Pentru cuvântul „cruciadă” „Noul dicţionar universal al limbii române” ne oferă o definiţie destul de seacă: „expediţie militară organizată în evul mediu de creştini în orientul Mediteranei pentru a lua Palestina de la turci”, însă sursa internetică Wikipedia este mult mai generoasă în tot felul de detalii.
Aşa aflăm că între anii 1096-1270 au avut loc cruciadele, în număr de 8, expediţii militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri şi coloniza regiuni din Orientul Apropiat, mai ales Palestina şi Ierusalimul.
Fiind proclamate ca „războaie sfinte” pentru eliberarea „locurilor sfinte” de sub dominaţia musulmană, la început cruciadele au avut un caracter religios şi militar şi se adresau mai mult nobililor, dar apoi orăşenii şi ţărănimea şi-au dovedit interesul implicându-se ca factori participanţi. În acelaşi timp ele au avut şi caracter internaţional, deoarece participanţii la cruciade erau din mai multe ţări europene. Şi cu cât fenomenul lua amploare, lucrurile se complicau şi de asemenea şi interesele. Exista şi un interes economic: cucerirea unor noi pieţe de desfacere şi aprovizionare, dorite mai ales de orăşenii comercianţi.
Dar ce anume a declanşat expansiunea europeană în Orient? În secolul al XI-lea Papalitatea devenea tot mai puternică şi din dorinţa de a-şi mări sfera de influenţă, în anul 1905, Papa Urban al II-lea, în conciliile de la Piacenza şi Clermont lansează apelul de cruciadă. Ceea ce a urmat în timpul celor opt cruciade întrece imaginaţia referitoare la jafuri, distrugeri, orori şi atrocităţi. Se spune că numai după cucerirea Ierusalimului au fost măcelăriţi 70.000 de civili, încât „măcelul a fost aşa de mare, că oamenii noştri se bălăceau în sânge până la glezne” (Gesta), iar în cei peste 300 de ani cât au ţinut cruciadele au fost ucişi sute de mii dacă nu milioane de oameni, încât aceste expediţii aşa-zise „sfinte” au ajuns să fie considerate o pată neagră pe obrazul crestinăţăţii.
Se mai spune că pentru menţinerea ordinii în rândurile populaţiei cucerite s-au înfiinţat ordine militaro-călugăreşti, precum cel al Ioaniţilor, Templierilor sau Teutonilor. Se mai vorbeşte că mulţi dintre acei cavaleri s-au întors în Europa cu bogăţii imense, în urma nenumăratelor jafuri comise. Legendele amintesc şi în zilele noastre despre comorile Templierilor sau ale altor cavaleri, aprinzând imaginaţia căutătorilor de comori ascunse în multe ţări. Cert este că nobilii europeni au profitat de aceste expediţii pentru a se îmbogăţi şi a câştiga noi ranguri, dar în urma lor au rămas orfanii, schilozii, jalea şi tristeţea.
Ca orice fenomen, în urma lui rămân efecte, dintre care cele mai multe negative, dar există şi unele pozitive. De fapt, în cazul cruciadelor, s-a produs un contact violent între două civilizaţii care s-au influenţat reciproc. Au avut de câştigat în special cultura şi comerţul. Până la urmă aceasta este Istoria!
. .
Acum probabil că cititorul se întreabă ce legătură există între cruciade şi corupţi. Există totuşi una, pentru că văzând câte de mulţi corupţi ai României se perindă pe la faimoasa deja „entitate” DNA, acest adevărat exod ne-a dus cu gândul la cruciade, căci ce altceva au făcut corupţii tuturor guvernelor postdecembriste (câte guverne, atâtea „cruciade” împotriva poporului), şi toţi acoliţii lor, decât să fure şi să jefuiască ţara, pentru care „revoluţionarii” şi-au vărsat sângele, şi pe care „prostimea” le-a dat-o în grijă?! Unii dintre aceşti „cruciaţi” moderni s-au îmbogăţit peste măsură şi s-au cocoţat tot mai sus, de unde să-i poată privi pe cei umili cu aroganţă şi dispreţ. Dar Ziua Judecăţii vine pentru fiecare şi acum mulţi dintre aceşti corupţi, chiar ajunşi la vârsta senectuţii, trebuie să plătească pentru faptele lor, însă teamă ne este că vor veni alţii şi poporul va rămâne tot sărac. De aceea bine-ar vi ca autorităţile să găsească „comorile ascunse” ale „templierilor” noştri şi să le redea poporului. Dă Doamne să nu fie altfel, căci au trăit destul în huzur şi neruşinare!
Şi ne-am mai dori acum să se instituie Cruciada Binelui şi oamenii, chiar şi cei aflaţi la apusul vieţii, după ce au slujit Statul zeci de ani contribuind prin sudoarea lor la dezvoltarea ţării, să se bucure şi ei de puţină fericire şi de soarele unei noi primăveri, şi nu numai cei care locuiesc pe strada Primăverii…
Atenţie, „cruciaţi corupţi”, căci pentru toate vine o zi!
Mihai Trifoi
