Patru persoane, printre care şi un copil de doar un an şi trei luni, au fost rănite într-un accident petrecut pe Drumul Naţional 11, ce leagă Braşovul de Bacău.

Accidentul a avut loc ieri seară, în jurul orei 17.30, între localităţile Cernat şi Târgu Secuiesc. B. Dorel-Ionel, de 37 de ani, din municipiul Bacău, conducea un autoturism dinspre Braşov spre Târgu Secuiesc. Acesta a adormit la volan, a pătruns pe contrasens, a acroşat lateral o maşină ce circula din sens opus, apoi s-a tamponat frontal cu un autoturism de teren condus regulamentar de către o femeie de 58 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe. În urma impactului patru persoane au fost rănite. Este vorba despre conducătoarea autoturismului de teren, o femeie şi un copil de un an şi trei luni – pasageri în autoturismul care a intrat pe contrasens – precum şi despre conducătorul auto vinovat de producerea accidentului.

Primii trei au suferit răni uşoare, în timp ce B. Dorel-Ionel a fost rănit grav.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Rutier Covasna, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

(sursa: IPJ COVASNA)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail