Terorismul este definit ca „utilizare a violenţei (atentate, luări de ostateci, distrugeri etc.) în scopuri sociale sau politice de către indivizi sau grupuri organizate, prin care se urmăreşte câştigarea unor concesii, obţinerea publicităţii maxime pentru o anumită cauză, provocarea represiunii, distrugerea ordinei sociale sau destabilizarea instituţională”.
Interesantă ni se pare şi varianta acestuia, forma „terorism de stat”, adică „recurgere sistematică la măsuri excepţionale, la acte violente de către un guvern împotriva propriilor săi cetăţeni sau, prin extensie, împotriva populaţiei unui stat inamic”.
În sens figurat, terorism înseamnă „atitudine intolerantă, de intimidare în domeniul cultural, intelectual şi spiritual”.
Dacă luăm în considerare esenţa definiţiei, atunci trebuie să admitem că, în formele sale primitive, terorismul a existat dintotdeauna pe planeta noastră, însă în prezent, odată cu foamea de energie, goana după petrol şi dezvoltarea tehnologiilor şi a mijloacelor de comunicare în masă, terorismul a îmbrăcat „o haină modernă” şi a devenit un fenomen planetar. Lumea întreagă a devenit o imensă scenă în care rolurile se schimbă mereu şi spaţiile nu mai au limite. Amestecul de culturi dar şi diferenţa dintre acestea, duce adesea la globalizarea conflictelor, aşa cum constatăm şi în zilele noastre, când sloganul „JE SUIS CHARLIE” („Eu sunt Charlie”), prin intermediul televiziunii şi internetului, se răspândeşte rapid pe întreaga planetă, în urma unui act terorist provocat de intoleranţă.
. .
Desigur, prima noastră reacţie este de a fi solidari cu poporul francez şi de a condamna cu tărie actele teroriste de orice fel. Totuşi, ne punem întrebarea firească: „De ce?! De ce, dacă ştim că sentimentul de credinţă faţă de o anumită entitate spirituală este „un lucru sfânt” pentru o anumită cultură, de ce occidentalii au tendinţa de a emana ofense faţă de acele entităţi, în numele „libertăţii de expresie”?! Aici nu este vorba nici despre un act de bravadă şi nici de libertate de expresie ori libertinajul unei civilizaţii superioare sau sfidarea regulilor decenţei şi moralei, cât despre o anumită lipsă de toleranţă şi din partea Occidentului, care acţionează conform Legii talionului. Cât este toleranţă şi cât provocare? Trebuia să se ştie că după cartea „Versetele satanice” a lui Salman Rushdie şi caricaturile apărute în Danemarca, care au provocat „atitudini isterice” în tabăra islamică, asemenea „provocări” nu vor fi lipsite de răspuns din partea unor islamişti fanatici, căci fanatici vor exista întotdeauna. Ura nu poate naşte decât ură, provocarea numai provocare. De ce oamenii nu-şi arată unii altora faţa iubirii, ci preferă să-şi arate colţii urii?! Se urmăreşte oare provocarea unui nou război mondial pentru testarea noilor arme de distrugere în masă?! Viaţa ar trebui să fie lucrul cel mai respectat pe pământ, dar se vede faptul că nici „credincioşii”, nici „păgânii” nu vor să facă pace. Unii îi acuză pe alţii de practicarea „strategiei terorii” sub o formă sau alta. Şi ar trebui să se mai ştie că cei „mai slabi”, cum ar fi teroriştii, nedispunând de aceeaşi putere tehnologică şi militară precum „duşmanii”, vor folosi acţiuni de „partizanat”, mai greu de controlat, pentru a-şi împlini scopurile nefaste. Din păcate, acum acest adevărat flagel va încinge spiritele pe pământ, căci el se va intensifica; cauza a fost deja creată, urmează efectele, care vor crea noi cauze, într-un lanţ nesfârşit de atacuri şi răzbunări.
Necazul este că aceste efecte, după recentul act terorist din Franţa, vor afecta multe dintre statele lumii. De exemplu, în România n-a fost aprobată în 2014 Legea „Big Brother”, dar acum, sub presiunea evenimentelor, ea revine în forţă şi creează noi dispute. În ritmul acesta în curând o întreagă planetă va deveni un uriaş expozeu de tip „Big Brother”, încât nu vom mai putea merge nici la toaletă fără ca toată lumea să ne ştie. În ce lume trăim?! În cea pe care ne-o făurim prin gândurile, vorbele şi faptele noastre.
Dacă tu vorbeşti o altă limbă decât mine, dacă îmbraci o altă haină decât mine, dacă tu ai o altă culoare a pielii decât mine, dacă tu gândeşti altfel decât mine, dacă numele Dumnezeului tău este altul decât al meu, şi pentru aceasta eu te condamn, te urăsc şi sunt gata chiar să te ucid pentru că nu eşti ca mine, ei bine, acest lucru se cheamă „intoleranţă”, lipsă de înţelegere şi îngăduinţă, şi până la urmă lipsă de sentimente umane adevărate. Şi din nefericire în lumea noastră intoleranţa este practicată la scară globală în multe locuri de pe pământ. Cauza principală a acestei stări de lucruri este că societatea pământeană în ansamblul ei nu este omogenă, că diversele state şi grupări umane se află în evoluţie pe trepte de civilizaţie diferite, ceea ce provoacă convulsii, deoarece cei din urmă vor să ajungă cei dintâi, folosind toate mijloacele posibile, chiar şi pe cele ale terorii. Şi nimeni nu trebuie să uite că oamenii pot fi ucişi, dar ideile nu, iar forţa ideilor este mult mai periculoasă decât orice grup uman terorist. Aşadar, să fim atenţi la idei, şi dacă putem să le schimbăm, să le dăm un caracter benefic, pentru că ideile pot schimba lumea, şi de aceea este important să le studiem şi să încercăm să le schimbăm sensul realizării lor şi astfel să schimbăm lumea în bine.
Teroriştii vor constitui întotdeauna un pericol social. Mulţi dintre ei, chiar dacă au absolvit o facultate, nu pot fi numiţi oameni educaţi în sensul bun al cuvântului. Aceştia sunt mai mult „dresaţi” decât „educaţi”, dresaţi să n-aibă sentimente umane, dresaţi să ucidă, servind interesele obscure ale unor anumite organizaţii teroriste asemănătoare. Unii sunt „educaţi” de mici în acest spirit, alţii sunt racolaţi mai târziu din diverse ţări, fie cu bani, fie prin „spălarea crierilor” şi inocularea ideii „războiului sfânt” – o expresie cel puţin bizară; cum poate fi un război „sfânt”?! Un război nu poate fi niciodată sfânt. Nici cruciadele trecutului, cu cavaleri cu cruce pe platoşe trimişi să elibereze Ierusalimul, nu pot fi numite „sfinte”, atât timp cât ele au servit apologiei, exportării şi promovării războiului şi jafului în numele Creştinătăţii. Aşadar, problema terorismului este mult mai veche decât pare, numai că în zilele noastre, când ştiinţa şi tehnica ne-au pus la dispoziţie „comunicarea instantanee” din/în aproape orice loc de pe globul pământesc, informaţia de orice fel se propragă cu repeziciune şi grupurile teroriste învaţă unele de la altele şi pot acţiona organizat, într-o adevărată reţea globală, încât statele lumii nu le pot monitoriza în timp util, şi de aceea chiar şi un grup restrâns la câteva persoane poate provoca un adevărat haos într-o ţară sau alta, precum am văzut cu toţii.
Un lucru e sigur, cu fiecare nou atentat terorist faţa lumii se schimbă puţin. Controlul strict în toate punctele de trecere, noile reguli de urmărire a persoanelor dubioase, suspiciunea, neîncrederea în omul de lângă noi, nesiguranţa şi teama se amplifică în detrimentul păcii şi stabilităţii în această lume devenită un vulcan în aşteptare.
E bine însă, înainte de a ne uita prin ogrăzile vecinilor, să fim mai atenţi şi prin ograda noastră, pentru a nu se strecura sau a nu se „naşte” vreun terorist cu mintea tulburată de ideea rescrierii istoriei, căci niciodată nu poţi şti ce este în mintea oamenilor.
Mihai Trifoi
