de la ora 20.00, un tradiţional Concert pop–simfonic estival. Vor concerta soliştii Tică Alexe şi Anca Pîrlea, dirijorul orchestrei fiind Ovidiu Dan Chirilă.
O seară atractivă
Revenind la evenimentul artistic din această seară să precizăm că revine în faţa publicului un invitat respectat şi iubit – violonistul de talie internaţională, Alexandru Tomescu. Va fi însoţit, ca de obicei în ultimii ani, de nu mai puţin vestita vioară Stradivarius, cu care timp de 40 de ani a vrăjit publicul celebrul Ion Voicu.
La pupitrul orchestral se va afla un alt muzician cunoscut, dirijorul Cristian Oroşanu. Programul cuprinde Dansuri polovţiene din Cneazul Igor de Aleksandr Borodín, Concertul pentru vioară şi orchestră de Alexander Glazunov şi în partea a doua Dansurile simfonice de Serghei Rahmaninov.
Aşadar, un spectacol muzical ofertant, aşteptat cu mare interes de melomani, care pe întregul parcurs al Stagiunii ce stă se se încheie a fost prezent în număr mare atât în Sala mare, cât şi în Sala mică, unde au avut loc Concerte de cameră, răsplătindu-i cu aplauze şi buchete de flori pe minunaţii muzicieni care le-au încântat sufetul şi mintea.
Un virtuoz al arcuşului – Alexandru Tomescu
. . Alexandru Tomescu este la ora actuală poate cel mai cunoscut violonist român în rândul marelui public, nu neapărat foarte avizat, fiind mediatizat intens graţie harului său, dar şi a unor poiecte foarte interesante. Unele neconvenţionale. Aşa de pildă, îmbrăcat modest, ca orice artist anonim al străzii, strângând la piept inestimabila comoară numită Stradivarius – fără însă ca lumea să ştie cine este de fapt – a cântat dumnezeieşte într-o staţie de metrou, entuziasmând trecătorii şi strângând într-un timp scurt o sumă considerabilă în cutia viorii. Dar a susţinut un recital şi în faţa unei case vechi, dărăpănate, pentru a sensibiliza autorităţile să intervină pentru salvarea unor imobile degradate aflate în Patrimoniul Naţional. Nu s-a sfiit să interpreteze muzică clasică într-o…pădure, dorind astfel să atenţioneze factorii de resort spre a se pune capăt tăierilor ilegale de material lemnos. De asemenea, generosul artist a cântat în scop umanitar în beneficiul membrilor Asociaţiei Nevăzătorilor sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz.
Născut într-o familie de muzicieni, la 15 septembrie 1976, Alexandru Tomescu consideră că viaţa sa este… muzica. Se putea altfel? A urmat pe rând Liceul de specialitate „George Enescu” din Capitală, îndrumat de mama sa, prof. Mihaela Tomescu, apoi Conservatorul din Bucureşti, cu prof. Ştefan Gheorghiu, după care s-a specializat la „Southern Methodist University” din Dallas, cu prof. Edward Schmieder (în anul 2000) şi „Ecole Superieure de Musique” din Elveţia, cu prof. Tibor Varga (2001).
Debutează la etatea de nouă ani ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanța. Apoi, în timp a susținut peste 200 de concerte și recitaluri în aproape 30 de țări, începând cu Albania, Cipru, Coreea de Nord şi ajungând în state cu tradiţie culturală, ca Anglia, Austria, Franța, Germania, Israel, Italia, Japonia, Rusia, S.U.A. şi multe altele. Să punctăm şi câteva celebre săli din lume unde a fost oaspete, precum „Carnegie Hall” (din New York), „Walt Disney Concert Hall” (Los Angeles), „Théâtre des Champs Élysées” (Paris), „Berliner Philharmoniker” (Berlin), „Metropolitan Art Center” (Tokio), „Sejong Theater” (Seul), „Concertgebouw” (Amsterdam) şi altele.
A cântat împreună cu orchestre conduse de nume celebre în arta dirijatului din ţară şi de peste hotare, precum Horia Andreescu, Alexandru Ganea ori Kurt Masur, Philippe Entremont, Garry Bertini, Eduard Schmieder, Jin Wang.
Pentru măiestria-i incontestabilă, Statul român i-a oferit în anul 2007 dreptul de a interpreta pe faimoasa vioară „Stradivarius Elder-Voicu 1702” , pe care a cântat – cum spuneam mai sus, regretatul muzician de renume internaţional, Ion Voicu.
La pupitru se va afla din nou cunoscutul dirijor Cristian Oroşanu
Deşi am mai scris în ziarul nostru despre acest charismatic şi talentat dirijor, Cristian Oroşanu, ne face plăcere să revenim cu unele date pentru cei care nu au citit precedentele consemnări. În cele ce urmează vom încerca să creionăm un portret profesionat al conducătorului Orchestrei ce va încânta din nou publicul meloman joi-seara în sala Patria.
Cristian Oroşanu s-a născut în anul 1972 şi a urmat studiile la Liceul de Muzică „Octav Bancilă” din Iaşi, apoi la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Atras de arta dirijatului, va urma şi secţia de specialitate din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior la clasa profesorului Cristian Brâncuşi, beneficiind în paralel şi de îndrumarea maestrului Constantin Bugeanu.
Apoi şi-a desăvârşit cunoștințele dirijorale în cadrul unor stagii de perfecţionare desfăşurate sub conducerea prof. dr. Christfried Brodel.
În anul 1996, dirijorul Cristian Oroşanu a beneficiat de o bursă de studii la Stuttgart, unde a lucrat cu maestrul de renume internaţional Helmuth Rilling.
Din 1 februarie 2004 este angajat ca dirijor la Filarmonica Braşov. Repertoriul său cuprinde numeroase lucrări ale genului simfonic şi de operă din toate epocile muzicale, dirijând de la Marcello, Telemann şi Bach, până la Enescu, Stravinski şi Gershwin.
Suită de momente artistice deosebite
Aflându-ne la finele Stagiunii 137 a Filarmonicii Braşov, să rememorăm spusele directorului Liviu Mateş, care ne precizase la Deschiderea sezonului că timp de zece luni vor fi multe surprize pentru melomanii din această parte de ţară. Şi, într-adevăr, aşa a fost. Inaugurarea s-a făcut printr-un Concert extraordinar susţinut de Orchestra simfonică, sub bagheta maestrului nipon Daisuke Soga, nume consacrat pe plan mondial şi un prieten apropiat al braşovenilor. Au urmat la pupitru într-o ordine pe care o prezentăm aleatoriu, alţi dirijori importanţi de peste hotare: Octav Calleya, şi Silvia Olivero (din Spania), Naom Zur (Israel), Giovanni Bria şi Nicolae Moldoveanu (Elveţia), Mark Kadin (Rusia), Jin Wang (China). Lor li s-au alăturat maeştrii români Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Bâncuşi, Leonard Boga, Tiberiu Soare, Adrian Petrecu, Leonard Dumitru, Ciprian Marinescu, Valentin Doni, Radu Postăvaru, Dumitru Goia, Mihail Agafiţă, Gheorghe Costin, precum şi braşovenii Ilarion Ionescu-Galaţi, Ovidiu Dan Chirilă, Cristian Oroşanu, Iulian Rusu. Sperăm că n-am omis pe cineva, deşi lista nu s-a dorit exhaustivă.
Se cuvine să enumerăm şi câţiva dintre soliştii valoroşi ce au evluat la Braşov, anume pianiştii Naoko Ichikawa şi Naoko Anzai ( din Japonia), Dorel Golan (Israel), Viniciu Moroianu, Horia Mihail, Răzvan Dragnea, Mihaela Manea, Teodora Cârciumaru, Raluca Ştirbăţ, Corina Daniela Ibănescu, Ana Naria Negrea. De asemenea, violoniştii Roman Patočka (Cehia), ca şi virtuozii interpreţi români Florin Ionescu-Galaţi, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Răzvan Stoica (cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani), Cristina Anghelescu, Rafael Butnaru, Eduard Kunz, Şerban Lupu, Dănuţ Manea. Trebuie consemnate şi numele altor interpreţi care au concertat cu succes, ca de pildă violonceliştii Anton Niculescu, Papa Filip, Răzvan Suma, Ştefan Cazacu, clarinetiştii Giampiero Sobrino (Italia) Iulian Rusu, Izsák Jenő, ca şi soliştii Ion Bogdan Ştefănescu- flaut, Florin Simion – fagot, Petre Gîscă, Mihai Sîrbu – corn etc.
Să nu omitem nici concertele de o factură mai aparte, care i-au avut ca invitaţi pe actorii Florin Piersic, Dana Ilinia, Cristian Şofron, pe soprana Irina Iordăchescu, mezzosoprana Sidonia Nica, tenorul Ionuţ Popescu, başi-baritonii Marius Boloş şi Iustinian Zetea, şi minuantul Cor Mixt al Filarmonicii din Tg. Mureş. Au dus greul săptămână de săptămână talentaţii membrii ai Orchestrei simfonice a Filarmonicii braşovene (concert maeştri Dănuţ Manea şi Gina Dumitru)
Totodată, să amintim și de numeroasele recitaluri camerale precum și de alte evenimente muzicale susţinute de Filarmonia Braşov, despre care ne-au informat prompt şi profesionist colaboratoarele Adina Carp, secretar muzical, şi Anamaria Moldovan, referent Secretariat, cărora le mulţumim şi pe această cale.
Număr record de concerte, recitaluri, alte manifestări muzicale în Stagiunea care se încheie
Nu am monitorizat toate evenimentele, dar cu siguranţă s-au derulat cele 40 de concerte simfonice planificate, completate de alte 30 de recitaluri, concerte de cameră, lecţii-şcoală, alte manifestări educative pentru tineri, aşa cum ne anunţase la conferinţa de presă ce a precedat Deschiderea Stagiunii conducerea instituţiei, respectiv Liviu Mateş, manager, şi Iulian Rusu, director artistic. Pe parcurs s-a realizat o înnoire a soliştilor după cum s-a preconizat, punându-se accent pe elementele tinere, aflate în plin proces de afirmare. De asemenea, faţă de instrumentele tradiţionale ale muzicii culte care până anii trecuţi deţineau ponderea în partea solistică (vioară, pian, violoncel) s-au adus în prim-plan şi alte instrumente, cum ar fi clarinetul, fagotul, cornul, flautul.
Felicitări
În încheiere, nu putem decât să adresăm felicitări tuturor membrilor Filarmonicii Braşov din partea melomanilor covăsneni şi ai cotidianului „Mesagerul de Covasna”, un constant partener media! Să ne revedem sănătoşi la final de septembrie, odată cu inaugurarea noii Stagiuni…
Horia C. Deliu