Trebuie ştiut că în Malta nu există, din păcate pentru localnici, bogăţii naturale elementare cum ar fi sursele hidrografice, pământ arabil, păduri, zăcăminte. Nimic! Apa potabilă se obţine prin desalinizare, iar solul fertil pentru amenajarea unor modeste parcele agricole se aduce din… import!
N-am mai auzit şi constat pe viu aşa ceva… Dar ştiţi cum se spune? De multe ori priveşti în jur fără să vezi şi, alteori, vezi fără să te uiţi.
Monumentele megalitice
Ei bine, orice turist ce ajunge în mica republică din mijlocul Mării Mediterane dă o fugă neaparat să admire cele mai bătrâne vestigii de pe Terra: Templele megalitice aflate pe Insulele Malta şi Gozo. Ele depăşesc ca vechime Piramidele din Egipt şi controversatul Complex neolitic de la Stonehenge, despre care am citit nişte bârfe incredibile în ultima vreme, cum că ar fi un fals istoric grosolan. Oare, să fie adevărat???
Personal, cel mai tare m-au impresionat alte construcţii milenare, anume Piramidele din…Mexic!
Dar să revin la megaliţii maltezi. În total sunt şapte astfel de monumente preistorice funerare şi de cult, alcătuite din blocuri enorme de piatră brută, cântărind… tone. De fapt, zeci, sute de tone! Privindu-le, te întrebi siderat cum au putut fi ridicate asemenea greutăţi acum 6-7.000 de ani, într-o vreme când nu fusese încă inventată roata!?!
M-au impresionat în mod special două structuri din Epoca Bronzului aflate în porţiunea numită “Ggantija”. Nu mai puţin impresionante sunt Templele “Hagar Qim”, “Mnajdra” şi “Tarxien”, adevărate capodopere arhitecturale ale istoriei umanității, de la origini şi până la apariția primelor izvoare scrise.
Respectivele monumente fac parte astăzi din Patrimoniului Cultural Mondial, fiind vizitate an de an de sute de mii de turişti. Ele sunt remarcabile nu doar prin grandoare, ci şi prin diversitatea tehnicilor de construcție utilizate. Fiecare dintre megaliţi are propria sa poveste, diferind oarecum unul de altul. Anumiţi cercetători afirmă că aceste templele ar reprezenta şi un omagiu adus feritilităţii, descoperindu-se în interior anumite figurine ce sugerează atitudini erotice explicite.
Deh, şi barbarii, în lipsa televizorului şi a cluburilor de noapte, se cam ţineau de blestemăţii…
Albastru de Malta
Nu doar în Malta, ci şi în Nordul Insulei greceşti Zakynthos, ca să nu mai vorbim de Capri există câte o peşteră inundată numită Grota Albastră. Ele constituie o atracţie irezistibilă pentru vizitatori, deoarece în acest spaţiu apa Mediteranei capătă reflexe superbe, asemănătoare cerului senin. În zona fascinantelor peşteri subacvatice se ajunge numai cu barca şi doar atunci când nu sunt furtună şi valuri prea mari. Atracţia, căreia nu-i rezită nimeni, o reprezintă fenomenul “mâinii albastre”, care apare dacă introduci o lăbuţă în undele turcoaz, de o limpezime ireală, şi constaţi că pielea a devenit sinilie.
“Blue Grotto” se află în Sudul celei mai mari insule malteze, lângă oraşul Zurrieq, şi s-a ivit în urma prăbuşirii unei peşteri calcaroase, rămânând de fapt doar o arcadă spectaculoasă, imortalizată în mii de cadre. Dimensiunile sunt modeste, s-o spunem pe şleau, având o lăţime de numai vreo cinci metri şi o adâncime de zece. Însă nu mărimea contează neaparat, ci frumuseţea acestui mic perimetru acvatico-stâncos, considerat de unii printre cele mai atractive locuri din lume. Aici se pot face scufundări şi sărituri în cap sau în picioare. Depinde se abilitatea înotătorului, bărbaţii fiind (în teorie) mai curajoşi şi având ţeasta mai tare.
Întrucât terenul este alcătuit dintr-un tip deosebit de calcar, de culoare aurie, liliputanul teritoriu a primit numele metaforic de “Melita”, adică “Insula de Miere”. Nici că se putea o denumire mai izbutită…
O altă distracţie ce nu trebuie ignorată, vizează excursia la Marsaxlokk (ce nume imposibil!), un pitoresc sat de pescari. Popularitatea aşezării provine de la numeroasele bărci ale localnicilor ce sunt pictate strident. Toate au desenate la proră de o parte şi alta „Ochiul lui Osiris”, spre a fi protejate de rele. În mitologia egipteană acest personaj a fost un rege legendar, celebru pentru imparţialitatea cu care şi-a condus poporul, devenit ulterior Zeul Norocului.
Amatorii de peşte găsesc în fiecare duminică la piaţa volantă din sat diferite sortimente, având căutare mai ales calamarii şi caracatiţele. Să ştiţi că au un gust deosebit dacă sunt preparate cum trebuie. Iar pe bucătarii maltezi puţin îi întrec la acest capitol.
Cult pentru natură
Mă refeream în „chapeau”-ul articolului de faţă la sărăcia extremă a resurselor naturale ale insulelor. Pâlcurile de copaci ce existaseră pe vremuri au fost tăiate şi utilizate ca lemn de construcţii sau de foc cu ani în urmă pe când sătenii o duceau greu. Habar nu aveau ce mană cerească avea să însemne turismul, procedând nesăbuit la defrişări. Aidoma baronilor noştri locali, care au pus cu frenezie la pământ pădurile străbune.
Mai există în prezent în Malta o vegetaţie săracă, pipernicită. De aceea fiecare copac, tufiş sau plantă se bucură de grija localnicilor, de parcă ar fi poleite cu „aur…verde”. Văzând ce prăpăd au făcut predecesorii lor fără minte, maltezilor li s-a schimbat acum radical mentalitatea!
Nu mai vorbim de micile parcuri şi grădine urbane, precum cele din La Valletta şi Gozo, care sunt îngrijite regeşte. Flora de aici, ca şi din alte ţări mediteraneene, are un caracter specific, pentru a face faţă provocărilor climei marine, micşorând pe cât posibil evaporarea apei în verile secetoase. De aceea frunzele arbuştilor au dimensiuni mici, se prezintă îngroşate, lucioase şi ceroase. Altele parcă au solzi ori s-au transformat în ţepi, alcătuind tufişuri numite „macchie”.
Florile viu colorate de agave, aloe, stânjenei, maci conțin uleiuri eterice, ce dagajă o aromă plăcută. Sătenii cultivă plante aromatice ca rozmarinul, iasomia, cimbrul, salvia, dafinul, levănţica, întrebuinţate masiv în industria farmaceutică. Unele dintre ele pot fi utilizate cu succes şi în gastronomie.
…dar şi pentru bucătărie!
Bucatăria locală s-a dezvoltat ţinând cont de condiţiile geografice specifice, venind în contact cu influenţe ale ţărilor nord-africane, spaniole, italiene. Dar şi britanice, datorate statutului politic avut de Malta atâţia zeci de ani, ca şi a preferinţelor numeroşilor străini ce poposesc în număr consideabil.
. .
Au mare trecerea meniurile ce nu îngraşă, bazate pe fructe de mare, măsline, orez, legume, brânzeturi, capere. Dar se consumă masiv (măcar în vacanţă) şi carne de porc, de oaie, capră, iepure şi de …cal! Totodată, au mare căutare păsările umplute ori prăjite la rotisor în faţa clientului.
O memorie excelentă
Este interesant faptul că băştinaşii gătesc majoritatea preparatelor în sistem „slowly” , după un procedeu arhaic: la cuptor! De ce fac asta? Este o istorie intersantă pe care mi-a relatat-o un maestru în arta culinară. Mă refer la simpaticul patron al unui mic restaurant cu terasă, numit Edy (proprietarul, nu localul), unde am nimerit accidental, răpus de caniculă.
…Era într-o zi toridă, aşa că nu mi-a mai ars de plimbare. Şi în primul local întâlnit am intrat la… răcoare. (“Doamne fereşte!”- vorba unui demnitar săltat de DNA – căci la închisoare te poţi îmbolnăvi de… “celuloză”). Nu de celulită!
Mă încinsesem cam tare şi mi s-a făcut poftă de o bere rece. Înăuntru era plăcut, aerul condiţionat nu duduia ca să te îmbolnăveşti de plămâni, ca prin alte cârciumi. Lume puţină. Se auzea o muzică plăcută în surdină. M-am aşezat ostentativ la o masă pe care se afla un cartonaş cu inscripţia VIP. Observându-mi tupeul, a venit să mă servească înşuşi şeful-
– Mă numesc Edy, de la Edward, mi s-a recomandat.
– Harry, de la Horia, i-am răspuns.
Mi-a adus o sticlă de “Cisk” aburindă – o bere locală bunişoară; un fel de “Ciuc” de pe la noi.
…Am dat-o pe gât rapid. A venit prompt a doua. Mă simţeam excelent, aşa că n-ar rezistat invitaţiei de a ciuguli ceva uşor din specialităţile casei. Am mâncat, iar am băut, doar că n-am…cântat! Am flecărit o mulţime , aflând secrete ale artei culinare malteze.
Edy mi-a spus că orice masă începe cu “Nibbles”. Adică, brânză de capră, o anghinare la grătar, nişte melci în sos de vin roşu şi câteva măsline umplute. Urmează nelipsita salată: caldă sau rece, la alegere. Este preparată din vinete, fasole galbenă cu maioneză, măsline, ”mixed greens” (mazăre, părunjel, ceapă) şi omniprezentul “olive‘s oil”.
Foietajul e de bază
Am notat că preparatele malteze tradiţionale au la bază foietajele. Majoritatea sunt crocante, fiind îndesate cu legume, precum conopida, mazăre şi, mai ales, mult spanac. Precis că şi vajnicul marinar Popeye s-a oprit în Malta şi a gustat o asemenea specialitate energizantă.
Dar în foile de aluat se pun şi alte produse, ca de pildă brânzeturi, peşte, orez. Sunt căutate bunătăţile cu denumiri destul de greu de ţinut minte, de aceea mi le-am copiat pe un şerveţel: “Pastizzi”, “Lampuki”, “Fenek”, “Bragoli”, “Ravjul”, “Timpana”.
Prima dintre ele este cea mai răspândită: un fel de plăcintă delicioasă ce se comercializează peste tot: la restaurante, terase, cafenele, o vând frenetic comercianţii stradali. Mi-a plăcut sortimentul de „Pastizzi” cu brânză de capră şi ou – un adevărat deliciu.
Nici surata ei, “Lampuki”, nu-i rea. Într-un foietaj mai subţire se ascunde un melanj de “buruieni” din cele amintite, plus… alune. Acelaşi sortiment culinar se poate prepara la cuptor cu capere, roşii, măsline, usturoi, lămâi, toate stropite cu vin alb. Există un “Lampuki” pregătit în foi de aluat cu peşte, amestecat cu stafide, castane, nuci, conopidă, spanac.
La fel de plăcut la gust mi s-a părut “Ravjul”, un alt gen de foietaj în formă de semilună umplut cu brânză, ţelină şi busuioc. Să nu uit de “Fenek”, o altă mâncare consacrată prin partea locului, o friptură de iepure. Iniţial carnea a fost condimentată, ţinută la marinat în vin şi finalmente este pregatită la tradiţionalul cuptor. Nu neaparat cu lemne, ca pe vremuri.
Despre „Bragoli” am citit doar (nu l-am înfulecat), aflând că este un fel culinar puţin mai eleborat: câteva ouă fierte tari tăiate în felii, amestecate cu pătrunjel şi crutoane de pâine, învelite în felii subţiri din carne de porc şi date la foc mic.
Şi nu în ultimul rând trebuie încercată “Timpana”. Are un nume ciudat, un alt soi de placintă făcută din paste cu carne de porc, vita ori pui. O aleg muşterii…hipoacuzici ori lucrători serviciile secrete!
Se aude?
Promisiune fermă
Nu ştiu dacă iniţial pe patronul Edy l-a impresionat înfăţişarea-mi agreabilă sau verbul sprinţar. Poate o fi rămas uimit de… bacşiş! Desigur, vreţi să ştiţi cum a fost: unul generos; ori, dimpotrivă, tipic unui bicisnic? Ei bine, n-am să vă satisfac curiozitatea.
Aşadar, mă aflam pe picior de plecare, când „owner”-ul nu s-a mai abţinut şi m-a întrebat curios, aşa cum fac toţi negustorii:
– „Whre are you from, Sir?”
– „Guess”
– Ştiu şi eu? Păreţi a fi nordic. Ori neamţ.
– Mă flatezi. Sunt din „Rúmunija”. Am auzit că aşa pronunţaţi voi.
– Da. Am mai cunoscut câţiva turişti din ţara dv. Foarte veseli, simpatici…
– …Şi cam bruneţi? Poate erau…”gypsies”, cum li se zice prin Occident românilor…
– Fiţi serios! Ăsta-i rasism sadea.
– Corect. Mă bucur că încă n-a ajuns pe aici bârfa asta.
… La plecare omul mi-a strâns călduros mâna. M-a sigurat că îmi păstrează şi mie un loc la masa VIP-urilor, unde mă aşezasem încă de la început tactios, fără să-i cer voie.
– Eşti bine venit oricând, my friend. Harry, am să te ţin minte… Uite, acolo pe colţ, va fi locul tău! Bye.
– “So long”, i-am răspuns.
…Cu siguranţă aşa le spui tuturor clienţilor, mi-am zis în gând. Însă m-am înşelat. După doi ani când am revenit, m-a recunoscut, ţinându-şi promisiunea.
(Va urma ultimul episod).
Horia C. Deliu
