Sărbătorile de Iarnă se încheie pe data de 7 ianuarie, după cum arătam în articolul dedicat datinilor de Bobotează, astăzi fiind cinstit Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul, ilustru personaj biblic care l-a botezat pe Iisus Hristos în Iordan. Acestei zile festive i se mai spune în popor şi Sântion.
După cum ştim, Ion reprezintă un prenume foarte răspândit în România, ca şi în întreaga lume, cu echivalentele clasice John, Jan, Jean, Johan, Juan, iar la noi – Ioan, János – cu mai multe variante.
„Cel de care Dumnezeu are milă”
Acest apelativ atât de răspândit a avut iniţial o semnificaţie religioasă, traducându-se: „Cel de care Dumnezeu are milă”. Creştinii îl venerează pe Proorocul Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinţi, fireşte după ilustrul personaj care a fost Fecioara Maria.
Biserica a închinat Sf. Ioan nu mai puţin de şase Sărbători: Zămislirea (pe 23 septembrie), Naşterea (24 iunie), Soborul lui (7 ianuarie), Tăierea Capului (29 august), Prima şi a Doua aflare a Capului (24 februarie), precum şi a Treia aflare a Capului său (pe 25 mai).
Ioan Botezatorul s-a născut în Cetatea Orini, într-o casă respectabilă, în care capul familiei era marele preot Zaharia. Soţia acestuia şi mama lui Ioan, pe nume Elisabeta, provenea din seminţia lui Aaron.
Naşterea Proorocului Ioan s-a petrecut doar cu şase luni înaintea venirii pe lume a lui Iisus. Se spune că fericitul eveniment i-a fost vestit tatălui său de către Îngerul Gavriil, în timp ce înaltul prelat slujea la templu Deoarece iniţial nu a dat crezare celor spuse, Zaharia va fi aspru pedepsit de Dumnezeu, rămânând mut până la punerea numelui fiului său!
Nume venerat
Se spune că părinţii lui Ioan, Zaharia şi Elisabeta, s-au bucurat nespus când au aflat că vor avea un urmaş, deoarece fiind oameni în etate îşi luaseră gândul de la un asemenea miracol al vieţii. Numai că, în cele din urmă, rugile la Cel de Sus le-au fost ascultate şi Dumnezeu a arătat mare îndurare faţă de ei.
După ce Elisabeta a născut în ziua a opta au venit să taie, conform datinei, pruncul împrejur, voind să-i pună prenumele identic cu al tatălui său – Zaharia.
Însă în mod surprinzător mama s-a opus, afirmând că feciorul se va numi… Ioan! Cei de faţă rămân surprinşi şi îi spun Elisabetei că nimeni din rubedenii nu se cheamă aşa. Este întrebat apoi şi tatăl, ce amuţise, după cum se ştie. El scrie însă pe o tăbliţă acelaşi nume ( pe care i-l spusese îngerul) deşi nu se înţelesese în acest sens cu soaţa sa.
În clipa aceea, din senin Zaharia a deschis gura, i s-a dezlegat limba şi a reînceput să vorbească, binecuvântându-l pe Dumnezeu. Brusc cei prezenţi, iar apoi vecinii, cunoscuţii rămân uimiţi, unii sunt cuprinşi de teamă, şi în tot ţinutul Iudeii s-a discutat doar despre această întâmplare neobişnuită. Toţi se întrebau: „Oare ce va fi cu pruncul acesta? Ce destin va avea?”.
…Copilul a crescut, iar când a ajuns tânăr s-a retras o vreme în pustie, ducând o viaţă modestă. La un moment dat însă, Ioan a primit Porunca Dumnezeiască şi aşa a început să predice, artându-şi adevărata-i vocaţie.
Rolul Proorocului Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru apariţia în viaţa publică a lui Hristos, ci şi de a-l prezenta lumii ca fiind Mesia – Fiul lui Dumnezeu.
Datină pitorească: „udatul” sărbătoriţilor
În aşezările din Arcul Intracarpatic au existat, de-a lungul timpului, multe tradiţii populare legate de sărbătorirea acestui sfânt. În mediul rural, în anumite sate şi comune precum Băcel sau Sita am întâlnit bătrâni care mi-au povestit despre unele datini sugestive, cum ar fi cea numită „Udatul Ionilor”. Bărbaţii (mai ales tinerii) care se numeau Ion se îmbrăcau în straie populare şi se urcau într-un car gătit frumos cu covoare şi crengi de brad, purtând cu ei un steag tricolor. Erau înhămaţi la atelaj boi ori cai zdraveni, şi ei împodobiţi cu betele colorate.
Întregul alai mergea la un râu şi acolo Ionii erau stropiţi cu apă, chipurile erau „botezaţi”. Se considera că în felul acesta sunt purificaţi de toate relele şi vor avea un an îmbelşugat, rămânând sănătoşi, feriţi de duhurile rele.
După acest ritual aşteptat de întreaga obşte, lumea se aduna în bătătura casei celui mai avut dintre sărbătoriţi. Gazda-Ion îi cinstea pe oaspeţi cu colaci, părjituri şi băutură. După aceea începea jocul, la care luat parte, de regulă, doar fete şi feciori.
Daruri meritate
Naşul lui Iisus, Proorocul Ioan, este socotit şi patronul pruncilor. Se spune că îi apără pe cei mici de nenorociri şi-i fereşte să moară nebotezaţi. În această zi de 7 ianuarie, unele mame tinere oferă cadouri moaşei care le-a ajutat să aducă pe lume urmaşi, mergând să dăruiască aşa-numitele „plocoane”.
Cu această ocazie au loc mici petreceri, în timpul cărora femeile rup câte o bucată din colacul mare făcut special pentru moaşă. După forma coltucului încercă să ghicească dacă vor mai avea urmaşi ori nu, dacă vor fi fete sau băieţi…
. .
O imagine celebră a Sf. Ioan
…Fac acum o acoladă, în spiritul Însemnărilor de călătorie pe care le public periodic, spre a mă referi la un aspect laic, cu conotaţii artistice. Figura delicată a Sf. Prooroc a devenit celebră în timp, fiind imortalizată în numeroase icoane şi pe pânze celebre.
În acest context precizez că am avut şansa şi bucuria să admir pe îndelete – din păcate nu este voie să o imortalizezi pe peliculă ! – cea mai celebră (şi mai scumpă pictură din lume) avându-l ca erou pe Botezător. Lucrarea se află în Catedrala cu acelaşi nume din Capitala Maltei – La Valetta -, autorul pânzei fiind nu mai puţin faimosul Caravaggio.
Aventurosul pictor, exilat din Italia fiindcă fusese acuzat de viol şi chiar de omor, a pictat în 1608 capodopera vieţii sale: „Tăierea Capului Sf. Ioan”, un ulei pe pânză de dimensiuni considerabile, 361 x 520 cm. Este singura lucrare pe care artistul (pe numele său adevărat Michelangelo Merisi, originar din Caravaggio, un orăşel din Lombardia) a semnat-o în întreaga sa carieră, restul picturilor putând fi recunoscute doar după o tehnică sa specială de lucru, pe care el a inventat-o: clarobscurul .
…Vizitând impozantul lăcaş de cult am auzit şi o legendă potrivit căreia vestita pânză ar fi fost semnată de excentricul Caravaggio cu propriul… sânge, fiind urmărit şi rănit de autorităţi. Fireşte, cred că este o picanterie care s-a perpetuat în timp, menită să atragă şi mai mulţi vizitatori în catedrală, spre a se extazia în faţa celui mai mare tablou al lui Caravaggio. Tablou ce deţine toate elementele caracteristice manierei sale de lucru care l-a făcut celebru: mai întâi, acest inefabil clarobscur, apoi acele scene biblice întunecoase, încărcate de violenţă, dar şi nudurile masculine provocatoare, ce au şocat prelaţii vremii sale; nelipsita eşarfă stacojie amplasată în diferite locuri, atmosfera tenebroasă a încăperilor, mişcarea contorsionată etc.
Cert este că „Tăierea Capului Sf. Ioan”, această adevărată „chef-d’oeuvre” a patrimoniului artistic universal, nu trebuie ratată !
„La Mulţi Ani” celor …două milioane de sărbătoriţi !
Din evidenţele oficiale rezultă că în ţara noastră sunt circa două milioane de concetăţeni ce au astăzi Ziua onomastică. Este un adevărat record, dintre ei peste 1,4 milioane sunt bărbaţi. În afară de „clasicul” apelativ Ion există numeroase derivate, ca Ionuţ, Nelu, Ionel, Jenică.
Să nu omitem nici variantele feminine, precum Ioana, Oana, Ionela, Nela, Janinia, Jana etc.
…Cum fiecare dintre noi are în familie cel puţin un sărbătorit cu acest nobil prenume ori colegi, prieteni, cunoscuţi, vecini, se cuvine să-i felicităm călduros. Să le urăm multă sănătate, fericire şi mult noroc în viaţă, alături de cei dragi!
Horia C. Deliu
