Asociația Identitate și Dialog” din Sfântu Gheorghe va efectua un sondaj de opinie în rândul elevilor maghiari și români, ce urmărește identificarea preferințelor legate de continuarea studiilor și determinarea gradului de participare a acestora la acțiuni ale Organizațiilor Nonguvernamentale, respectiv la activități interetnice.  Sondajul va fi realizat în licee din Sfântu Gheorghe, București, Cluj și Oradea.

Înființată recent de Alexandru Andriesei, Sibianu Marta și Bogdan Știuriuc, trei studenți originari din Sfântu Gheorghe, Asociația „Identitate și Dialog” își propune să promoveze dialogul constructiv și relațiile interetnice, o societate bazată pe valori europene în beneficiul comunităților locale. Primul proiect al Asociației constă într-o cercetare pe tema relațiilor interetnice și a multiculturalismului. Astfel, un sondaj de opinie va fi efectuat în licee din Sfântu Gheorghe, București, Cluj, Oradea, pentru identificarea preferințelor elevilor români și maghiari legate de continuarea studiilor, dar și pentru determinarea gradului de participare a acestora la acțiuni ale ONG-urilor, respectiv la activități interetnice.

La Sfântu Gheorghe, sondajul va fi efectuat în parteneriat cu Asociația de Tineret „Ecou” din municipiu.

. .

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc vineri, doi reprezentanți ai Asociației „Identitate și Dialog” (AID) – Alexandru Andriesei și Bogdan Știuriuc – studenți la Sociologie, și coordonatorul de programe din cadrul Asociației de Tineret „Ecou”- Mădălin Guruianu, au oferit mai multe informații pe această temă.

Alexandru Andriesei și Bogdan Știuriuc au menționat că în viitor vor fi derulate și alte proiecte care să conducă la o mai bună cunoaștere și implicit la valorificarea specificului etnocultural al celui de lângă noi, la îmbunătățirea calității vieții în zona noastră, la dezvoltarea relațiilor sociale și interetnice și a spiritului civic.

„Organizația noastră este un ONG tânăr (…). Spun  că este un ONG tânăr deoarece a fost înființat de trei tineri studenți ce-și propun să se implice activ în viața comunității și să atragă în Asociație și în activitățile Asociației tineri din comunitatea noastră, pentru ca împreună să promovăm dialogul interetnic, buna conviețuire și specificul multicultural al zonei noastre. Trăim într-o lume din ce în ce mai eterogenă, o lume în care dezvoltarea nu poate fi posibilă decât prin respectarea valorilor și identităților individuale și colective. Pentru a putea respecta și valorifica aceste lucruri este nevoie de dialog, acesta fiind principala unealtă pe care o putem folosi pentru ca oamenii, membrii aceleiași comunități să-i cunoască pe cei de lângă ei. Dialogul și lipsa de prejudecăți sunt fundamentele conviețuirii pașnice și armonioase ale comunităților multietnice și multiculturale (…). Prin atragerea tinerilor către activități care-și propun să promoveze dialogul și relațiile interetnice, noi credem că vom putea ajunge să trăim într-o comunitate în care fiecare  va cunoaște, și, implicit, va valorifica  specificul etnocultural al celui de lângă noi”, a explicat Alexandru Andriesei.

Cei doi reprezentanți ai AID au precizat că prin sondajul efectuat la Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Asociația de Tineret „Ecou” din municipiu, iar la București, Cluj și Oradea, cu sprijinul unor asociații din acele zone, se urmărește identificarea egalității sau inegalității de șanse a elevilor români și maghiari de a studia în țară sau în străinătate, precum și identificarea gradului de implicare a elevilor în diverse proiecte ale ONG-urilor și în activități interetnice și multiculturale.

200 de chestionare, dintre care 50 în limba română și 150 în limba maghiară vor fi completate de elevi din clasele a XI-a și a XII-a din Sfântu Gheorghe, începând din această săptămână, iar în perioada următoare chestionarele vor fi aplicate și liceenilor bucureșteni, clujeni și orădeni. Rezultatele vor fi făcute publice, în câteva luni.

Coordonatorul de programe din cadrul Asociației de Tineret „Ecou”, Mădălin Guruianu, a declarat că Asociația pe care o reprezintă este mândră să susțină un asemenea proiect și o astfel de organizație:

„Conținutul chestionarului, ideea lui, rezultatele lui, indiferent care vor fi ele, m-au făcut să spun foarte clar că <<Ecou Tineret>> este mândră să ajute un asemenea demers. Sper ca Asociația <<Identitate și Dialog>> să aibă un succes regional și chiar național. Abia aștept și eu rezultatele, și eu sunt curios de rezultate (…). AID este genul de asociație care ne place în mod deosebit și o vom susține fără absolut nici un fel de rezerve (…). Lucrurile pe care le-au remarcat acești tineri sunt exact lucrurile pe care noi (n.r.- Asociația de Tineret ”Ecou”) le spunem de ani și ani de zile: că nu există mituri în ceea ce privește tensiunile, că tinerii pot și gândesc altfel și că în momentul în care ajung în alte medii, toți au o problemă cu mituri și cu alte <<povești de adormit copiii>>, folosite de unii politicieni, foarte, foarte bine, pentru a avea un capital electoral, lucru care e din ce în ce mai depășit  (…)”, a spus Mădălin Guruianu.

Tabără pentru tinerii români și maghiari

Printre proiectele pe care Asociația ”Identitate și Dialog” își propune să le deruleze în viitor se numără și o tabără dedicată tinerilor români și maghiari,  o tabără în care aceștia vor putea să învețe limba română, respectiv limba maghiară și vor putea să lege prietenii:

„Tabăra pe care dorim să o organizăm va fi o tabără de învățare a limbii române și a limbii maghiare și va fi adresată tinerilor. Prin intermediul acestei tabere (…), tinerii români și maghiari vor putea să interacționeze, să lege prietenii și să se cunoască unii pe alții, pentru că asta e cel mai important, deoarece cunoscându-ne, ajungem să ne respectăm și să putem colabora. Activitățile Asociației Identitate și Dialog se bazează pe cunoașterea celui  de lângă noi, prin intermediul dialogului interetnic (…). Sperăm ca pe viitor, cu ajutorul tinerilor din comunitatea noastră interesați de această temă să reușim să derulăm mai multe proiecte, care să conducă la o mai bună cunoaștere și valorificare a specificului etnocultural al fiecăruia, la îmbunătățirea calității vieții în zona noastră, la dezvoltarea relațiilor sociale și interetnice și a spiritului civic. De aceea (…), aș dori să-i îndemn pe tinerii din zona noastră, mai ales pe cei care au un real interes față de tema relațiilor interetnice să ne contacteze, ca împreună să putem crea și derula proiecte prin intermediul cărora să dezvoltăm dialogul și relațiile interetnice în comunitatea în care trăim”, a spus Alexandru Andriesei.

Reprezentantul Asociației de Tineret „Ecou”, Mădălin Guruianu, a declarat că, în opinia sa, tabăra pe care AID dorește să o organizeze este o completare foarte bună a activităților derulate de-a lungul timpului de Asociații, organizații și persoane din județ:

„Tabăra Asociației <<Identitate și  Dialog >> nu este o chestiune care preia una dintre taberele care au mai fost făcute în Sfântu Gheorghe, ci e o completare foarte bună la toate activitățile pe care le facem și că genul acesta de activități cred că ar trebui replicate cât mai mult (…)”, a mai spus Mădălin Guruianu.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail