Unul dintre reprezentanţii de bază ai tehnologiei moderne, Internetul, devine, pe lângă celelalte avantaje, o sursă inepuizabilă de informaţie şi inspiraţie, aducându-ne acasă în orice momemnt diverse ştiri de interes public sau noutăţi din domeniul ştiinţifico-tehnic.
Astfel, în zilele trecute ne-a parvenit o scurtă informare despre ultima previziune a cunoscutului astrofizician contemporan, Stephen Hawking, care susţine că omenirea ar putea dispărea din cauza „bolii” care o macină şi care a însoţit-o din timpuri ancestrale: agresivitatea. Să aibă oare dreptate această somitate în domeniul ştiinţei?!
La prima vedere lucrurile nu par atât de „catastrofale”, însă, dacă suntem mai atenţi şi privim în jurul nostru la lumea în care trăim, începem să înţelegem ce a vrut să spună acest om de ştiinţă.
Primul sens al cuvântului „agresiv” este „care atacă neprovocat, care săvârşeşte o agresiune; provocator”, dar mai are şi sensul mai atenuat: „care are iniţiativa, care se impune”.
Şi atacând Ucraina, acaparând astfel Crimeea, Rusia nu s-a impus, nu a devenit un „stat agresiv”?! Şi dacă lucrurile nu se opresc aici şi agresivitatea acestuia va continua să se manifeste în forme ameninţătoare la adresa lumii, vi se pare oare că această „trăsătură de caracter”, agresivitatea, este un lucru mărunt?! Dar atrocităţile tot mai numeroase ale Statului Islamic nu sunt tot manifestări al unei agresiuni primitive? Înseamnă că membrii acestei organizaţii teroriste din punct de vedere moral se mai află încă în epoca pietrei cioplite, chiar dacă unii dintre ei au studiat la universităţi occidentale.
Agresivitatea îmbracă multe forme, unele de-a dreptul hilare, revoltătoare sau indecente, precum ne-a fost dat să auzim mai recent la o emisiune televizată: „Oare doamna profesoară trebuie să meargă la şcoală când este la menstruaţie?”. Vi se pare că această reclamă pentru un anumit produs farmaceutic este chiar potrivită publicului larg? Chiar dacă înţelegem că societatea modernă a scăpat de orice inhibiţie, există totuşi, în legile noastre nescrise, o anumită decenţă a exprimării care ar trebui să ne facă mai atenţi la cele spuse în public. În goana lor după profit, diversele firme care apelează la publicitatea TV sau radiofonică nu mai au nicio limită şi confundă „libertatea de exprimare” cu libertinajul. Pe plan moral, ni se pare a fi aceeaşi asemănare cu „libertatea de exprimare” folosită pentru a-l caricaturiza pe Mahomed. Am văzut cu toţii reacţiile. Poate că şi cei care acceptă reclamele ar trebui să fie puţin mai selectivi. Acesta e doar un exemplu de „reclamă agresivă indecentă”, dar mai sunt şi altele.
Agresivitatea financiar-economică este o altă formă de exploatare umană, în care băncile au un rol important. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat recent cu francul elveţian. Mulţi dintre cei care au luat împrumuturi în această monedă nu numai că n-au fost preveniţi, ci unele bănci chiar i-au sfătuit pe clienţi cu privire la „avantajele” împrumuturilor în franci elveţieni, care la timpul respectiv chiar existau, dar funcţionarii băncilor erau mai bine informaţi decât clienţii naivi şi, în loc să-i prevină despre riscuri, i-au îndemnat să accepte oferta. Dar FMI şi alte asemenea instituţii ce fac când îndeamnă ţările să ia împrumuturi? După ce acestea s-au îndatorat destul, respectivele instituţii, pentru a fi sigure că-şi vor recupera banii (cu dobândă), îşi trimit reprezentanţii să negocieze cu guvernele şi să impună acestora o anumită „politică a dezvoltării forţate”, însă până la urmă toate oalele sparte le plătesc popoarele înrobite. Şi exemplele ar putea continua.
. .
Totuşi cea mai periculoasă formă de agresivitate rămâne cea militară, căci în urma unor decizii politice greşite lucrurile ar putea scăpa de sub control şi s-ar putea oricând declanşa un război nimicitor pentru întreaga omenire; rugaţi-vă să nu trăim acele timpuri!
Da, mai bine să ne rugăm! Rugăciunea ca gest omenesc religios, de esenţă divină, pe măsură ce societatea umană a progresat din punct de vedere tehnico-ştiinţific, a decăzut din drepturile sale divine, încât mulţi dintre oamenii contemporani privesc acest gest ca pe ceva anacronic şi inutil. Şi totuşi, unele studii ale oamenilor de ştiinţă scot în evidenţă efectul benefic al rugăciunii.
Într-unul dintre ataşamentele e-mail trimise zilele trecute de către un amic, am găsit un articol foarte interesant în acest sens. Se spune în acest material că „Oamenii de ştiinţă din Petersburg … au descoperit mecanismul „material” al vindecării prin rugăciune”.
Profesorul Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg, afirmă că „rugăciunea este un remediu puternic”, dar care, bineînţeles, are efect mai profund asupra celor cu adevărat credincioşi, şi mai puţin profund asupra necredincioşilor.
Prin studiile sale, profesorul Slezin argumentează afirmaţia că „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei”. Ba mai mult, omul de ştiinţă Slezin a reuşit „să măsoare puterea rugăciunii”, demonstrând astfel că această stare mentală are o importanţă vitală pentru orice persoană, deoarece „este un fapt cunoscut, că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică”.
Nu vom intra în toate amănuntele articolului, ci doar vom mai puncta afirmaţiile oamenilor de ştiinţă din Petersburg că, aşa cum au demonstrat experienţele efectuate, „apa sfinţită, semnul crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă proprietăţi vindecătoare”. Se mai afirmă că ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos; proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia.
În articolul respectiv există şi alte detalii interesante, însă scopul nostru este doar de a determina cititorul să întoarcă privirea de la faţa urâtă a agresivităţii, şi de a-şi îndrepta speranţa către puterea vindecătoare a naturii şi divinităţii.
Aşadar, haideţi să salvăm lumea, căci este mult mai bine să tragem clopotele şi să ne rugăm pentru ca toate intenţiile şi forţele agresive să-şi diminueze puterea şi să dispară, lăsând în urmă-le doar pacea şi înţelegerea…
Mihai Trifoi
