Cu toții știm că școala joacă un rol fundamental în prevenirea comportamentelor dăunătoare, de aceea Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat, în cadrul Strategiei Naţionale Antidrog, o serie de obiective specifice, la capitolul de prevenire a cererii de droguri. Între activităţile asumate se numără şi realizarea unor proiecte naţionale de prevenire, care să se adreseze unui număr cât mai mare de copii şi tineri.

 

Concursul de proiecte antidrog „Împreună” se bazează pe trei principii eficiente ale luptei împotriva drogurilor: lucrul în echipă, educaţia între egali, voluntariatul.

Patru eleve din clasa a X-a A, din Colegiul Național „Mihai Viteazul”, și anume: Patrașcu Andreea-Larisa, Banciu Larisa-Bianca, Constandachi Monica Elena și Iorga Diana, coordonați de prof. Dobrițoiu Rodica, doresc să răspundă invitației Ministerul Educaţiei şi Cercetării implementând  acest proiect în colegiul  nostru. Activităţile noastre au ca scop informarea elevilor despre efectele consumului de cannabis și alcool, respectiv prezentarea modalităţi de petrecere a timpului liber, ca alternative la consumul de droguri și alcool. Acest proiect presupune parcurgerea următoarelor etape: înscrierea echipei de proiect (16-20 martie); implementarea proiectului (23 martie-29 mai) ; evaluarea și premierea proiectelor (1-12 iunie) la nivel județean și participarea la faza națională a proiectului cu cel mai mare punctaj (august- septembrie 2015).

Ajutați de un grup de voluntari la fel de implicați și dornici de schimbare ca și elevii înscriși în concurs, cele patru tinere și-au propus o lungă listă de activități ce pot folosi drept alternative la consumul de cannabis și alcool, din care menţionăm:  prezentarea rezultatelor unor cercetări ştiinţifice cu privire la consumul de cannabis respectiv de alcool; vizionarea unui filme şi prezentări power point care arată consecinţele consumului de droguri şi politicile statelor în vederea reducerii consumului de droguri si alcool;  despre arta încondeierii ouălor (atelier realizat sub îndrumarea unui muzeograf de la Muzeul Carpaţilor Răsăriteni); activităţi de voluntariat; ateliere de origami si quilling; concursuri de postere şi scurtmetraje; drumeţii; teatru mut – introducerea participanților într-o experiență unică pe tema consumului de droguri și alcool – „Orașul drogat”; program de varietăţi („Știința la cutie”, Agora, experimente distractive cu alcool); evaluarea proiectului;  festivităţi de premiere

. .

Cei patru elevi implicați în proiect, împreună cu profesoara coordonator, își doresc cu ardoare reușita schimbării, în mică parte, a comunității ce consideră consumul de alcool în exces și de cannabis o opțiune. Ei doresc să elimine, în limita putințelor, această opțiune și să o înlocuiască cu variante amuzante, interesante, inovative, atractive și unice. Toți tinerii sunt așteptați în număr cât mai mare să participe la activitățile introduse de către proiect și să sprijine această luptă împotriva viciilor omenești ca Împreună să învingem!

Larisa Banciu cls. a X-a A

Prof. Rodica Dobriţoiu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail