Lumea în care trăim pare haotică şi agresivă în acelaşi timp, relaţiile interumane şi timpul muşcând şi măcinând tot ce apucă precum un malaxor uriaş. Zilnic auzim pe toate canalele ştiri cutremurătoare şi halucinante, încât te miri cum se mai descurcă oamenii în acest „haos” de sentimente, răbufniri, întâmplări şi fapte menite a duce la pierzanie „sufletele rătăcite”.
. .
În centrul unui oraş ardelean, fiul unui îmbogăţit postrevoluţie îşi turează ostentativ bolidul de 400.000 de euro, spre disperarea celor care de-abia îşi mai duc traiul de la o lună la alta. O fi taică-său un bogătaş cu avere făcută pe o cale sau alta, dar cine îi dă dreptul respectivei odrasle să sfideze oamenii cu o maşină atât de scumpă, pentru care el n-a muncit nimic? În acest caz ori el ori tatăl său ori amândoi sunt iresponsabili şi nu-şi merită banii.
În altă parte de ţară un individ descreierat intră cu cuţitul, în plină zi, într-o prăvălie şi cere vânzătoarei salam şi ţigări. Aceasta, speriată, iese cumva în stradă şi fuge strigând după ajutor, cu individul pe urmele ei gata s-o înjunghie. Noroc cu un echipaj de poliţie care circula prin apropiere şi a salvat-o pe biata femeie. Infractorul cu armă albă ori era prea flămând şi nu avea bani nici de ţigări ori era prea prost şi cu mintea dusă. Dar de ce ne-ar mira când astfel de oameni sunt gata să dea năvală în casa omului şi pentru câţiva lei să-i ia chiar şi viaţa; nu sunt ei oare „produsul” societăţii bolnave în care trăim şi a neputinţei autorităţilor de a pune ordine în lucruri?!
Acestea nu sunt doar „cazuri izolate”, cum ar fi tentaţi unii să creadă, ci ele încep să devină „fenomene de masă”, provocate de lipsă de educaţie şi cultură, de sărăcie şi disperare a celor „de jos” tot mai lipsiţi de mijloace de subzistenţă. Şovăielile şi incapacitatea guvernelor postdecembriste de „a schimba lucrurile în bine” n-au dus decât la crearea unei clase de îmbogăţiţi pe diverse căi şi a unei uriaşe mase de sărăciţi tot „pe diverse căi”.
Te miri cum e posibil ca locuinţa unui cetăţean plecat în Spania la muncă să fie prădată, chiar ziua, „cu TIR-ul” de nişte indivizi certaţi cu legea? Cum e posibil ca oamenii noştri, în loc să muncească cinstit şi să fie bine plătiţi în propria lor ţară, invadează ţările europene, precum altădată o făceau barbarii faţă de Imperiul Roman, şi se dedau la tot felul de fapte reprobabile sau antisociale pentru „a câştiga bani”?! De ce nu suntem capabili să ne ţinem oamenii „acasă” şi-i lăsăm sau chiar îi încurajăm să plece în ţările altora „să producă”?! Pentru că trăim într-o „lume liberă” sau pentru că trăim într-o „lume agresivă” în care primează legile junglei?! Se ştie că şi animalele savanei, atunci când nu mai găsesc destulă hrană şi apă, înfometate şi însetate, migrează spre alte locuri cu ierburi mănoase şi surse de apă mai bogate; oamenii de ce n-ar face la fel, mai ales că până la un punct sunt tot animale?! Ce-i drept, dinspre „câmpiile mănoase” ale ţărilor europene evoluate ajung la noi o mulţime de lucruri ademenitoare, care se vând în supermarketuri doldora de ele, dar mare parte dintre acele produse sunt „otrăvitoare”, iar oamenii noştri, în loc să producă ei înşişi şi să consume lucruri „naturale”, acum preferă să alerge la „supermarket” şi să cumpere de acolo în „cantităţi industriale” produse cu o mulţime de E-uri care, consumate în timp, duc la boli de tot felul. Cinste celor care se străduiesc să stimuleze producţia internă şi consumul de produse autohtone, fără adaosuri nocive. Desigur, în toată această poveste un rol important îl joacă „comisioanele” organizatorilor, şi pentru ca acestea să nu fie observate, se mai aruncă câte o „pastilă”, precum cea cu „impozitarea bacşişului”.
Şi ca să ne „automatizăm” şi noi puţin, s-au introdus „cardurile de sănătate”, numai că la noi din toate „inovaţiile” unii câştigă şi alţii pierd. Cei care au câştigat „licitaţia” pentru fabricarea acestor carduri bineînţeles că au câştigat, însă cei care le aplică şi destinatarii cardurilor au pierdut. Sistemul pare a funcţiona la fel de prost ca şi altele şi ne vom trezi peste câţiva ani că şi acesta a fost un „tun” precum „Afacerea Microsoft”. Bine-ar fi să nu fie aşa, însă după cum decurg lucrurile, situaţia pare îngrijorătoare; când scoţi oamenii din spital şi-i trimiţi nu ştiu unde să stea la coadă şi să-şi ia cardurile căci altfel nu pot fi trataţi şi nu li se eliberează medicamente, cum să ni se pară altfel decât o nouă tentativă de a purta oamenii pe drumuri fără rost? Cel puţin dacă toată această tărăşenie s-ar rezolva în folosul oamenilor!
Prin felul cum ne comportăm în propria ţară, arătăm a fi „o societate de pesimişti” sau cum ar spune Oscar Wilde (1854-1900), scriitor şi critic englez, de naţionalitate irlandeză, „Pesimistul e cel care, atunci când trebuie să aleagă între două rele, le alege pe amândouă”. Dar tot Oscar Wilde spunea că „Societatea se sălbăticeşte incomparabil mai mult din cauza aplicării măsurilor punitive sistematice, decât din cauza unor crime săvârşite din când în când” ori se pare că acest popor a suferit până acum destule „măsuri punitive”, precum cea cu „reducerea salariilor” şi „îngheţarea pensiilor” ori mărirea repetată a preţurilor şi taxelor, astfel încât ar fi timpul să privim mai sus, spre idealuri mai înalte şi să transformăm societatea noastră dintr-una derutată şi agresivă în una responsabilă şi altruistă, dar cine îşi asumă răspunderea, când toţi se luptă numai pentru bani, faimă şi putere?!
Mihai Trifoi
