Ne întrebăm adesea ce anume face ca magia cuvintelor să trezească în oameni energii nebănuite. Ce anume declanşează în mentalul nostru „explozii” pozitive sau negative şi ne determină să trecem la acţiune?
Ce sunt cuvintele, în afară de forma lor materială, dacă nu exprimări de gânduri, sentimente şi impresii despre lumea în care trăim, despre lumea vizibilă şi invizibilă? Şi cum se manifestă influenţa cuvintelor în viaţa noastră de zi cu zi?
Despre acest lucru s-ar putea scrie un adevărat tratat de o mare complexitate, însă scopul nostru este doar de a oferi cititorului câteva exemple despre modul în care cuvintele aranjate într-o anumită „schemă” pot acţiona asupra spiritului uman creând modificări benefice sau malefice în organism. Pentru început vom lua ca exemplu cunoscuta rugăciune „Tatăl nostru”.
În cartea sa „Misterul rugăciunii”, scriitorul şi filozoful danez Martinus analizează fiecare vers al textului şi-l explică „din punct de vedere cosmic”. În Nr. 2/2014 al revistei KOSMOS în limba esperanto sunt redate câteva fragmente din această carte, de altfel tradusă de noi în limba română, care ilustrează modul de analiză amintit. Vom reproduce, în traducere, aceste explicaţii introductive:
. .
„Rugăciunea şi propriile sale legi reprezintă o ştiinţă specială. Dar oare rugăciunea poate garanta fericirea? – Da, rugăciunea poate deveni atât de perfectă, încât în legătură cu ştiinţa cosmică ea poate alunga complet umbrele întunecate ale unor tristeţi şi nefericiri din regiunea sufletească a individului. Nu în sensul că rugăciunea îl face imun faţă de dureri şi suferinţe în carne şi sânge. Foarte adesea suferinţele corporale sunt total neschimbate oricât ne-am ruga. Şi nici nu se întâmplă că rugăciunea este o baghetă fermecată, capabilă a da acelora care sunt iubiţi o viaţă lungă ori pentru a-i face pe copiii proprii să fie acele idealuri de sănătate, morală, talente şi poziţie, care reprezintă cea mai sinceră dorinţă sau vis a oricărui tată natural sau mamă […]
Astfel rugăciuna îşi are propriile sale legi, propria sa structură, propriul său scop precis. Cunoaşterea despre rugăciune este o ştiinţă specială. Fără acea cunoaştere, se foloseşte rugăciunea în situaţii şi în domenii, în care ea este total nerealizabilă din partea Providenţei, şi ca urmare se naşte în conştiinţa celui care se roagă disperarea, îndoiala şi necredinţa faţă de Providenţă […]
A se ruga pentru ceva în numele lui Isus deci este acelaşi lucru cu a se ruga pentru ceva în contact cu atotiubirea, ceea ce înseamnă: altruismul, şi prin aceasta în contact cu dorinţa directă a lui Dumnezeu […]
O rugăciune deci se poate manifesta în două forme: „în numele lui Isus” sau a spiritului altruismului, în care se spune direct „Tată, să se împlinească nu voia mea, ci voia Ta”, şi pe de altă parte în spiritul egoismului, în care cineva cere neapărat împlinirea propriei sale dorinţe, total independent de preţul acesteia, de câtă pierdere şi suferinţă va provoca aceasta din punct de vedere colectiv în marele plan divin. În primul caz rugăciunea se va împlini, în timp ce în al doilea caz ea nu este posibil de împlinit. De aceea pentru cel care se roagă marea problemă este de a învăţa a se ruga „în numele lui Isus”, ceea ce deci înseamnă: în spiritul atotiubirii, acel spirit în care rugăciunea în niciun caz nu poate fi altceva decât o mare bucurie şi binecuvântare pentru toţi şi supărare sau nefericire pentru absolut nimeni”.
Şi autorul continuă acest tip de analiză cu referire la actul rugăciunii şi posibilitatea realizării celor cerute divinităţii. Noi nu vom comenta în niciun fel dacă acest lucru este sau nu posibil sau adevărat, dar putem afirma că din cele citite şi auzite au existat numeroase cazuri de vindecare prin rugăciune, acolo unde medicii n-au putut face nimic, considerând că bolnavul nu mai are scăpare. Cert este faptul că puterea cuvintelor este reală, că ele pot trezi în organism energii ascunse, ele pot produce transformări inexplicabile uneori şi pot îndemna fiinţa la acţiuni adesea ilogice. Când doi oameni se ceartă, în mentalul fiecăruia se produc adevărate explozii provocate de cuvintele care rănesc şi care fac să crească tensiunea şi produc modificări nedorite în întregul corp. Aţi văzut vreodată un scandal sfârşit într-o adevărată încăierare într-un parlament?! Ei bine, acest lucru a fost provocat nu de faptul că un parlamentar l-a călcat pe picioare pe altul, ci din faptul că şi-au „aruncat” unii altora cuvinte nepotrivite, iar cuvintele pot răni şi chiar ucide, când ele sunt încărcate de energie malefică. Dar cuvintele pot şi mângâia sau chiar vindeca, atunci când energia este benefică, dar acest lucru depinde de mentalul celui care emană energia transportată prin cuvinte.
În concluzie, am spune să fim mai atenţi atunci când folosim cuvintele, şi mai ales când acestea sunt asociate cu alte mijloace de exprimare. Am văzut (şi vom vedea) cu toţii ce efect nefast au avut şi vor avea caricaturile daneze sau franceze însoţite de cuvinte cu anumite sensuri şi având ca ţintă „un reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ”. Şi faptul că se continuă acest gen de acţiuni înseamnă că nu s-a tras nicio învăţătură din cele întâmplate recent în Franţa, şi că oamenii continuă să persiste în greşeală şi să amplifice cu bună ştiinţă fenomenul. O spunem încă o dată: e adevărat că e bine să existe „libertatea de exprimare”, dar ca şi în cazul libertăţii în sine, aceasta „trebuie înţeleasă”, căci atunci când te joci mereu cu focul, te poţi şi arde. Religia este adânc înrădăcinată în fiinţa unor oameni sau a unor popoare, atât de adânc, încât în numele ei se poate muri sau se poate ucide, şi atunci, dacă ştim aceasta, de ce stârnim în zadar roiul de albine, gândind probabil că nu vom fi înţepaţi de nici una dintre ele?! Ar fi mai bine să lăsăm orgoliile la o parte şi să căutăm calea paşnică a înţelegerii şi medierii.
„La început a fost Cuvântul…”, dar oamenii uită că acesta trebuia să aducă Lumină şi nu Întuneric în viaţa lor. Deci să folosim magia cuvintelor binefăcătoare pentru a aduce lumina în sufletele semenilor noştri, ca să ne putem bucura şi noi de pace şi linişte, căci vrajba continuă nu va aduce decât întunericul!
Mihai Trifoi
