Clubul de Dezbateri din Sfântu Gheorghe a început pregătirile pentru o nouă ediţie a taberei naţionale dedicată dezbaterilor academice – „Masterclass Debate”.

Tabăra de vară dedicată excelenţei în dezbaterile academice (Masterclass Debate”), organizată  de Clubul de Dezbateri din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorica (ARDOR) Transilvania, pentru cel de-al treilea an, în județul Covasna, se va derula în perioada 10-16 august 2015, la Pădureni.

. .

Coordonatorul Clubului de Dezbateri din Sfântu Gheorghe şi iniţiatorul programului MasterClass Debate”, Mădălin Guruianu, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta, 12 dintre cei mai experimentați oameni de dezbateri din țară vor veni în județul Covasna şi vor împărtăşi participanţilor din cunoştinţele lor.

„Tabăra va fi mai mare decât în anii trecuți (…) și vor putea veni participanți chiar și  cu cortul; nu vom avea limită de înscrieri. <<Masterclass Debate -2015>> are deja 12 traineri, care vor veni în perioada 10-16 august 2015, la Pădureni. Anul trecut am avut două serii cu aproximativ 50 de participanți, la Bicfalău; acum doi ani, tabăra a fost la Pădureni, cu aproximativ 50 de participanți”, a spus Mădălin Guruianu.

Acesta a menționat că, în premieră, la ediția din vară se vor derula și sesiuni de pregătire pentru traineri.

Înscrierile vor fi lansate în cursul săptămânii viitoare. Vom reveni cu informații.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail