Conducerea Şcolii Gimnaziale „Ady Endre” a lansat ieri un concurs inedit, prin care elevii sunt stimulaţi să respecte regulile impuse, cu premii.

Potrivit doamnei director Gruman Rozalia, concursul are ca scop îmbunătăţirea unor aspecte ale vieţii şcolarile. Regulamentul final a fost realizat pe baza unor propuneri înaintate de elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a, în urma unei sesiuni de concurs. Astfel, copiii au fost îndemnaţi să aşterne pe hârtie modelul lor de regulament, urmând ca cei din conducerea instituţiei să formuleze regulamentul final în baza căruia se desfăşoară concursul „Pentru noi, prin noi…”.

Concursul de desfăşoară pe parcursul lunii martie, iar la sfârşit, clasa care va fi desemnată ocupanta locului I, adică cea care acumulează cele mai multe puncte, va merge într-o excursie gratuită în judeţ. De-asemenea, următoarele două clase, care înregistrează cele mai bune puncteje, vor câştiga o excursie gratuită la Şugaş-Bă, şi respectiv, bilete gratuite la piscină. O a patra clasă va avea parte de un premiu surpriză, conform conducerii şcolii.

Pentru ca participanţii să ştie unde se clasează, zilnic vor fi afişate punctajele pe un borderou public de concurs. Potrivit regulamentului oficial al concursului, fiecare clasă va porni într-o zi cu 30 de puncte, pentru ţinuta elevilor, pentru disciplina la orele de curs şi pauze, şi pentru aspectul sălii de curs.

Din cele 10 puncte primite pentru categoria ţinuta elevilori, clasa va pierde câte un punct pentru fiecare elev care nu poartă uniformă şi un alt punct pentru fiecare elevă care poartă cercei, ori are unghiile lăcuite. „Ora de sport nu este un motiv de a nu purta uniforma”, se arată în regulament.

De-altfel, din cele 10 puncte primite pentru disciplina la orele de curs şi pauze, fiecare profesor poate acorda maxim un punct clasei pentru disciplina elevilor. Tot acelaşi profesor poate scădea 0,1 punct pentru fiecare elev care întârzie la ore, conform aceluiaşi regulament. Pentru absenţele nemotivate acumulate de către colectivul clasei la sfârşit de săptămână, se vor scădea tot atâtea puncte acumulate până atunci, câte absenţe s-au înregistrat. Orice abatere de la regulamentul şcolar (injurii, limbaj vulgar ori bătăi) vor atrage după sine scăderea punctajului clasei cu 1 punct pentru fiecare elev implicat în astfel de acţiuni.

Conducerea şcolii atenţionează că fumatul pe teritoriul şcolii se penalizează cu anularea tuturor punctelor acumulate până în acel moment de către colectivul clasei, următoarea zi contorul de puncte situându-se la valoarea zero.

Aspectul clasei este de-asemenea important în cadrul concursului, fiecare clasă primind tot 10 puncte la începutul unei zile,dacă este ordine şi curăţenie (5 p), dacă există un paou cu munca elevilor (1 p) şi fotografii din viaţa clasei (1p), dacă oglinda clasei este curată, tabelul nominal cu elevii şi orarul sunt la vedere şi în condiţii bune (1 pct), dacă există minim 5 plante (1 p), pentru fiecare plantă clasa câştigând un punct în plus săptămânal, şi dacă scaunele sunt ridicate la sfârşitul orelor de curs (1 p).

Maricela Dan

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail