. .

Sfântu Gheorghe, oraşul câştigător al marelui premiu din cadrul competiţiei „Oraşul reciclării” iniţiat de Eco-Rom ambalaje, s-a înscris şi la ediţia de anul acesta.

Potrivit primarului municipiului, Antal Arpad, participarea de anul acesta la  concursul ce a adus oraşului, anul trecut, un premiu de 12.000 de euro, este doar pentru provocare,  fiindcă locul I, ocupat anul trecut, a arătat deja gradul de civilizaţie a locuitorilor care trăiesc aici.

„Prin faptul că noi am câştigat anul trecut, că trebuia să câştigăm şi acum doi ani, consider că am demostrat că locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe sunt mai civilizaţi decât cetăţenii din alte oraşe. Probabi nu ne raportăm la un oraş din Elveţia, dar ne raportăm la celelalte oraşe din România”, a declarat Antal Arpad.

Anul acesta,  46 de municipii şi oraşe se luptă pentru titlul de „Oraşul reciclării” în cea de-a treia ediţie  consecutivă a competiţiei. Potrivit unui comunicat emis de către orgnizatori, anul acesta numărul oraşelor înscrise în competiţie a crescut cu 60%  faţă de prima ediţie.

Timp de 6 luni, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, 46 de municipii și orașe din țară „se luptă” pentru a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, la nivel național.

Printre cele mai importante criterii care stau la baza evaluării oraşelor intrate în competiţie se numără calitatea serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje (însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în containere), cantitatea de deșeuri colectate separat per locuitor și campaniile de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile de ambalaje derulate pe parcursul celor 6 luni de competiție.

Premiul cel mare pus în joc anul acesta este un parc tematic de ralaxare cu mobilier realizat din deşeuri reciclabile, în valoare de 12.000 de euro.

Organizatorii au anunţat că anul acesta vor fi premiate şi oraşele clasate pe locurile  doi şi trei, ocupantul locului II  primind vizita autocarului high-tech din cadrul programului educaţional „Laboratorul Verde al Reciclării” prin care elevii claselor a III-a învaţă, într-un mod dinamic şi creative, despre importanța colectării selective. Oraşul clasat pe cel de-al treilea loc va beneficia de o campanie de informare și conştientizare a populaţiei cu privire la importanța separării deșeurilor de ambalaje, în valoare de 3.000 de euro, realizată cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje, după cum se arată în comunicatul de presă.

Potrivit organizatorilor, cele 46 de municipii și orașe înscrise în competiția reciclării, în care Eco-Rom Ambalaje susţine dezvoltarea serviciilor de colectare separată, sunt: Adjud, Aiud, Arad, Bacău, Bârlad, Braşov, Brăila, Sectorul 6 Bucureşti, Sectorul 1 București, Câmpia Turzii, Câmpina, Călărași, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Făgăraş, Fălticeni, Focşani, Galaţi, Gura Humorului, Iaşi, Mediaş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Otopeni, Piteşti, Ploieşti, Rădăuţi, Reşiţa, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Sinaia, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Secuiesc, Tulcea, Vaslui și Zalău.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail