Până la apariţia volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului Mesagerul de Covasna, pentru început, momente principale din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.
Pe baza unei ample documentări, lucarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială, unităţi militare şi de ordine publică, sport şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale, fapte diverse etc.
Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa. Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei locale.
1934 septembrie 15. Apare primul număr al gazetei „Neamul Nostru. Foaie săptămânală pentru cultură, ştiinţă şi artă”, director Ioan N. Ţuţuianu, redacţia şi administraţia în Piaţa Mareşal Averescu, Sfântu Gheorghe. Articolul de fond este semnat de doctor Valeriu V. Bidu, prefectul judeţului Trei Scaune, intitulat „Minoritatea Românilor Secuizaţi”, arătând că această minoritate este „ramura cea mai oropsită de soartă din trunchiul românesc, ramura care trăieşte în mijlocul masei secuieşti”. Continuă arătând că „aceşti români secuizaţi sunt românii uitaţi şi pierduţi ai neamului românesc. Nimeni nu s-a ocupat de soarta lor odinioară, sub dominaţia ungurească, după cum nimeni nu se ocupă de soarta lor astăzi, după organizarea statului naţional unitar român”. Autorul aminteşte apoi de procesul de secuizare care „continuă şi astăzi din pricina lipsei de şcoli româneşti şi a lipsei de preoţi ortodocşi şi uniţi”. Îşi pune speranţa în noua publicaţie „Neamul Nostru”, pentru a atrage atenţia asupra unui fenomen care a dus la reducerea numărului românilor în această zonă. Un articol program publică, tot pe prima pagină, sub titlul „Înţelegeţi-ne” şi directorul gazetei, Ioan N. Ţuţuianu. El începe astfel: „Un gând curat şi o nestrămutată dorinţă de apropiere sufletească între fiii acestei ţări binecuvântaţi de Dumnezeu ne-a îndemnat să întemeiem aici, în secuime, gazeta românească <<Neamul Nostru>>, a cărei coloane să stea deschise tuturor celor cu dragoste faţă de neam şi ţară şi în special tuturor intelectualilor trimişi pe aceste meleaguri să poarte făclia luminei şi a credinţei strămoşeşti”. Arată că trebuie înlăturate ura şi patimile politice pentru „a se face loc iubirei de neam şi de aproape, iar biserica noastră strămoşească să reapropie, la sânu-i, pe toţi aceşti fii, azi rătăcitori şi neajutoraţi”. Autorul speră ca pe acele plaiuri să dispară, „odată pentru totdeauna, ura de clase, de religii şi de naţionalităţi”, iar „armonia şi dragostea de patrie să fie crezul tuturor supuşilor acestei ţări, iar respectul ordinei şi al disciplinii să fie principalele lor linii de conduită în viaţa socială. Acesta ne e programul”.
1934 septembrie, 15. Gazeta „Neamul Nostru” publică un articol semnat de profesorul universitar George Moroianu, rectorul Academiei Comerciale din Cluj, scris în august 1934 în „Satulungul Săcelelor”, de lângă Braşov, care începe astfel: „Consăteanul meu, Ion Ţuţuianu, confrate agronom, ataşat pe lângă Serviciul agricol din Sfântu Gheorghe, împreună cu un mănunchi de intelectuali din judeţul Trei Scaune au hotărât să scoată un ziar săptămânal destinat, atât poporului nostru de la sate, cât şi conducătorilor lui, mai ales preoţi şi învăţători din cele trei judeţe: Trei Scaune, Ciuc şi Odorheiu, unde atâţia români şi-au pierdut limba în decursul veacurilor de restrişte prin care a trecut naţia noastră din această provincie”. Arată că fiind întrebat asupra titlului, le-a spus că cel mai potrivit este acela de „Neamul Nostru”, pentru că numai rostind aceste cuvinte, vedem pe acest neam „defilând din adâncul veacurilor pe dinaintea ochilor noştri sufleteşti, cu toate durerile, cu toate nedreptăţile, cu toate loviturile nemeritate ce le-a durat în decursul vremilor, cu toată truda istovitoare înspre mai bine, cu toate însuşirile lui frumoase, dar şi cu defectele lui, precum şi cu bucuria şi cu mângâierea lui în speranţa de a se ridica în viitor la o soartă mai bună şi mai demnă de el”. Profesorul propune revistei să se angajeze în readucerea românilor secuizaţi „în albia neamului nostru, chemaţi să ajungă pe aceste meleaguri la un strălucit viitor”. Consideră că românii trebuie să colaboreze şi cu „concetăţenii noştri săcui, pe care trebuie să-i lăsăm să se dezvolte în linişte şi pace, ajutându-i culturaliceşte şi trăind cu dânşii în cea mai bună înţelegere, căci numai aşa vom servi interesele adevărate ale ţării. Nici o nedreptate, nici o silnicie, căci noi ştim cât de dureros le-am simţit pe acestea în trecutul nostru zbuciumat, când aceste metode ni s-au aplicat nouă de foştii noştri stăpânitori […]. Nu vrem nicidecum să ne atingem de drepturile altora, precum nu vrem ca nici alţii să le ştirbească pe ale noastre”. Doreşte ca „Neamul Nostru” şi colaboratorii gazetei să evite să facă politică de partid şi să fie „inspiraţi de principii şi sentiment în afară de orice coterie de partid şi având în vedere numai o datorie de înalt ordin naţional, care trebuie să ne unească pe toţi”.
1934 octombrie 12. Comisia Interimară a oraşului Sf. Gheorghe (Dr. Vasile Stanciu –preşedinte şi dr. Gyarfas Adalbert – vicepreşedinte), prin decizia nr. 8045 din 12 octombrie 1934 „a hotărât prelungirea parcului nou şi legarea acestuia cu parcul vechi, aprobându-se executarea lucrărilor în regie, fără nici o cheltuială”, conform schiţei anexate. Hotărârea a fost atacată în conteciosul administrativ de un număr de 77 de cetăţeni ai oraşului Sf. Gheorghe. În apelul redactat în acest sens se spune: „ …Binevoiţi a infirma hotărârea atacată, care este adusă în mod legal încontra interesului locuitorilor din oraş şi comunele învecinate, chiar şi încontra interesului bănesc al bugetului oraşului. Motive: cu hotărârea atacată comisia interimară a oraşului Sf. Gheorghe a dispus prelungirea parcului orăşenesc pe locul actualei pieţe de cereale. Nu există în întreg Ardealul oraş, în care există aşa de mare şi frumos parc, cum este în oraşul nostru. Din piaţa veche s-a transformat deja înainte de cca 10 ani de zile o mare parte pentru parc de flori şi locul pentru destinaţie propriu zisă a pieţii mici actualmente nu este îndestulător. În fiecare zi de târg săptămânal -nemaivorbind de târgul de ţară- piaţa actuală este arhiplină şi în caz, dacă hotărârea atacată va fi executată, nu va rămâne aproape nimic pentru piaţa de cereale, luând în considerare, că şi locul de dinaintea Liceului reformat, din str. General Moşoiu, va fi trasformat în parc. Însuşi oraşul pierde astfel o sumă însemnată cu pierderea taxelor stabilite pentru folosinţa pieţii. Dar va urma o decădere a circulaţiei şi pentru comercianţii şi industriaşii din oraş. Având în vedere cele mai de sus, precum şi dispoziţiile legale…, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a anula hotărârea atacată. Cu stimă: dr. Barabas Sipos şi alţii”.
În cuprinsul Deciziei Comitetului de Revizuire Cluj, nr. 1963/1934, printre altele, se spune: „…Considerând că reclamanţii nu susţin că s-a violat vre-un text de lege sau regulament, nici că deciziunea atacată violează sau omite vre-o formă prevăzută de lege, precum nici nu s-au săvârşit aceste violări sau omisiuni de lege. Considerând, că singurul motiv de anulare invocat de reclamanţi este că deciziunea atacată, nu serveşte interesele comunei, ceea ce este o împrejurarea de apreciere, care nu poate fi cenzurată de instanţa jurisdicţională, ci numai de cea tutelară. Considerând, că astfel fiind, acţiunea reclamanţilor nu este fondată, ca atare urmează să fie respinsă. Pentru aceste motive, în virtutea legii, hotărâşte: Respinge ca nefondată acţiunea introdusă de Dr. Barabas Sipos şi alţii…Pronunţată în şedinţă publică astăzi 10 ianuarie 1935, în Cluj.
În aceste condiţii, lucrările de amenajare a parcului au putut fi începute. Astfel, în referatul Serviciul tehnic al oraşului, din 12 octombrie 1934, se spune: „La insistenţa Dlui Prefect (dr. Valeriu Bidu -n.n.) precum şi pe baza convorbirii avute cu Dl. Preşedinte (primarul Vasile Stanciu -n.n.), cu onoare vă înaintez planul şi devizul referitor la prelungirea parcului din Piaţa Regina Maria, adică legarea în toată lăţimea a parcului vechi cu parcul nou. În urma prelungirii parcului este necesară tăierea şirului de pin îmbătrinit…prin tăierea lor parcul va câştiga din punct de vedere estetic un aspect mai frumos. Este necesar ridicarea pavajului între cele două parcuri pentru a putea trasa drumurile de legătură, precum şi replantarea gardului viu, în continuare cu parcul existent”. Devizul întocmit de Serviciul tehnic al oraşului prevedea executarea următoarelor lucrări: „ridicarea pavajului existent, nivelarea şi aranjarea terenului, formarea drumurilor, tăierea arborilor, trasportul pietrişului şi nisipului pentru amenajarea drumurilor noi”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 89/1935)
1934 decembrie 9. În numărul 13, din 9 decembrie 1934, al publicaţiei „Neamul nostru” Foaie săptămânală pentru cultură, ştiinţă şi artă, al cărui director fondator era Ioan N. Ţuţuianu, iar redacţia şi administraţia se afla în Sfântu Gheorghe, piaţa Mareşal Averescu, în articolul intitulat Limba românească, sunt redate „cele 10 datorii ale Românului către limba sa”, după cum urmează:
- 1. Gândiţi-vă că în toată viaţa trebuie să daţi locul întâi limbei voastre strămoşeşti.
- Vorbiţi în limba vostră, acasă, cu ai voştri, cu prietenii şi cu oricine.
- Creşteţi pe copiii voştri în limba vostră şi învăţați mai ales pe fete să vorbească şi să iubească limba maternă.
- Feriţi-vă de şcolile străinilor, căci numai aşa veţi lucra înţelepţeşte.
- Cumpăraţi cu prioritate cărţi, reviste şi jurnale, scrise în limba voastră.
- 6. La orice petrecere, ca şi în saloane, vorbiţi limba voastră; dar vorbiţ-o frumos.
- Orcui aveţi de scris, scriţi în limba voastră.
- Dacă porunciţi marfă în străinătate, scriţi în limba voastră, căci câştigul deschide urechile şi ascute limba.
- Daţi mărfurilor numiri numai în limba voastră. . .
- Toate inscripţiile prăvăliilor, etichetele mărfurilor şi orice reclamă, faceţi-le în limba voastră.
De menţionat că textul a fost scris, într-un săptămânal „pentru cultură, ştiinţă şi artă” românească, ce a apărut acum mai bine de şapte decenii, în Sf. Gheorghe, având ca public ţintă românii din zonă, vorbitori de limbă română şi maghiară. El exprimă o îngrijorarea mai veche a liderilor românilor din judeţ, faţă de procesul de asimilare care a avut loc aici, inclusiv în perioada interbelică, respectiv după Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918, potrivit căreia, după o perioadă de folosire a biligvismul, în majoritatea cazurilor, are loc folosirea exclusivă doar a uneia dintre limbile vorbite şi trecerea vorbitorului de la o cultură, la alta.
Deşi cercetările actuale au pus în evidenţă avantajul bilingvismului, în comunităţile multietnice, rămân de mare actualitate „datoriile românului către limba sa”, cât şi ale concetăţenilor maghiari faţă de limba lor maternă, dar şi faţă de limba oficială a statului român. (Ioan Lăcătuşu, Presa de altădată. Din îndatoririle românului faţă de limba sa maternă, în „Cuvântul nou”, Anul XX, Nr.5464 , din 11 august 2009)
1934. Circulară privind conservarea monumentelor istorice: „Comisia Monumentelor Istorice n-a fost înfiinţată în scopul de a lua pur şi simplu cunoştinţă de monumentele ce se ridică în ţară, ci în scopul de a-şi da avizul asupra proiectelor de monumente ce se intenţionează a se ridica, pentru a se putea împiedica odată înmulţirea monumentelor lipsite de gust, înzorzonate cu tot felul de amănunte ce nu se leagă între ele, lucrări fără nicio unitate şi nicio măreţie care să impună şi să servească de îndreptar artistic. Înainte de înfiinţarea Comisiei amintite, asemenea monumente se executau în serie de meştri pietrari, fără nici o cultură artistică şi nu puteau decât să pervertească gustul frumosului, mai ales la sate unde în afara Momumentului Eroilor, rareori se mai pot realiza şi alte lucrări de artă, care să poată avea o influenţă asupra spiritului populaţiei. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 91/1934)
1934. Primăria afişează publicaţia referitoare la perceperea contribuţiei de 1% asupra salariilor plătite angajaţilor, pentru ajutarea şomerilor. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 36/1934)
1934. În Buletinul oficial al judeţului Treiscaune este publicată circulara cu privire la exercitarea profesiunii de artist instrumentist. Documentul prevede obligaţia instrumentiştilor şi orchestrelor de a obţine „carnet de liberă profesie, eliberat de Sindicatul Artiştilor Instrumentişti din România. Scopul acodării acestei autorizaţii este de a se exercita un control riguros asupra profesioniştilor acestei arte şi mai ales pentru îndepărtarea elementelor intruse, care nu au nici o pregătire specială, în această direcţiune”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 98/1934)
1934. În Circulara Ministerului Instrucţiunii Cultelor şi Artelor cu privire la adevăratele rosturi ale Şcolii, semnată de ministrul Dr. C. Angelescu, din 24 ianuarie 1924, se spune: Domnule Învăţător, Reluând conducerea Ministerului Instrucţiunii, sunt hotărât să redau şcoalei şi în special şcoalei primare, putinţa de a-şi îndeplini rolul ei de a-şi recâştiga prestigiul de care ea trebuie să se bucure”. Acest „program” cuprinde următoarele capitole: starea învăţământului primar în 1928-1933 (criza materială dublată de o criză morală), şcoala şi învăţătorul ca mijloc şi instrument de educaţiune şi instrucţiune naţională, obligativitatea învățământului, învăţătorul ca element educator, îndrumarea practică, şcoala primară cu 7 ani, activitatea extraşcolară şi învăţământul adulţilor, cultura zilnică a învăţătorului, biblioteci, …se va înfăptui astfel, cea mai frumoasă şi cea mai nobilă operă de trăinicie şi asigurare în viitor, a neamului şi a ţării”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 36/1934)
1934. Din „tabloul despre moaşele comunale” rezultă că în anul 1934, în Sf. Gheorghe, existau două moaşe, salarizate de către Primărie, şi anume: Zoe Enescu şi soţia lui Balint Mihail”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 176/1934)
1934. Sunt publicate afişe privind organizarea la Bucureşti, în perioada 8 iunie-8 iulie 1934, a unei expoziţii demonstrative, cuprinzând realizările din domeniul educaţiei fizice. Expoziţia îşi propunea „să inflitreze în sufletele tineretului pe calea fizică şi intuitivă a ideilor sănătoase”. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 233/1934)
1934. Apare Ordinul circular cu privire la organizarea săptămânii de propagandă a laptelui, de către „Comitetului Naţional al Laptelui”. Începând cu data de 20 aprilie 1934, manifestarea are un program diferenţiat pentru: propaganda la producător, conferinţe în şcoli şi programul pentru marele public, care a cuprins conferinţe publice şi la radio, rularea unui film documentar, afişe, foi volante ş.a. Cu acest prilej, în fiecare judeţ din ţară a fost distribuită broşura care conţinea: „Darea de seamă asupra celui de al X-lea congres internaţional de lăptărie”, de Dr. D. Contescu şi „Organizarea industriei laptelui în Italia”, de Dr. N. Odaisky. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 274/1934) (Va urma)
Dr. Ioan Lăcătuşu
