Ionel Simota – „Cântare şi Tăcere”

Pe Ionel Simota l-am reîntâlnit cu plăcere în Sf. Gheorghe  la agapa  oferită de cotidianul „Mesagerul de Covasna” la început de Brumar 2014, cu ocazia împlinirii a cinci ani de apariţia primului număr al ziarului. Scriitorul venise de la Miercurea Ciuc, unde domiciliază şi lucrează (ca om al legii), spre a ni se alătura la acest moment fast. Am petrecut câteva ore agreabile  cu toţii: oficialităţi – cum ar fi  prefectul judeţului, câţiva primari, oameni politici – dar şi colaboratori apropiaţi,  mulţi prieteni de suflet, inclusiv, noi, redactorii.

Am povestit de una, de alta, am ascultat toasturi, urări, plus o superbă poemă scrisă de Ionel Simota pentru acel moment special.

      La final poetul ne–a oferit cu o dedicaţie măgulitoare recentul său volum  – nu „ultimul” cum spun mulţi, fiindcă o să mai scrie şi altele –  intitulat ambivalent şi elocvent, „Cântare şi Tăcere”. Este un op elegant, apărut anul acesta la Editura Eurocarpatica Sf. Gheorghe, în colecţia  Poesis (lector Ligia–Dalila Ghinea, coperta Cosmina Marcela Oltean, tehnoredactare Cserei Arpad), carte  pe care  am citit–o cu încântare, reconfirmându–mi talentul autorului: un subtil  şlefuitor al metaforelor.  Nu spun mai multe, lăsând–o pe o profesionistă în materie  – poeta Anthonia Amatti – să dezvolte subiectul într–o cronică pertinentă.

  Lansarea  volumului s–a petrecut  la cea mai mare Librărie din Braşov, cunoscuta „Şt.O.Iosif” de pe strada Mureşenilor, şi a fost un succes. Nici nu se putea altfel. Întâlnirea a avut ştaif, strângând o mulţime de admiratori, dar şi colegi într-ale scrisului. Au rostit cuvinte de preţuire prozatorul Doru Munteanu  şi poetul Adrian Lesenciuc. Primul fost până nu de mult preşedinte al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor, iar cel de-al doilea este actualul ei conducător,  o organizaţie  elitistă a creatorilor de frumos,  din care şi Ionel Simota face parte cu brio.

Îl felicităm şi noi pe  prietenul Simota pentru excelentul său tom,  urându–i  să ne regaleze cu multe altele, la fel de izbutite. Încheiem  aici „chapeau”–ul  gazetăresc  despre noua sa apariţie editorială, care–l onorează şi–l stimulează, restul fiind …tăcere şi (în)cântare.

                                                                                                       Horia C. Deliu  

Un  clasic modern

    . .  …Am în mână o bijuterie: volumul de versuri „Cântare şi Tăcere”, cartea poetului Ionel Simota, lansată  la Braşov luna trecută. Este o mare bucurie şi relaxare să poţi, în sfârşit, regăsi într-o artă a cuvântului catharsisul aristotelian.

Din păcate, în ultima vreme  în literatură a cam fost uitată poezia, cea care alături de muzică este angelica vioara ce ne apropie de Dumnezeu.

Ionel Simota ne poartă cu el în  chip metaforic în zâmbitoarea lume a copilăriei, apoi în sărbătoarea misterioasă a iubirii, prin peisajele uimitoare ale patriei, în lumea unor toamne şi ierni pe care doar le intuieşte. Vigoarea sportivă şi intelectuală a autorului,  dar şi tinereţea sa răzbat ca o  energie pozitivă, care ne înviorează.

Omagiu Cuvântului

Trăim deplin vremea lui, a poetului, cu plăcerea regăsită a sentimentelor pentru Mamă, Ţară, Iubită. Dar mai ales pentru Cuvânt: „Poezie/ Vii la mine mereu/ Mai mult pe furiş/ Îmi intri noaptea/ În odaia viselor/Şi te cuibăreşti lângă mine/ Iar eu te ţin în braţe/ Şi te învelesc cu blânde dezmierdări/ Să nu-mi răceşti”(…)

Totul – întru marile valori perene ale omului, în aerul curat al dragostei ce ni se dăruie necondiţionat, făcând din cititor autorul unei creaţii deschise, limpezi – ne îmbăiază în cascada absolut naturală a Omului deplin.

Potului nu-i e teamă de nimic! Nu este vulnerabil! Ci cu foame şi sete de viaţă înfloreşte în fiecare vers, conştient că „secundele ucid”.

De la bucolic („Eram”) – basm, imn,  elegie, lied – Ionel Simota trece, deloc monocrom, la filozofic, la matura concepţie cosmogonică a celui care „coboară ca să urce”. Niciodată singur; ci cu mireasa, cu fluierul, cu un poet preferat şi, întotdeauna, împreună cu îngerul lui şi cu Dumnezeu.

…Lansările de carte sunt adesea doar cuvântări (preaslăvind pe orator!), care încercă să încadreze autorul într-un curent literar cunoscut. Or, Ionel Simota nu are conturul desenelor copiilor, nici nu aparţine vreunui anume gen ştiut.

El este, fără îndoială, un clasic. Cu decenţă şi fineţea sensibilităţii sale neobişnuite („supremul dar divin”) pentru un bărbat cu profesia lui, la vârsta clocotului şi a călătoriilor în absolut, Ionel Simota nu are nevoie de nici un subterfugiu, de nici o insinuare. El ne implică frumos în profunda lume a sinelui nostru, ne ajută să ne reevaluăm sinele, să ne rugăm împreună cu el, să profităm de tandreţea lui ocrotitoare, ce transformă păcatul în iertare.

Tainele vieţii

Aş apropia Spaţiul lui mioritic de întinderile largi ale poeziei ruse, fiindcă poetul chiar îl iubeşte pe Esenin (caii, casele de ţară, pomii înfloriţi, pădurile nesfârşite).

Copleşitor este faptul că Ionel Simota izbuteşte ca din tăcere să facă un cântec, în care vibrează tainele vieţii („Tăcerea îngerilor”) şi în care Dumnezeu îi zâmbeşte, „Se caţără cu el prin copaci, se scaldă în lumina limpede a zorilor”, după ce  s-au odihnit împreună.

Spiritul ludic al autorului nu este deloc copilăresc, ci este o artă în a ne face să privim senin şi cu optimism timpul, care după seceriş ne va „coace în pâinea eternă a păcatului”.

„Cântarea pământului” ne scoate din teluric pentru o singură primăvară din noaptea celor duşi, în răsăritul spre care poezia ne călăuzeşte etern („Drumul cel bun”).

000

… Într-un cuvânt, lectura cărţii „Cântare şi Tăcere” cconstituie o autentică desfătare spirituală.

Anthonia Amatti,

membră a Uniunii Scriitorilor din   România