Vacanța se apropie de final. Preșcolarii și elevii se reîntorc luni, 5 ianuarie (a.c.), la grădiniță și la școală.

Conform structurii anului școlar 2014-2015, vacanța de iarnă, începută în data de 20 decembrie (a.c.) se va termina duminică, 4 ianuarie 2015, urmând ca luni, 5 ianuarie 2015, să fie reluate cursurile din cadrul semestrului I. Acestea se vor desfăşura până vineri, 30 ianuarie 2015, urmând ca în perioada 31 ianuarie 2015 – 8 februarie 2015 să se desfășoare vacanţa intersemestrială.

Semestrul al II-lea va începe în 9 februarie 2015, iar până în 10 aprilie 2015 se vor desfăşura cursuri. În data de 11 aprilie (a.c.) va începe vacanţa de primăvară ce se va sfârşi duminică, 19 aprilie 2015, iar luni, 20 aprilie 2015, vor fi reluate cursurile. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 20 iunie 2015   și se va încheia duminică, 13 septembrie 2015.

. .

În perioada 6- 10 aprilie se vor desfășura activitățile extracurriculare și extrașcolare din cadrul programului „Şcoala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun”, având un orar specific.

Pentru  clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 37 de săptămâni din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în data de 29 mai 2015. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015. Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare; pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare;  pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile. Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenții ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfășoară în perioada  propusă de unitatea de învățământ organizatoare și aprobată de inspectoratul școlar, conform structurii anului școlar, cu respectarea vacanțelor. Pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare.

Informaţii suplimentare privind structura anului școlar 2014- 2015 pot fi aflate accesând site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, www.edu.ro sau linkul http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/21951.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail