Unitățile de învățământ preuniversitar covăsnene- care au fost și sunt implicate în activități, proiecte sau programe comunitare din domeniul educaţiei şi formării profesionale- se pot înscrie în competiția Școala Europeană”, ediția 2015.

Ministerul Educației și Cercetării Științifice a anunțat pe site-ul propriu, www.edu.ro, prin Direcția Generală de Învățare pe Tot Parcursul Vieții, continuă și în anul școlar 2014 – 2015 competiția „Școala Europeană” și că a lansat Apelul Național pentru înscrierea unităților de învățământ la ediția a XII-a a concursului.

Potrivit informaţiilor postate recent pe site-ul Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice, „lansată în 2004 ca semn al recunoașterii contribuției școlilor românești la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiția pentru obținerea certificatului de Școală Europeană este recunoscută de instituțiile europene ca fiind un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale”. Potrivit aceleiași surse, ediția din 2014 s-a derulat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Parlamentului European.

Competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale „şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii”, arată sursa menționată.

. .

Printre obiectivele competiției se numără: recunoașterea rolului pe care l-au avut și îl au școlile românești la promovarea unei imagini pozitive a  României și a valorilor școlii românești în spațiul european; susținerea dezvoltării conceptului de învățare pe tot parcursul vieții în învățământul preuniversitar și promovarea performanțelor, a  inovațiilor și a dimensiunii europene în sistemul și practicile educaționale; stimularea cooperării între școlile din România și instituțiile similare din țările Uniunii Europene, în vederea asigurării calității în educație; promovarea imaginii instituțiilor de învățământ preuniversitar cu performanțe în activitatea de cooperare europeană și/sau în derularea de proiecte finanțate prin programe europene.

Până în data de 10 aprilie (data poștei), trebuie transmise candidaturile. Dosarul de candidatură va conține formularul –tip de candidatură (disponibil pe site-ul MECS) și avizul ISJ/ISMB de participare la competiție, un portofoliu ilustrativ, copii ale Proiectului de dezvoltare instituțională și ale Planurilor manageriale anuale -2012-2013, 2013-2014 și 2014-2015. Candidaturile vor fi trimise, prin poştă, la adresa: Inspectoratul Şcolar al judeţului Tulcea, str. Dobrogeanu Gherea, nr. 3-4, Tulcea, cod 820007, cu menţiunea „Pentru Competiţia Naţională Şcoală Europeană, ediţia 2015”, iar datele privind expeditorul trebuie să conțină denumirea completă a unității școlare.

Între 20 -24 aprilie este programată să se deruleze evaluarea dosarelor, în luna mai urmând să aibă loc acordarea certificatelor, în cadru festiv.

Rezultatele finale și lista unităților de învățământ preuniversitar declarate câștigătoare ale competiției pentru obținerea certificatului „Școală Europeană”, ediția 2015, vor fi publicate pe site-ul MECS, după data de 10 mai a.c.

Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala va trebui să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul MECS, la cele 11 ediții de până acum ale competiției (2004 – 2014) au participat 1562 unități de învățământ. Dintre acestea, 376 au primit certificatul și trofeul „Școala Europeană”.

Informații suplimentare privind modalitatea de înscriere, criteriile de evaluare și alte detalii pot fi aflate accesând site-ul Ministerului Educației, www.edu.ro, http://www.edu.ro/index.php/articles/22579, dar și accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, www.isj.educv.ro.

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail