Acum, când ninge ideal
Prin ochii tăi cu poezie,
Acum când încă reînvie
Poetul nostru genial…
Poetul nemuririi, sfânt,
Ce ne-a purtat întru iubire,
El n-a murit, e-n adormire
Şi mai coboară pe pământ…
Să vadă teiul ce-i mai face,
Să vadă dacă ne iubim,
De El, să afle, ce mai ştim
Şi opera pe unde-i zace…
Acum, când ninge ideal
Şi când ninsoarea-i un suspin,
Îi mulţumesc şi Lui mă-nchin,
Eu, muritorul cel banal…
. .
Ionel Simota
