Malta fiind un mic stat insular aflat în mijlocul Mediteranei, dispus sub forma unui arhipelag situat la vreo trei sute de km de Africa de Nord, mai precis de Tunisia, şi 93 de km de Italia, respectiv de Sicilia, oferă doar două variante că să ajungi acolo: prin aer sau pe apă.
Ca să nu pierd ceva important, le-am încercat pe amândouă. Dv. alegeţi care vi se pare soluţia mai tentantă, în caz că intenţionaţi să ajungeţi acolo vara aceasta. Dar să vă decideţi abia după ce citiţi impresiile din serialul de faţă…
Prin aer …
Atunci când am de efectuat o deplasare mai lungă şi trebuie să aleg între avion, tren, vapor, autoturism, autocar, iar pentru distanţe mici mijloace de transport neconvenţionale ca tuk-tuk, rikşă, elefant, birjă sau cămilă (cu care m-am preumblat ocazional până acum), optez din start pentru primul dintre ele. Aeronavele, minunatele „păsări argintii” au reprezentat din tinereţe una dintre marile mele plăceri lumeşti, aşa cum v-am mai mărturisit în alte relatări.
Unii semeni fug ca dracul de tămâie când aud de alternativa aero, deşi oferă o călătorie rapidă şi comodă. Fiindcă le e frică să nu se „ude” la un moment dat: atunci când dau de un gol de aer, de turbulenţe ori de fulgere.
Sigur, nimeni nu se bucură să aibă parte de asemenea neplăceri, însă nu se moare din asta. Ci creşte adrenalina. Numai impactul violent cu solul sau cu apa te termină.
Dar luându-se în calcul proporţia accidentelor grave la numărul de călători transportaţi, reiese că avionul asigură cea mai mare rată de siguranţă. Uitaţi-vă ce se întâmplă zilnic pe şosele, şi nu mai trebuie să argumentez nimic.
Avantaje, dar şi lucruri mai puţin plăcute
Personal nu prea agreez însă zborurile de tip „low-cost”. Deşi multă lume le preferă. Căci aşa cum le spune şi numele, sunt … ieftine. Asta-i o mare calitate pe care călătorul strâns la pungă, ca alde noi, se vede nevoit adesea să o treacă în fruntea priorităţilor.
Numai că pentru pasagerii comozi apare şi reversul medaliei. În sensul că există anumite inconveniente faţă de cursele de linie. Acelea au ore precise de zbor, utilizează aeronave de tip diferit‚ zboară direct sau cu opriri pe aeroporturi mari‚ fiecare companie aerienă importantă având propriul său nod aerian („hub”), unde se face escală. Plus că există în avion cel puţin două clase – „Business” şi „Economy”, departajate prin preţ.
Or la „low cost” facilităţile obişnuite lipsesc: pasagerul nu are un loc al său fixat dinainte‚ ci se înghesuie la îmbarcare să-l ocupe pe cel liber (fireşte, de lângă hublou), cuplurile având cel mai mult de suferit, adesea neputând sta unul lângă celălalt. Bine măcar că nu se stă în…picioare!!! Apoi, nu se servesc mâncare‚ băuturi (ce să mai vorbim de fineţuri… alcoolice ca pe rutele clasice?), nu se distribuie presă‚ căşti.
Şi cu bagajele pentru cală sunt anumite probleme privitoare la greutatea admisă. De aceea, mulţi pasageri vin în cabină cu tot felul de sarsanale, exigenţele companiilor fiind mai reduse, de dragul realizării profitului. Astfel apar o mulţime de bagaje de mână, cum ar fi genţi, sacoşe, trolere, de nu mai încap în compartimentele de deasupra capului. Şi atunci clienţii le îndeasă la picioare, stânjenându-şi vecinii. Vă daţi seama ce deranj se iscă, atunci când trebuie să te deplasezi la toaletă?
Conceptul acesta de mare succes numit „cost redus” a fost lansat acum un sfert de veac în America. Având din start succes, s-a răspânit în toată lumea. Găselniţa genială este că se pot vinde bilete la prețuri mici, datorită eliminării serviciilor tradiţionale de la bord.
Companiile „low cost” utilizează doar un anumit tip de avion‚ de regulă mediu curier, ce efectuează mai multe zboruri în aceeaşi zi pe rute diferite. De aceea apar întârzieri şi pene. Operează toată ziua doar un singur echipaj (!) şi se utilizează o singură bază de îmbarcare-debarcare.
…La urma urmei, cele patru ore şi jumătate cât durează cursa „low cost” direct Bucureşti – Malta trec repede. Cu o cursă de linie faci cinci ore, cu o escală. Nu aici este diferenţa, aşadar, ci la confort.
Şi tarif.
Uneori nu ai de ales…
Acum depende cum vezi lucrurile. În ce mă priveşte prefer să călătoresc civilizat, să-mi facă plăcere excursia. Măcar în vacanţă să mă relaxez. Dacă nu pot, mai bine stau, nene, acasă pe… posterior, cum se zice, şi mă uit la „Travel Channel”.
Au existat însă şi împrejurări când n-am avut de ales. Acum, s-o spunem cinstit, felurite incidente ca întârzieri faţă de program, rătăcirea bagajelor, diferite defecţiuni la aeronave se petrec pretutindeni, şi la „casele” mici şi la cele mari. Ferească Sfântu de accidentele catastrofale!
Apropo de tragedii, cu groază m-am uitat la televizor în ultimele zile ale lui 2014, când a dispărut cursa „Air Asia” ce făcea legătura înte Surabaya şi Singapore. Dragii mei, pe aceeaşi rută şi cu acelaşi tip de aeronavă (A 320) am zuburat şi eu doar cu ceva vreme înainte. Aşa fusese stabilit programul deplasării, nu era altă variantă. Ce puteam face?
Când am văzut grozăvia la televizor, era să leşin…în fotoliu din odaie! Doamne păzeşte, ajungi victimă una, două.
…Revenind la voiajul în Malta, aş mai adăuga un amănunt defavorabil pentru turişti. Dacă plecarea de la Bucureşti este programată la orele prânzului ori după-amiaza, adăugând cele cinci ore de zbor, plus timpul cu formalităţile la destinaţie, preluarea bagajelor, transferul la hotel, cazarea, veţi constata neplăcut surprinşi că prima zi a sejurului s-a dus…
Deja?
. .
Amicul Mario
…Mă gândeam la aceste „fleacuri” stând confortabil într-un „Airbus 320”, când tânărul de lângă mine (ce avea loc la geam) m-a întrebat poliglot, neştiind ce naţie sunt:
– Concediu, holiday, vacance?
– Da.
– Deci, tu – român?
– Yes.
– Eu, maltese. Zâmbeşte, îmi întinde mâna şi se prezintă: „Mario. Am prietenă la Bucharest”.
– De-aia ştii limba?
– Putin.
– …Vladimir? Ăla-i la Moscova. (Se prinde de poantă şi râde).
– Nu, nu….
– În româneşte se spune „puţin”, cu tz – îl corectez doct.
– Bine. Vrei locul meu la fereastră? Dau la tine, eu văzut peisaj de multe ori.
– Mulţumesc, amice.( Asta visam, aşa că facem imediat schimbul).
– Vrei să fac poză la tine, ca amintire?
– Fă!
…Discutăm o mulţime de fleacuri într-un melanj lingvistic şontâc-şontâc, însă perfect inteligibil pentru minţi luminate ca ale noastre. Aflu că pe prietena lui o cheamă Monika şi este studentă la Relaţii Internaţionale. Se putea altfel? A cunoscut-o acum un an, când ea sosise cu câteva colege într-o scurtă vacanţă în Malta. El având un mic business în domeniul turismului (împreună cu tatăl şi fratele) a avut bucuria de a o întâlni la magazinul lor de suveniruri. S-au conoscut, plăcut, Mario fiindu-i ghid şi petrecând împreună momente agreabile. Pe urmă au ţinut legătura, simpaticul „cavaler maltez” venind să o vadă de mai multe ori la ea acasă.
– Românii bun prieteni cu mine. „People very nice”.
– Aşa crezi?
A scos apoi o agendă şi a scris ceva. A rupt foaia, mi-a dat-o:
– Uite, „my friend”, eu dau la tine nişte turistik-informaţii. Tu „must visit” în ţara mea cel… „putzin”(!) câteva obiective faimos: „Kon-Katidral ta’San Ġwann”; „Upper Barrakka Garden”; „The Megalithic Temples”; „Mosta Dome”; „Blue Grotto”; „Fort Saint Elmo”; „The Silent City of Mdina”; „Palazzo
dell’Ordine di Malta”. Să admiri petrecerile „Festas”, să te plimbi cu trăsura şi să manânci specialitatea noastră culinară – „pastizzi“.
– „Capisco”?
– „Si”, Mario.
– Promiţi că vizitezi?
– „Prometo”!
Chiar atunci ne-a întreurpt agreabila discuţie stewardesa care ne-a adus de-ale gurii. Era să procedez precum canibalul ce călătorea prima oară cu avionul:
– Ce meniu doriţi ?, l-a întrebat însoţitoarea de bord pe antropofag.
– Nu ştiu ce să aleg; adu-mi lista pasagerilor…
Primitoarea Poartă aeriană a Maltei
…Şi, cătinel, iată-ne ajunşi la destinaţie. Se aprind beculeţele de atenţionare, ne fixăm centurile de siguranţă şi începe procedura de aterizare. Aeroportul Internaţional nu este mare şi cu toate acestea cca. un milion de vizitatori sosesc aici, an de an. O cifră impresionantă; de două ori şi jumătate mai mare decât populaţia locală! Vă daţi seamă ce infuzie de capital aduce turismul? Altminteri locuitorii ar fi în colaps, insula neavând nici o bogăţie naturală; nici măcar…apă!!! Ca atare o desalinizează, având un gust sălciu. Ca atare, Mario m-a sfătuit de să beau numai vin şi bere.
Poarta aeriană a Maltei se află la vreo şapte km de oraş – zece minute cu maşina. Poţi lua taxiul, bus-ul de transport în comun (linia nr. 8, parcă) ori autocarul companiei de turism la care te-ai înscris. Aici se găseşte sediul a două companii aviatice locale, cunoscute în Europa: „Air Malta” şi „RyanAir”
Prieteni, dacă ajungeţi pe acolo – fiindcă şi dv. meritaţi o vacanţă mai specială – e bine să ştiţi că există câteva facilităţi în aerogară: suficiente case de schimb valutar deschise non-stop, euro fiind moneda naţională (cel mai bine ar fi să luaţi de acasă valuta necesară), câteva restaurante, bistrouri, snack-baruri şi cafenele, de asemenea funcţionează un magazin duty-free, o cofetărie, farmacie, florărie.
Hotel nu găsiţi în incintă. Însă Capitala, La Valetta, nu-i departe. Totuşi, reţineţi câteva nume de hoteluri apropiate, precum „Vivaldi” şi „Golden Tulip” sau elegantul „Hilton Malta”(depinde cât sunteţi de potenţi financiar).
Invers ca la noi
Găsiţi şi maşini de închiriat, dar atenţie, au volanul pe dreapta, schimbătorul de viteze în stânga. Deci se circulă pe partea stângă a şoselei, ca în Regatul Unit şi alte teritorii filoengleze. Aşadar, invers ca la noi.
Am încercat să şofez o jumătate de zi prin oraş, dar din pricina obişnuinţei tot greşeam banda şi era să fac vreo trei tamponări. Aşa că am renunţat.
După care m-am deplasat doar „by bus” şi, mai ales, by propriile-mi…„copite”. Ceva mult mai sigur. (Va urma)
Horia C. Deliu
