Până în data de 3 decembrie (a.c.) se derulează înscrierile la concursul Dezbate România” organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Competiția promovează dezbaterile dinamice și se adresează studenților cu vârsta maximă de 30 ani, din toate mediile universitare, indiferent de anul de studiu sau forma de învăţământ (inclusiv studenților la master).

Potrivit informațiilor postate pe site-ul organizatorilor, www.fundatiadanvoiculescu.ro, concursul „Dezbate România” , ajuns la cea de-a șaptea ediție, se desfășoară în perioada 30 octombrie 2014 – 28 februarie 2015, pe întreg teritoriul României, și încurajează gândirea critică, capacitatea de argumentare și prezentare în rândul studenţilor.

 „Prin intermediul acestui concurs, Fundația Dan Voiculescu  şi-a propus să creeze un cadru în care vocile tinere să îşi poată exprima inteligenţa, creativitatea şi viziunea. Plecând de la situații din viața de zi cu zi, de la probleme care vizează în special tinerii, dezbaterile propuse încearcă să promoveze o cultură a dialogului. Astfel, <<Dezbate România>> promovează dezbaterile dinamice, într-un cadru non-formal, unde argumentele clare sunt îmbinate cu un discurs convingător. Accentul pus pe modul de susținere al argumentelor, pe spontaneitate și pe creativitate, oferă participanților posibilitatea de a-și dezvolta propriul stil în arta dezbaterilor”, se arată pe site-ul Fundației Dan Voiculescu.

Potrivit regulamentului concursului, vor participa echipe de studenți, din orice an de studiu, indiferent de forma de învățământ (zi/ învățământ deschis la distanță/masteranzi), cu vârsta maximă de 30 de ani. Se precizează că o echipă va fi formată din patru membri (care pot fi de la facultăți diferite).

Conform informațiilor postate pe site-ul Fundației, „ediția de anul acesta se va desfășura sub forma unei serii de patru dezbateri, urmată de două semifinale și dezbaterea finală. În cadrul fiecărei dezbateri vor exista două echipe, una afirmatoare şi una negatoare care, în funcție de calitatea sa, va argumenta în sprijinul sau împotriva ipotezei propuse spre dezbatere”.

Potrivit aceleiași surse, înscrierea în concurs este gratuită. Cei interesați să participe vor trebui să completeze, până în data de 3 decembrie (a.c.), formularul tip, disponibil pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu (sau accesând http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2014/10/dezbate-romania-editia-a-vii-a/ ). Acesta conține și o secțiune în care tinerii vor trebui să realizeze o argumentare pro și contra a unei ipoteze date.

În vederea participării, concurenții vor fi selectați de organizator, în urma analizei aplicațiilor încărcate pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro.

Conform informațiilor postate pe site, selecția concurenților se va desfășura în două etape. Astfel, în prima etapă, fiecare echipă va fi evaluată în funcție de  încadrarea în tema propusă în formularul de înscriere spre a fi argumentată, originalitatea argumentării, logica argumentelor precum și respectarea normelor gramaticale ale limbii române. Primele 16 echipe (în ordinea punctajelor) se vor califica pentru faza următoare a selecţiei, care va consta în susținerea unei dezbateri demonstrative la sediul Fundației. În urma acesteia, vor fi alese opt echipe care vor participa la dezbaterile propriu –zise, din cadrul ediției a șaptea a concursului “Dezbate România”.

Conform calendarului, anunțarea celor 16 echipe semifinaliste va avea loc pe data de 5 decembrie 2014, urmând ca între 8 – 12 decembrie să aibă loc a doua etapă a selecției (dezbaterile demonstrative/ interviurile echipelor semifinaliste), iar pe data de 15 decembrie să fie anunțate cele 8 echipe care vor intra în concurs  şi tema primei dezbateri. În 15 ianuarie 2015 este programată prima dezbatere, în 22 ianuarie 2015, a doua dezbatere, în 29 ianuarie 2015, a treia dezbatere, în 5 februarie 2015, a patra dezbatere, în 12 februarie 2015, semifinalele, iar în 19 februarie 2015, finala concursului

Conform informațiilor postate pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro, participanții vor primi diplome și premii din partea Fundației Dan Voiculescu și a partenerilor concursului. Echipa câștigătoare va fi răsplătită cu un premiu de 1.000 de euro.

 

Regulamentul concursului și detalii pot fi găsite accesând site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail