Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna va organiza în perioada mai –iunie (a.c.) cea de-a XX-a ediție a concursului interdisciplinar adresat elevilor de clasa a IV-a din județ. Pregătirile au început deja, iar înscrierile participanților se realizează începând de ieri, 20 aprilie (a.c.).

Concursul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna, prin inspectorul școlar pentru învățământ primar – secția română, prof. Mihai Sebastian Banciu,  a fost inițiat de doamna profesor Elena Boricean în anul 1996 și are loc anual.

„Suntem încântați să anunțăm lansarea înscrierii la cea de-a XX-a ediție a „Concursului interdisciplinar al elevilor de clasa a IV-a”, una dintre cele mai longevive competiții din județul Covasna, inițiată în anul 1996 de către doamna profesor Elena Boricean. Concursul nostru a crescut de la an la an, ajungând la un record de participare în 2014 când s-au înscris în competiție 140 de elevi din toate cele cinci zone ale județului. Pentru aceasta vreau să mulțumesc sincer tuturor învățătorilor din județ care au contribuit la organizare și desfășurare de-a lungul anilor”, a declarat inspectorul școlar pentru învățământ primar – secția română, prof. Mihai Sebastian Banciu.

Potrivit organizatorilor, competiția are ca scop principal crearea de oportunități și motivații pentru copiii și cadrele didactice implicate din unitățile școlare covăsnene de a se afirma pe plan local și județean, prin abordarea interdisciplinară a disciplinelor de învățământ în vederea pregătirii calitative pentru viață.

Probele competiției

Concursul se va desfășura pe echipe care vor trebui să aibă un nume și să fie formate din câte cinci elevi.

Conform regulamentului, itemii și probele competiției, vor fi elaborate din toate disciplinele de învățământ, în conformitate cu planul cadru și programele școlare în vigoare pentru clasa a IV-a.

Elevii vor trebui să treacă de opt probe.

. .

„Ca noutate, conform regulamentului concursului, începând cu acest an am introdus o probă distinctă pentru disciplina limba și literatura română, alături de tradiționalele probe: prezentarea echipajului, întrebări fulger, matematică distractivă, istoria și geografia României, îndemânare, dramatizare și proba sportive”, a precizat domnul inspector Mihai Sebastian Banciu.

La final, echipajele vor primi diplome pentru premiile I, II, III și pentru mențiunile I; II; III.

Etapele concursului și înscrierea echipelor

Conform regulamentului, concursul se va derula în două etape: zonală și județeană.

Faza zonală va fi organizată de unităţile de învăţământ desemnate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna în fiecare din cele cinci zone ale județului.

„Școlile organizatoare pentru faza locală sunt: Liceul de Arte „Plugor Sandor” Sfântu Gheorghe”– pentru zona Sfântu Gheorghe; Școala Gimnazială „Comenius” Brețcu – pentru zona Târgu Secuiesc;  Liceul „Korosi Csoma Sandor” Covasna – pentru zona Covasna; Școala Gimnazială Barcani – pentru zona Întorsura Buzăului, Școala Gimnazială „Mathe Janos” Herculian – pentru zona Baraolt», ne-a spus domnul inspector Mihai Sebastian Banciu.

 Școlile organizatoare vor stabili data la care se va desfășura etapa zonală în funcție de calendarul activităților din propriile unități de învățământ. Fiecare învățător de la clasa a IV-a va fi informat de către responsabilii de cerc pedagogic când se va programa etapa zonală, dar numai în intervalul 11.05- 27. 05.2015.

Conform regulamentului, la etapa zonală, fiecare echipaj va fi însoțit de cadrul didactic coordonator și de un alt cadru didactic din școala din care provine. Diplomele pentru această fază vor fi semnate de directorul unității de învățământ organizatoare și de cadrul didactic numit de director ca responsabil pentru desfășurarea fazei zonale în școala respectivă. După cum se arată în regulament, cadrul didactic responsabil nu va avea elevi în competiție.

Potrivit aceleiași surse, subiectele și probele de concurs pentru faza zonală vor fi elaborate sub coordonarea responsabilului cu organizarea concursului și a responsabilului/ responsabililor de cerc pedagogic din fiecare zonă. Școlile participante pot trimite propuneri de subiecte la responsabilul de cerc. Dacă responsabilul de cerc pedagogic are elevi în competiție, va desemna un înlocuitor.

În calendarul concursului se arată că înscrierea la faza zonală se va face începând din 20 aprilie (a.c.), prin completarea formularului tip disponibil pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna – ce va fi semnat și ștampilat de director. Formularele vor trebui predate responsabilului de cerc pedagogic și vor deveni documente oficiale ale competiției.

În data de 29 mai (a.c.), pe site-ul Inspectoratului Școlar (la secțiunea ”inspectori” – ”inspector de învățământ primar”) va fi publicată lista cu echipajele câștigătoare la faza zonală. Echipajele care au obținut locul I la această etapă, vor participa la faza județeană, care conform calendarului competiției, va fi programată în perioada 02- 05. 06.2015, la decizia ISJ Covasna.

Potrivit domnului inspector Mihai Sebastian Banciu, unitatea de învățământ organizatoare pentru faza județeană – 2015 este Școala Gimnazială „Turoczi Mozes”  din Târgu Secuiesc.

În regulament se arată că și la etapa județeană, fiecare echipaj va fi însoțit de cadrul didactic coordonator și de un alt cadru didactic din școala / zona respectivă. Conform regulamentului, pentru această fază, subiectele și probele de concurs vor fi elaborate de comisia de elaborare a subiectelor, la sediul ISJ Covasna. Responsabilii de cerc pedagogic din fiecare zonă, vor trimite propuneri de subiecte, iar dacă responsabilul de cerc pedagogic are elevi în competiție inspectorul școlar va desemna un înlocuitor care să facă propuneri de subiecte pentru zona respectivă.

Potrivit organizatorilor, rezultatele competiției vor fi publicate pe site-ul ISJ Covasna, în data de 10 iunie 2015. Regulamentul concursului și formularul – tip de înscriere și informații suplimentare pot fi găsite deja pe site-ul instituției, www.isj.educv.ro la secțiunea Inspectori/ Inspector de învățământ primar.

Cadrele didactice care predau la clasele a IV-a din județ sunt invitate să se înscrie: ”Invit toate cadrele didactice care predau la clasele a IV-a din tot județul Covasna să ofere propriilor elevi posibilitatea de a participa la un concurs județean serios și corect, mai ales că nu este necesară nicio contribuție financiară!”, a transmis inspectorul școlar pentru învățământ primar – secția română, prof. Mihai Sebastian Banciu.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail