Miercuriseară, în Ajunul Crăciunului,  ne vor bate din nou la uşă  micii colindători  spre a vesti bucuria Naşterii Domnului şi a ne adresa urări de sănătate şi Sărbători Fericite. Aceste cântece speciale  dedicate Sărbătorilor de Iarnă  au intrat demult în tradiţia românească, făcând parte din  magia inegalabilă  a sfârşitului de an. 

    Pe 25 decembrie se termină Postul  şi  credincioşii care au respectat cu stricteţe lunga perioadă de curăţenie spirituală, dar şi de abţinere de la anumite plăceri lumeşti impuse de Post, se vor  putea bucura din nou de plăcerile vieţii, inclusiv de bucate  specifice, după pofta inimii.

Zile  importante

     Trebuie ştiut că Sărbătorirea zilei Naşterii lui Iisus  s-a  răspândit  mai întâi pe bătrânul continent din anul 429 d. Hr.,  când împăratul Iustinian a  declarat-o  Sărbătoare a Imperiului Roman.

     De-a lungul timpului  zilele speciale de la finele şi începutul anului   s-au suprapus peste vechile Saturnalii şi alte date deosebite.  În final a rămas ordinea ştiută până-n ziua de azi:  Crăciunul se cinsteşte pe 25 decembrie, Revelionul la cumpăna dintre ani, Sf. Vasile pe 1 ianuarie, Boboteaza pe 6 ianuarie, iar Sf. Ion încheie ciclul acesta fast, pe 7 ianuarie.

                                       

Colindatul datină străveche

 Unul dintre cele mai pitoreşti şi aşteptate momente ale Crăciunului şi Anului Nou îl reprezintă Colindatul sau uratul. Este un  obicei arhaic,  ce are sorgintea în perioada  precreştină.  În aceste  cântecele  se face referire la Naşterea Domnului, la bucuria Crăciunului, adresându-se urări de noroc şi prosperitate  gospodarilor  care deschid uşa şi apoi îi cinstesc pe urători, cu bani şi dulciuri.

 Majoritatea colindelor evocă momente celebre legate de venirea pe lume a micului Iisus, cum ar fi „Închinarea Magilor” ( amintindu-se de Viflaim sau Vicleim – cum se pronunţă greşit prin  unele zone rurale, făcându-se referire la vechiul  oraş Bethleem) sau sunt cântecele de Stea  ( ex.„Steaua sus răsare“). Există, de asemenea, numeroase obiceiuri populare, dansuri rituale ca „Irozii”, „Capra”, „Brezaia”, „Ţurca”, „Mersul  cu  ursul”, practicate mai ales de copii şi tineri, ce se deplaseză  în cete pitoreşti, costumaţi adecvat.

  În preajma Revelionului  vin urători cu „Pluguşorul” şi „Sorcova”, datini  legate de înnoirea anului. Din păcate, în ultimii ani s-a extins mai ales în marile oraşe un fenomen de poluare grosolană  a acestor frumoase tradiţii, ajungându-se la  un soi de „cerşit”colectiv  practicat de cete de indivizi echipaţi cu straie roşii, care cu multe zile înain de Ajun mişună printre blocuri, bătând în tobe şi suflând  în fluiere ca pe stadion, maimuţărind  astfel vechile şi sfintele colinde creştine româneşti.

Obiceiuri şi superstiţii  româneşti  de  Crăciun

În tradiţia populară românească de această perioadă a anului sunt legate  o mulţime de  datini şi superstiţii. În Ajunul Crăciunului gospodarii iau înapoi de la vecini şi cunoştinţe lucruri şi bani  daţi cu împrumut, pentru că este bine ca Ziua sfântă a Naşterii Domnului  să-i găsească  împăcaţi, fără gânduri vrăjmaşe la adresa datornicilor „uituci”.

      Femeile şi fetele care  tânjesc  să fie  bogate şi mai frumoase  pun un bănuţ  de metal şi o nucă în apa cu care se spală pe faţă.

       De la un bun cunoscător de folclor,  Petre Găitan, din Zăbrătău, meşter în cioplirea lemnului, dar şi cântăreţ de muzică populară,  am aflat şi alte  obiceiuri interesante de prin partea locului. Astfel, unii ciobani aşează sub pridvor  un drob de sare pus într-un sac, pe care îl lasă acolo toată iarna. Abia în primăvară, atunci când are loc  „Alesul oilor” îl scot, îl macină şi-l amestecă cu furaje. Este un „meniu” special pentru  mioare, existând superstiţia că doar aşa  turma  sporeşte şi rămâne sănătoasă.

      Vreme de câteva ceasuri din noaptea ce precede sosirea Crăciunului, în unele sate  creştinii se adună la casa unuia mai înstărit dintre ei şi  povestesc despre minunile petrecute acum 2.000 de ani la Naşterea Domnului Iisus.

    Există şi obiceiul ca pe un ştergar alb să se aşeze un colac, în care se înfige un cuţit. Masa, aşezată în seara de Ajun, trebuie să rămână întinsă toată noaptea, iar cine are cămin ori şemineu în casă  musai va  lăsa  focul aprins.

Cum să atragi norocul?

Am mai aflat că de Crăciun, unii săteni ţin pâinea pe un scaun aşezat sub… masă (!), chipurile să atragă norocul. Anumite gospodine superstiţioase pun  sub faţa de masă puţină… pleavă de grâu, pentru a avea belşug în anul ce vine. Până în ziua Naşterii Domnului, toată lumea trebuie să se împace cu duşmanii, să uite de orice conflict sau subiect de dispută.

       O altă practică obscură rămasă din vechime se referă la aşezarea  în cele patru colţuri ale mesei a câtorva seminţe de mac, pentru  ca familia să fie protejată de deochi şi  farmece. Tot în această zi se fac vrăji împotriva dăunătorilor, gândacilor şi rozătoarelor.

        Odinioară, fetele mari de la ţară făceau  descântece ca să-şi afle ursitul, să aibă noroc la măritiş şi ulterior în viaţă.

     Datina mai spune că dacă în seara de Ajun cerul va fi înstelat, urmează un an cu o recoltă bună. De va fi călduţ peste zi, atunci primavara va fi capricioasă.

                                                                        000

    …Dragii noştri cititori, vă urăm  o mini-vacanţă reuşită de Sărbători,  pace în suflete, bucurie în familie şi un Crăciun Fericit!

                                                                                                        Horia C. Deliu

                               

 

. .

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail