Malta este, dacă aţi reţinut din spusele mele anterioare, un mic stat aflat într–un arhipelag situat în mijlocul Mării Mediterane, compus din câteva insuliţe sărace, fără nici un fel de resurse naturale. Şi cu toate acestea, în mod paradoxal, destinaţia aceasta internaţională de vacanţă a devenit în anii din urmă foarte atractivă şi pentru români, care alături de un milion de turişti din lumea largă aduc suficientă valută, încât populaţia să o ducă bine.
În acest context economic favorabil, pot declara (inclusiv la… DNA) că am contribuit legal şi eu la prosperitatea băştinaşilor.
Pe dumneavoastră nu vă tentează?
Fântână celebră
Cunoaşterea oricărui loc faimos trebuie făcută în principal per pedes. Mai ales că distanţele-s rezonabile în Malta. În prima zi după acomodare, toţi ghizii îşi duc grupurile la „Fântâna Triton”, un simbol al oraşului, imaginea sa regăsindu-se ulterior în albumul cu amintiri al oricărui vizitator ce a păşit pe insulă.
Lucrarea de artă monumentală amintită a fost realizată din bronz, în anul 1959. Este opera sculptorului local Vincent Apap, fiind amplasată în faţa Porţii istorice a oraşului, acolo unde se găseşte şi terminalul autobuzelor de transport în comun, ce în schimbul unor sume acceptabile te duc spre diferitele puncte de atracţie ale Maltei.
Acum vă zic ceva, că suntem între noi: această celebră arteziană pe care orice oaspete al Capitalei e musai să o vadă, mie unul nu mi s-a părut nemaipomenită. Este o creaţie cuminte, deloc spectaculosă. Explicaţia „cuminţeniei” rezidă cred în vechimea ei (56 de ani). Totuşi, rogu-vă, nu luaţi chiar de bună opinia mea, fiindcă nu mă pricep la fântâni.
La săpături, da!
„Auberges”
Una dintre atracţiile veritabile ale oraşului La Valetta o reprezintă… hanurile, aşa-numitele „auberges”. Nu au nimic de-a face cu clasicele adăposturi pentru drumeţi, obişnuitele locuri de popas şi masă ale călătorilor, cum le sugerează numele. Nici pomeneală. Sunt clădiri masive, elegante, reprezentative pentru stilul arhitectonic local, unele ridicate încă din sec. XVI-lea. Au la intrare coloane, iar faţadele posedă felurite decoraţiuni, statuete, ornamente, degajând un aer majestuos.
În total mi s-a spus că sunt şapte asemenea edificii monumentale. De-a lungul timpului fiecare a avut mai multe întrebuinţări, nefiind (cred) vreodată sălaşuri. Aceste construcţii semeţe, elegante constituie mândria maltezilor.
Însă climatul marin umed, impregnat de sare, vânturile tăioase, arşiţa nemiloasă le-au erodat, de aceea au trebuit mereu reparate, recondiţionate. Pe parcurs au avut loc unele reconfigurări interioare şi exterioare conform necesităţilor perioadei.
În chip salutar guvernanţii contemporani au decis consolidarea şi modernizarea lor ca lumea; nu efectuarea de cârpăceli, cum au procedat înaintaşii lor. Asta şi datorită interesului manifestat în prezent de hoardele de turişti, care le admiră fără rezerve.
Un clasament aproximativ
. . Dacă ar fi să facem un clasament subiectiv al acestor hanuri, pe prima poziţie se situează „Auberge de Castille” („Berġa ta’ Kastilja”, în limba malteză). Este cel mai impozant şi elegant, găzduind în consecinţă birourile primului-ministru. Am vrut să intru şi eu, ca tot omul, să-l privesc din interior, dar nu prea m-au lăsat…
Aşa că m-am rezumat să admir clădirea doar pe dinafară. Am imortalizat-o, i-am privit decoraţiunile de la ferestrele cu canaturi verzi, gândul zburându-mi spre romantica Italie, unde întâlnisem multe asemenea case cu stil.
Falnicul imobil se găseşte în Misrah Kastilja, nu departe de Grădinile Barrakka, pe care le-am calcat de nu ştiu câte ori, la început cu ghid, apoi de capul meu. Am citit undeva că edificiul a fost început în 1570 şi terminat vreo patru ani mai târziu, dar nefiind pe placul Marelui Maestru Fonseca – potentatul acelei vremi – a suferit modificări importante, adăugiri, stilizări, căpătând un aer baroc, mult mai distins.
Urmează ca importanţă „Auberge d’Italie”. Cum îi spune şi numele, a fost iniţial reşedinţa Cavalerilor Ioaniţi de spiţă italiană. Treptat şi această contrucţie semeaţă a suportat felurite transformări, ajungând în prezent să fie sediul Ministerului Turismului, cel mai puternic organism guvernamental, având un buget înfloritor, în creştere de la an la an.
„Auberge de Provence” este şi el celebru, fiind construit în sec. XVI-lea, având arhitectura caracterizată prin gustul pentru grandios, neregularitate și exces de ornamente complicate. Este amplasat pe cea mai animată arteră comercială din La Valetta, doldora de buticuri, cafenele şi restaurante. Are un nume uşor de ţinut minte, „Republic Street”, şi leagă Poarta Oraşului de Fortul St Elmo.
Ar mai fi de menţionat încă două construcţii oarecum similare: “Auberges de Bavière şi d’Aragon”, dar nu la fel de faimoase ca primele.
…Ei, cam ajunge cu etalarea aşa- ziselor hanuri, căci v-aţi făcut, prieteni, o idee cât de cât despre aceste bijuterii arhitectonice vechi de sute de ani.
„Boneshakers”
Să trecem acum la altceva, mai practic legat de plimbările de colo, colo. În Malta cele mai pitoreşti mijloace de transport în comun sunt vechile autobuze. De culoare galbenă, cu o bandă portocalie la mijloc şi acoperişul alb, arhaicele „bus”-uri de provenienţă britanică constituie un blazon maltez. Păcat că se împuţinează pe zi ce trece, trebuind casate deoarece consumă mult, scot fum şi nu-s confortabile. În mare parte deja au fost înlocuite cu vehicule moderne, comode, economice şi nepoluante.
Purtând o marcă celebră – Leyland – hârburile acestea umblătoare mie, totuşi, mi-au plăcut. Deh, sunt un romantic f. întârziat, dacă nu cumva chiar… expirat!
În argou poartă un nume semnificativ: „boneshakers”. Adică, ceva de genul „oase scuturate”, de fapt, zdruncinate, fiindcă suspensiile maşinilor sunt atât de îmbătrânite şi rigide, încât la orice curbă sau manevră bruscă eşti zgâlţâit zdravăn, de poţi să-ţi muşti limba.
„Autobuzul galben fără cai”, vorba unui şlagăr interpretet de Angela Similea, constituie una dintre piesele de muzeu… mişcătoare iubite de localnici. Ca şi de străinii nostalgici, care le apreciază alături de cetatea medievală, edificiile patinate, bateria de artilerie şi alte lucruri frumoase risipite prin La Valetta.
Importate din Marea Britanie prin anii ’50-60, respectivele autovehicule contituie o amintire palpabilă a unor timpuri revolute, aşa cum au devenit şi autoturismele „dinozaur” din Cuba după plecarea americanilor în urmă cu o jumătate de secol. Fără piese de schimb, sunt „cârpite” şi menţinute în stare de folosinţă prin felurite artificii tehnice, arzizanale.
– Oare de ce nu sunt înlocuie mai repede jafurile astea?, se întreaba supărată o tânără din Bucureşti, aflată în grupul nostru de excursionişti.
– Nu îţi place moda retro?, m-am mirat eu.
– Unele piese de vestimentaţie „old fashion” le apreciez, nu şi… maşinile.
– Bine, dar nu o să vezi ceva similar nicăieri în Europa.
– Şi? Ce să-mi placă la vechiturile acestea? Stai incomod, îngesuit, au numai o singură uşă de urcare – coborâre, şi aceea pe…stânga! Mă lipsesc …
– Cum spui tu, draguţă, am închis cu diplomaţie conversaţia. Dar nici nu am mai reluat-o…
În Malta circulă, desigur, şi autobuze noi, supraetajate, având partea de sus decapotabilă. Sunt cunoscutele „double decker”, vopsite în roşu aprins pe insula principală şi în verde în micuţa Gozo. Turiştii tineri le preferă, fiindcă se poate admira de la înălţime mult mai bine peisajul, stând în aer liber şi imortalizând imagini de neuitat.
Principiu practic
Transportul în comun funcţionează şi aici după principiul practic întâlnit şi prin alte părţi, de regulă staţiuni turistice, numit „hop on/ hop off”. Adică se opresc nu doar în staţii fixe, ci şi pe parcurs, acolo unde „doreşte muşchii” pasagerilor. Aceştia îşi cumpără bilet direct de la şofer şi nimeni nu trişează, făcându-se că plouă. Mai ales că un asemenea fenomen meteo se petrece rar vara. Acest sistem de transport public este practic şi ieftin, bine pus la punct, fiind preferat mai ales de călătorii obezi, „răi de roate”.
Am constatat că maltezii în etate se fălesc cu colecţia lor de relicvele umblătoare galbene, ce amintesc de perioada nebună a vieţii lor, când era la modă subcultura hippy.
Vă mai amintiţi de Janis Joplin?
Alte oferte de transport
Dar o ţară cu un turism atât de bine pus la punct oferă, desigur, şi facilităţi de deplasare moderne: minitaxiuri electrice, autoturisme, scutere şi ATV-uri de închiriat, kikicaruri. Să nu uit, de asemenea, romanticile bărcuţe ce oferă o plimbare de neuitat în Grand Harbour.
În La Valetta paşii te poartă vrei, nu vrei, spre mare. De câte ori o privesc, aidoma oricărui om de la munte, gândurile o pornesc în… derivă! (Va urma)
Horia C. Deliu
