MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat ediția a zecea a Programului de promovare a tinerelor talente „MOL -Pot ajuta?”, și majorarea sprijinului financiar acordat România tinerilor talentați din domeniul sportului și artei. Tinerii talentați se pot înscrie în program atât individual cât și în cadrul unor echipe sportive sau ansambluri artistice, până în data de 27 iunie (a.c).
. .
Fundația Pentru Comunitate și MOL România au lansat ediția a zecea a PROGRAMULUI MOL DE PROMOVARE A TALENTELOR – „POT AJUTA?”, la care se pot înscrie elevi născuți între anii 1997 și 2007 inclusiv, şi echipe de sportivi sau ansambluri artistice de la şcoli, licee, cluburi sportive sau de expresie artistică din România, cu elevi din categoria de vârstă sus menționată, care au obţinut rezultate foarte bune la concursuri naţionale şi internaţionale în domeniul sportiv sau artistic şi au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea şi continuarea carierei.
Potrivit organizatorilor, în cadrul programului „MOL – Pot ajuta?” un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanțarea totală a ediţiei a 10-a, 160.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.
Solicitările pot fi depuse până la data de 27 iunie 2015. Dosarul de participare trebuie să cuprindă o serie de documente, printre care: Formularul de aplicare completat; ofertă (oferte) de preţ valabile pentru cumpărarea produselor prevăzute; documentaţia rezultatelor anterioare ale aplicantului din anii 2014 și 2015 (tabel și copiile diplomelor sau liste de rezultate descărcate de pe site-urile oficiale ale concursurilor), fotografii, înregistrări audio video pentru categoria arte pe suport CD sau DVD. Informații privind totalitatea documentelor necesare înscrierii și alte detalii ale programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
Solicitările vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta BECLEA-SZÉKELY, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul Albert MÁRKOS, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj. Rezultatele vor fi publicate pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până la data de 15 august 2015, iar câştigătorii vor fi înștiințați în scris până pe 30 august 2015.
Lansarea ediției jubiliare
Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, evenimentul lansării ediției jubiliare a programului „MOL – Pot ajuta?” a fost marcat de prezența tinerilor susţinuţi prin program, care au fost medaliaţi sau au obținut rezultate deosebite la concursuri şi competiţii mondiale, continentale și naționale. Valoarea sponsorizărilor acordate de MOL România pentru tinerii talentați a crescut de la 290.000 de lei la 350.000 de lei pe ediție, începând cu acest an.
„Prezenţa noastră continuă, stabilă și activă de nouă ani în comunitățile tinerilor artiști și sportivi ne-a permis să întâlnim tineri ale căror calități și aptitudini servesc drept exemplu pentru noi toți; oameni care, pe lângă talent dau dovadă de valori morale solide, disciplină mentală și caracter de admirat. Ei ne demonstrează, prin sutele de medalii și rezultate pe care le-au obținut în acești ani, că nu este loc de automulțumire. Avem un angajament să le fim alături. Cu gândul la viitorul nostru ca societate, ne simțim onorați să sprijinim tinerii talentați atunci când se află la începutul carierei lor”, a declarat, conform comunicatului de presă, Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.
Potrivit comunicatului, pe parcursul celor nouă ani de existență continuă a programului, MOL România a acordat finanțări în valoare de peste 2.160.000 de lei unui număr de 2.160 de sportivi şi tineri artişti din toată țara. Beneficiarii ediției 2014 al programului au obținut peste 550 de medalii la campionate, cupe și competiții mondiale, continentale, internaționale și naționale.
„Majorarea sprijinului financiar la 350.000 lei oferă posibilități lărgite tinerilor în achiziționarea echipamentelor sportive și a instrumentelor artistice sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la concursuri și festivaluri interne sau internaționale. Pe lângă obţinerea sprijinului material, prin participarea la acest program, tinerii învaţă şi despre accesarea şi administrarea resurselor necesare pentru activitatea lor, iar noi le suntem parteneri şi în acest efort”, a declarat, conform comunicatului, András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Potrivit aceleiași surse, la evenimentul de lansare au participat membri ai juriilor de sport și de arte: Violeta Beclea-Székely, Ivan Patzaichin, Doina Sava, Márkos Albert, care au vorbit despre importanța existenței programului, necesitatea finanțării tinerilor talentați, utilizarea finanțărilor primite în dezvoltarea sportivă și artistică, precum și despre rezultatele obținute de tineri.
Membrii Teatrului Independent „Osono”, din Sfântu Gheorghe, printre ambasadorii programului
În cadrul lansării ediției actuale, nouă beneficiari al ediției precedente au fost acreditați pe o perioadă de un an drept ambasadori ai Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”. Printre ambasadorii programului se numără și tinerii din trupa de teatru independent „Osono” din Sfântu Gheorghe.
Potrivit comunicatului de presă transmis de organizatorii programului,”„Corpul diplomatic” al talentului este coordonat de scrimera Amalia Tătăran, medaliată cu bronz la campionatele mondiale și europene de spadă, susținută și ea la ediția precedentă a programului „MOL – Pot ajuta?”. Ambasadorii programului sunt: Noémi Bálint, campioană națională la atletism; Benedicta Cadăr, interpretă nai; Mălina Ciobanu, violonistă; Ada Ciontu, artist desen; Mircea Dumitrescu, violonist; Emil Imre, patinator viteză, medaliat cu aur și argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European; Ștefan Mușei, medaliat cu argint la Cupa României sanie; Alexandra Predescu, campioană mondială la scrimă; Teatrul Independent Osonó”.
Despre acreditarea membrilor”Osono” ca ambasadori ai Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”, managerul trupei, regizorul Fazakas Misi, ne-a spus:
”Este vorba despre un gest simbolic și suntem onorați că organizatorii programului s-au gândit și la noi și că aceștia apreciază modul în care lucrăm și ceea ce am realizat în ultimii ani. Noi vom promova programul și îi vom încuraja pe tinerii din jurul nostru care ar putea să aplice, să aplice!”, a spus ieri managerul trupei ”Osono”, regizorul Fazakas Misi. ”Osono” aplicat la acest program și s-a numărat printre câștigătorii edițiilor anterioare. Sprijinul financiar oferit trupei prin acest program a făcut posibilă deplasarea trupei la festivalurile internaționale la care a fost invitată.
În ceea ce privește ”Corpul diplomatic” al talentului, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, András Imre, a declarat:
„<<Corpul diplomatic>> al programului s-a născut văzând că tinerii între ei se cunosc foarte bine și câteodată cunosc mult mai bine situația, intențiile și capacitatea prietenilor, decât în unele cazuri, profesorii, antrenorii sau chiar și părinții. Astfel, ne-am gândit ca ei, cei care au experiență chiar și bogată în ceea ce privește acest program, să transmită mai departe din experiența lor”.
Rugat să ne vorbească despre colaborarea cu Trupa de teatru ”Osono”, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, András Imre, a spus:
„Colaborăm de mai mulți ani cu Teatrul Independent <<Osono>> din Sfântu Gheorghe, dar trebuie să spun că atât cu teatrul independent <<Osono>>, cât și cu ceilalți tineri talentați, colaborarea este o onoare pentru noi. <<Osono>>, într-adevăr, face un teatru deosebit de frumos și, pe de-o parte, membrii trupei transmit din cultura și valorile de aici, în toată lumea, iar pe de altă parte, prin deplasările respective, deplasări la care a contribuit și programul nostru, membrii săi cunosc diferite culturi (…). Sprijinul material oferit, efectiv, prin Program de Mol România se înmulțește prin câștigul sufletesc retransmis către noi de către toți participanții la acest program”.
Directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, András Imre a transmis un mesaj tinerilor talentați:
„Eu recomand, întâlnindu-mă cu oameni cu suflet deosebit de frumos prin acest program, recomand tinerilor să se înscrie, dacă apreciază că au nevoie de ajutor pentru a atinge o anumită performanță!”, a încheiat directorul executiv András Imre.
***
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 12 țări, dintre care 200 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agenția Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.
Despre Fundaţia pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor.
Informații suplimentare pot fi găsite accesând: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
Ana Alina Costache