Realitatea în care trăim, adusă zi de zi în casele noastre prin intermediul mass-media, ne cutremură prin adevărul şi cruzimea ei.
Aşa aflăm că o femeie se aruncă de pe un bloc deoarece nu-şi primise salariul de la patroana ei, doi tineri folosesc aceeaşi metodă pentru a-şi pune capăt zilelor, probabil fiind şi drogaţi; în alt colţ de ţară o elevă de 17 ani se aruncă în Canalul Dunăre-Marea Neagră, din cauza sărăciei de acasă, undeva se închide o secţie a unui spital din cauza lipsei personalului medical, şi exemplele ar putea continua într-un şir lung, dovedind neputinţa unei societăţi de a-şi ocroti proprii cetăţeni.
La polul opus, ni se prezintă într-un mod ostentativ şi cu o oarecare admiraţie nunţile inimaginabil de fastuoase ale unor romi, proprietăţile incredebile ale unor nababi de-ai zilelor noastre, care bineînţeles că nu şi-au făcut averile pe cale cinstită, ca şi hoţii de buzunare români despre care ni se spune că din furturile practicate în inima Parisului câştigau şi patru mii de euro pe zi, încât îşi permiteau să cheltuiele cu cazarea la hotel 100.000 de euro.
Şi la mijloc Educaţia! Care educaţie?! Ce să înveţe tinerii din toate acestea?! Că e mai bine să fii hoţ sau cerşetor în Franţa, Belgia, Suedia ori prin alte ţări ale „lumii libere”, membru al unui clan de tip mafiot, politician corupt, vedetă TV, dansatoare la bară, fotbalist, sau pur şi simplu „copil de bani gata”?! În mod sigur aceştia nu prea se aruncă de pe blocuri, căci viaţa le-a surâs din plin şi chiar dacă sunt arestaţi, ei ştiu că se aleg cu „ceva pus de-o parte” şi mai speră ca după eliberare s-o ia de la capăt, căci până la urmă fiecare face ce ştie mai bine. Iar tinerii noştri vor copia întotdeauna modelele care li se prezintă, şi neputinţa de a realiza acest lucru îi va duce pe mulţi la depresie şi pierzanie. Puterea exemplului este mai eficace decât toate vorbele simple şi pline de intenţii bune ale părinţilor şi educatorilor. Dar şi aici, care părinţi şi care educatori?! Părinţii, desigur, o anumită categorie, care înşişi îi îndeamnă pe copii să fure, să cerşească, să înşele şi să escrocheze, sau televiziunile care zi de zi ne bombardează fiinţa cu imaginile dezagreabile ale manifestărilor exotico-erotice ale unor dive îndoielnice sau ale tinerelor de bani gata de prin barurile şi discotecile ţării?! Televiziunile care ne prezintă nunţile şi petrecerile revoltător de opulente (în comparaţie cu cele ale oamenilor de rând) ale clanurilor de tot felul despre ale căror averi imense nimeni nu întreabă cum s-au făcut?! Televiziunile care se întrec în a ne aduce pe micile ecrane „ştiri-bombă”, „dezvăluiri explozive”, „noi anunţuri incendiare” şi altele de genul acesta, încât un privitor neavizat ar putea crede că ne aflăm în plin război?! Poate s-ar cuveni şi aici mai multă grijă faţă de publicul spectator.
E de mirare că în aceste condiţii învăţământul românesc rămâne ultimul în Europa? Un studiu recent, publicat pe internet, asupra sistemelor de învăţământ din 76 de ţări plasează România pe locul 44, ca fiind cel mai prost sistem de învăţământ din statele UE. Cauzele ar fi lipsa reformelor radicale şi a investiţiilor şi deci „încremenirea în timp”. Se mai spune în studiul amintit că în timp ce România alocă învăţământului circa 4% din PIB, în unele ţări procentajul ajunge până la 20%. Să ne mai mirăm că ne situăm mereu în josul clasamentului din topul mondial? Asiaticii, de exemplu, care au ştiut să investească substanţial în educaţia şi instruirea tinerelor generaţii, azi se situează în fruntea clasamentului, iar noi trăim „la limita supravieţuirii”. Au dreptate şi profesorii noştri: „Fără bani nu se poate face educaţie de calitate”. Pentru nişte salarii extrem de modeste, comparativ cu un „purtător de cuvânt” parlamentar plătit cu 5000 RON lunar, dar pe care nu l-a văzut nimeni la faţă, ei îşi sacrifică existenţa în slujba acestui sistem care aidoma unei maşini învechite şi capricioase porneşte greu la drum, în timp ce altele mai noi şi mai luxoase trec în viteză pe lângă ea. E foarte adevărat că avem olimpici geniali, că există mulţi tineri talentaţi care aduc în ţară zeci de medalii de la diverse concursuri internaţionale, dar nu trebuie să uităm baza societăţii viitoare, învăţământul de masă, care încă scârţâie jalnic din toate încheieturile.
S-ar putea să existe cititori care să ne contrazică, dar realitatea nu poate fi negată, cei care au alcătuit respectivul Top mondial asupra sistemelor de învăţământ cu greu pot fi contrazişi, deoarece s-au bazat pe rezultate concrete. Nu ne rămâne decât să-i ascultăm, să învestim mai mult, să implementăm mai rapid reformele necesare şi să urcăm în clasament, ca cel puţin generaţiile următoare să se bucure de o mai bună apreciere şi o viaţă mai normală. Să oferim tinerilor modele demne de urmat, să promovăm valorile, să încurajăm cultura şi arta, să înnoim tehnologiile şi cel mai important lucru: să ne schimbăm mentalitatea, modul în care privim lumea înconjurătoare şi lumea din noi. Acest popor are enorm de oferit altora, dar din păcate nu se înţelege îndestul pe sine însuşi şi nu-şi găseşte calea spre ascensiune. Împreună putem să-i dăm o şansă…
. .
Mihai Trifoi
