Ideea că pot fi parte a unei schimbări necesare şi de durată le-a motivat pe Gheorghița Aurelia Banciu, Carmen Maria Bularca, Raluca Teodora Bularca, Luminița Rohan şi Neluța Todor din clasa a XI –a C1 să gândească şi să pună pe hârtie proiectul „Plămânul verde al planetei”.  Acesta are în vedere problema defrişării.

Soluţiile găsite de echipa clasei a XI – a C1, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului,  vizează educarea populaţiei, impunerea de pedepse şi acţiuni de plantare de puieţi. Coordonate de profesoara Sanda Maria Vieru, cele 5 fete au înscris proiectul lor în concursul internaţional „Greenovation Challenge”. Mai mult, iniţiativa fetelor a trecut în etapa următoare a concursului.

„Considerăm că proiectul nostru este unul de viitor, deoarece vizează o problemă a comunității sesizată de câțiva ani, și care din păcate nu poate fi rezolvată doar în câteva săptămâni. Obiectivul nostru este de a crea un mediu cu un aer mai curat și de a reuși să înlăturam România de pe lista neagră a țărilor cu număr ridicat de specii de plante și animale pe cale de dispariție.”, au precizat fetele în cadrul unui interviu.

Echipa de fete din clasa a XI –a C1 a mai precizat: „Sperăm ca acesta să fie un semnal de alarmă pentru comunitate. Defrișarea este o adevărată problemă, pe care toți o vedem, dar pe care mulți  o tratează cu indiferență pentru că «nu îi afectează în mod direct».”

„Sloganul campaniei noastre este: «Tineretul este schimbarea».”, au mai spus elevele din clasa a XI –a C1.

Greenovation Challenge, proiect de cooperare româno-norvegiană

. .

Proiectul „Greenovation Challenge” are la bază o cooperare între România şi Norvegia. Temele propuse în cadrul acestui concurs au în vedere educaţia ecologică şi angrenează peste 900 de elevi şi 40 de profesori din cele două ţări participante. Rolul participanţilor este de a căuta soluții pentru problemele de mediu din zonele în care trăiesc și să încerce să îi convingă primarii din localitățile lor să le implementeze.

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului este singurul liceu al judeţului Covasna care participă la acest proiect. Alte licee din România angrenate în acest proiect sunt din orașele Cugir (Alba), Câmpulung (Argeș), Năsăud (Bistrița Năsăud), Brașov (Brașov), Teregova (Caraș Severin), Toplița (Harghita), Petrila (Hunedoara), Baia Mare (Maramureş), Piatra-Neamț (Neamț) şi Câmpulung Moldovenesc (Suceava).

 Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu o vizită de studiu în Norvegia.

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail