De la arcul cu săgeţi, suliţă, sabie, ghioagă şi catapulte, cu care îşi purtau războaiele strămoşii noştri, printr-un salt în progres, lumea a trecut la mitraliere, tancuri, cuirasate, rachete, bombardiere, submarine, bombe de toate calibrele şi o mulţime de alte tipuri sofisticate de arme cu o putere de distrugere inimaginabilă, toate acestea însemnând în timp o imensă risipă de fonduri financiare puse în slujba războiului, ruinării şi schilodirii fiinţei umane. Şi pentru ce?!
Pentru ce se luptă pe viaţă şi pe moarte doi cocoşi pintenaţi în curtea unui gospodar? Pentru că unul dintre ei vrea cu orice chip să iasă învingător şi să domine, iar celălalt îşi apără viaţa şi proprietatea. Aceasta e lumea în care trăim, şi până când cocoşii nu se vor înţelege între ei, pacea nu va domni pe pământ, pentru că, trebuie să recunoaştem, e plină lumea de cocoşi pintenaţi şi dornici să-şi arate puterea.
Dar să lăsăm lumea războinică cu cocoşii ei clonţoşi şi să ne întoarcem la lucruri mai paşnice, la lucruri care ar trebui să fie cu adevărat de apreciat şi urmat.
Cică autorităţile locale dintr-un oraş cu circa 140.000 de locuitori, au aprobat un proiect în valoare de 77 milioane de euro, din fonduri europene, vizând construirea unei uzine electrice-termice, cu ajutorul căreia să ofere căldură întregii populaţii a oraşului. Baza acestui proiect ar fi un motor de avion (o turbină) „adaptat aplicaţiilor terestre” şi pus în slujba unui scop paşnic, constituind astfel cea mai modernă centrală termică din România, aşa cum reiese dintr-o sursă informativă apărută pe internet, oraşul beneficiar fiind Oradea.
Şi dacă un oraş cu 140.000 de locuitori va putea fi încălzit prin puterea unui singur motor de avion, atunci vă imaginaţi câte oraşe din România şi din lume s-ar putea încălzi cu asemenea motoare, dacă popoarele ar face pace pe pământ şi motoarele respective n-ar mai trebui să echipeze avioanele auto/distrugerii. Şi câte alte maşini de luptă n-ar putea fi puse în slujba comunităţilor umane pentru o viaţă mai bună. Astăzi, când cerul este brăzdat de mii de obiecte zburătoare, când pământul este străbătut de milioane de „maşini de luptă”, când apele şi „subapele” sunt pline de obiecte ameninţătoare, când şi spaţiul extraterestru a devenit periculos, poate că omenirea ar trebui să se întrebe încotro vrea să se îndrepte. Dacă s-ar renunţa cel puţin la jumătate dintre aceste „unelte ale distrugerii” şi ele s-ar converti în „unelte ale construirii”, în mod sigur viitorul tuturor ar deveni mai bun. Dar omul este încă prea trufaş şi orgolios, prea însetat de putere şi bogăţie, prea imoral şi viciat de dorinţe deşarte pentru a-şi putea schimba gândurile şi intenţiile. Venind din „zona animalului” şi ajungând în „era atomică”, el a transformat lupta pentru supravieţuire în luptă pentru supremaţie, şi în calea lui nu pot sta nici măcar lucrurile sfinte; unii au dărâmat biserici şi temple, alţii au vrut să distrugă religii, şi, ipocriţi fiind toţi, se laudă că „luptă pentru pace şi înţelegere”, dar cine să-i mai creadă când ochii noştri văd altceva în fiecare zi?
Noi totuşi sperăm că într-un timp din viitor oraşele şi satele noastre vor fi încâlzite cu ajutorul motoarelor de avione, tancuri şi submarine şi pustiurile pământului vor deveni grădini înfloritoare, iar amintirile epocilor întunecate din istoria zbuciumată a omenirii vor putea fi văzute doar în muzeele lumii.
. .
Mihai Trifoi
