. . Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului şi-a înnoit şi extins, încă din luna decembrie a anului trecut, dotările tehnice. 4 videoproiectoare noi şi 4 televizoare moderne au intrat în proprietatea instituţiei. Investiţia a fost făcută din fondurile proprii ale liceului.

Achiziţionarea televizoarelor şi videoproiectoarelor are ca scop „îmbunătăţirea condiţiilor de predare, venind în sprijinul profesorilor şi al elevilor”, ne-au spus directorul liceului, Petruţa Modroiu şi consilierul educativ, Rodica Bularca.

„Noi, la ateliere, respectiv la modulele de specializare, nu avem manuale, doar nişte materiale auxiliare făcute de Minister. Astfel, am dorit ca pe baza acestor auxiliare şi a fişelor de documentare, să aducem informaţia elevilor folosindu-ne de aceste aparaturi. Ne-am gândit să îi implicăm pe copii şi să îi lăsăm pe ei să facă prezentări de lecţii, documentate în baza materialelor menţionate anterior, şi să le expună colegilor.”, a mai precizat Petruţa Modroiu, directorul liceului. Mai mult, aceasta a spus că şi în laboratoarele de fizică, biologie şi chimie, dotate cu videoproiectoare, se prezintă experimente folosind aparatura cea nouă.

Valoarea investiţiei în dotări tehnice

Potrivit datelor oficiale, televizoarele au costat în total 6.400 de lei, iar videoproiectoarele 5.700 de lei, valoarea totală a investiţiilor fiind de 12.100 de lei.

Perspective de viitor

„S-a aprobat proiectarea unui nou atelier pentru profilul de mecanică. Suferim de lipsă de spaţiu, iar aprobarea proiectului este, pentru noi, un lucru foarte bun.”, a mai spus directorul Liceului Tehnologic.

Mai mult, cadrele didactice ale liceului tehnologic întorsurean spun că au în vedere şi construirea unei biblioteci şi a unei săli de festivităţi.

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail