Stând aici la răscruce de drumuri şi de veacuri, România, gătită cu toate frumuseţile şi bogăţiile sale, aidoma unei mirese insuficient conştientă de propriu-i farmec, se descoperă deodată admirată şi lăudată, dar şi râvnită de neamuri străine.
După vizitele repetate ale prinţului Charles al Marii Britanii, care, de acum îndrăgostit de România, n-a ezitat să-şi cumpere aici nişte proprietăţi, să le renoveze ţi să le pună în valoare turistică, dar şi să promoveze peste hotare frumuseţile ţării noastre, atrăgând astfel noi turişti, iată că şi din alte părţi ale lumii vin semnale îmbucurătoare în acest sens. Recent un site din Rusia (Adme.ru) îşi îndemna cititorii cu următoarele cuvinte: „Dacă doriţi să faceţi o călătorie în trecut, siteul Adme.ru vă recomandă puternic să vizitaţi această ţară pitorească, unde în fiecare colţ respiră istoria şi legendele”, indicând în acelaşi timp, cu ilustraţii ataşate, ce obiective turistice atrăgătoare se pot vedea în diverse locuri demne de vizitat în România.
De dimineaţă chiar a ajuns la noi ştirea că un grup de 25 de turişti americani a sosit în ţară cu intenţia de a vizita locuri pitoreşti şi de a se documenta despre realitatea sau ficţiunea legendei marelui vampir Dracula. Noi nu ştim dacă marea iubire faţă de adevărul istoric, care îi determină pe specialiştii noştri să demonteze legenda şi să afirme că Vlas Ţepeş nu trebuie confundat cu Dracula, este chiar benefică turismului românesc. Atât timp cât legenda a fost creată şi amplificată tot de străini (vezi renumitul roman „Dracula” de Bram Stoker, şi întreaga literatură şi producţiile cinematografice generate de această legendă) şi cât timp ea ne aduce oarecare faimă şi o aură de mister, nu vedem de ce ar trebui să-i dezamăgim pe bieţii turişti veniţi să vadă „castelul lui Dracula”. În loc de aceasta poate ar fi mult mai bine să ajutăm la naşterea „copilului” care tânjeşte de mult timp să vină pe lume, dar n-a avut parte de „moaşe” pricepute, prin aceasta să înţelegeţi autostrada Bucureşti-Braşov, pentru ca astfel turiştii din toate colţurile pământului să poată circula lin până la străvechile legende româneşti deloc puţine.
Mai vin unii pe-aici şi văzând ce de locuri paşnice şi mirifice îi înconjoară, nu se mai îndură să plece şi rămân pe vecie pe pământul ţării care i-a primit cu braţele deschise. În trecut au mai venit şi alţii, dar cu săbiile şi flintele, ca să ne ia ce era al nostru, însă au rămas şi ei amestecaţi cu ţărâna străbunilor, căci n-au mai apucat să ia nimic, lăsându-şi oasele pe toate coclaurile, căci vorba biblică: „Cine scoate sabia din teacă de sabie va muri”. Şi oricine-ar mai veni va fi bine primit, cât timp gândurile sale vor fi paşnice. Unii sunt îndrăgostiţi de frumuseţile acestei ţări binecuvântate de Dumnezeu, alţii sunt îndrăgostiţi de bogăţiile ei, pe care le-ar vrea ale lor, dar fiecare va primi ce merită, după vrerea lor. Cel mai trist este doar atunci când intervin „cozile de topor” şi „vânzătorii de ţară”, care, însetaţi de bani şi glorie, sunt gata să vândă tot ce-i înconjoară şi le stă sub picioare, numai să le fie lor bine. Dar chiar şi aceştia, după un timp îşi vor găsi locul cuvenit în glia ţării, doar că în acele locuri vor răsări mai mult spini şi mărăcini decât iarbă şi flori, căci amintirile despre ei vor fi întunecate.
Dacă noi înşine nu suntem capabili să ne vedem frumuseţile şi să le punem în valoare, cel puţin ar trebui să învăţăm acest lucru de la străini. Aşa cum reiese din articolul „Turiştii britanici, interesaţi de conace şi castele din judeţ”, publicat în „Mesagerul de Covasna”, Nr.1284 din 20 ianuarie, se spune că aceştia „sunt interesaţi de conace, de castele, de turismul nobiliar…, dar şi de tradiţiile oamenilor din această zonă”. În acest articol se mai aminteşte faptul că „Consiliul Judeţean Covasna a editat în urmă cu câţiva ani un album întitulat „Ţinutul conacelor”, în care sunt menţionate aproape 200 de castele şi conace folosite pe vremuri de aristocraţi ca reşedinţe permanente, de vacanţă sau de vânătoare, şi intenţionează să realizeze în viitor şi un „drum al conacelor” pentru turişti interesaţi de vacanţe de neuitat”. Foarte frumos spus şi bine intenţionat! Ne duce cu gândul la „Drumul apelor minerale”, şi o combinaţie între aceste „drumuri” ar fi chiar benefică. Acest lucru, totuşi, demonstrează că am început să învăţăm, dar încă mai avem multe de făcut, pentru că aşa cum se afirmă „Multe dintre aceste clădiri sunt în ruină”, dar că unele „şi-au recăpătat strălucirea de altădată”. Întrebarea firească pe care ne-o punem este de ce aşteptăm noi să vină bogaţii Britaniei ca să le cumpere şi să le redea „strălucirea de altădată”? De ce le-am lăsat în ruină şi nu le-am valorificat noi înşine? Şi noroc c-a venit prinţul Charles să le salveze la timp, că altfel, dacă mai întârzia puţin, nu mai găsea nici măcar fundaţia lor. Şi, din păcate, cam aşa s-au desfăşurat lucrurile prin toată ţara după revoluţie. Fabrici, uzine, păduri, palate, monumente istorice, bogăţii ale solului şi subsolului, o flotă întreagă şi multe altele au dispărut ca prin minune în „Triunghiul Bermudelor”, mutat la Marea Neagră, şi dacă nu ne trezim din letargia care ne-a cuprins de o bună bucată de timp, vom dispărea şi noi cu totul…
. .
Dar e lăudabil şi frumos că autorităţile din judeţul nostru au înţeles necesitatea unei schimbări în bine şi chiar au trecut la fapte, şi mai sperăm că şi oamenii vor înţelege că, pentru a-şi făuri o viaţă mai bună, tensiunile conflictelor interetnice trebuie canalizate spre „gândirea creatoare şi constructivă”, pentru ca astfel să reconstruim împreună şi să redăm acestor locuri minunate „strălucirea de altădată”.
Mihai Trifoi
