S-ar părea că în situaţia actuală cele două sintagme au devenit sinonimice. Un lucru însă e sigur: niciodată nu ne-a fost dat să trăim o campanie electorală atât de murdară şi viciată, în care nu primează proiectele strategice de dezvoltare a ţării, ci doar lupta politică de „distrugere” a adversarilor pe orice cale, pentru a asigura accesul la putere.
În această bătălie încrâncenată s-au angrenat aproape toate instituţiile statului, încât nu prea mai este loc pentru alte obiective, ci doar obţinerea victoriei cu orice preţ.
Ca simpli cetăţeni, noi nu putem decât să observăm şi să ne întrebăm, iar întrebările sunt multe. În primul rând, de ce s-au anunţat atât de mulţi candidaţi la preşedinţie, mai ales că se spune că nu toţi ar fi „curaţi”? În al doilea rând, ne întrebăm în mod firesc de ce tocmai acum au ieşit deodată la iveală „dosarele grele”, invadând spaţiul public, deşi unele dintre acestea se referă la fapte petrecute cu mai mulţi ani în urmă; de ce nu s-au rezolvat atunci, când totuşi se ştia despre acele fapte?! Şi iar ne întrebăm despre imparţialitatea Justiţiei, despre corectitudinea instrumentării dosarelor, despre o posibilă imixtiune a politicului în instituţiile statului ori despre aservirea unor servicii-cheie în manevrele puterii, deoarece în aer plutesc suspiciunile, aşa cum reies din majoritatea show-urilor televizate.
Observăm cu stupoare că această luptă politică se ascute zi de zi, că alegătorii sunt derutaţi sau chiar scârbiţi (ca dovadă numărul mare al nehotărâţilor), că întreaga aşa-zisa „campanie electorală” tinde să se transforme într-un adevărat „circ” cu aspecte dramatice, că televiziunea a devenit scena unor „piese de teatru modern”, că omul de rând, prostit şi manipulat, nu mai ştie ce şi pe cine să creadă, căci rămâne cu impresia ciudată că toţi „mint spunând adevărul” ori „spun adevărul minţind”, şi că toată murdăria trecutului este acum împroşcată în faţa adversarilor politici, dar şi în faţa telespectatorilor sideraţi, că multe „piese grele” sunt aruncate azi în „arena leilor”, că focul mistuitor al răzbunării şi al vicleniei inteligente mistuie totul în calea sa, ceea ce ne duce cu gândul la trecutele invazii otomane, în timpul cărora, în retragere, se dădea foc aşezărilor şi se otrăveau fântânile, pentru ca duşmanul să rămână fără provizii, astfel fiind mai uşor de învins.
Ar mai fi multe de întrebat, dar şi din cele de mai sus se poate desprinde o concluzie simplă: clasa politică din România este imatură, nedemocratică în adevăratul sens al cuvântului, profitoare şi însetată de putere şi, aflată într-o aparentă „coabitare”, în loc să conlucreze pentru binele poporului şi prosperitatea ţării, continuă lupta politică pe toate planurile, cu toate armele, şi în toate aspectele ei murdare, cu deviza foarte metaforic exprimată de către unul dintre candidaţi în răspunsul său la întrebarea „ce urmează?”: „sânge pe pereţi”.
Unii spun că „românul s-a născut poet”, dar noi am adăuga remarca: „românul s-a născut cu umor”, şi ca să ilustrăm această afirmaţie, redăm o „perlă” din „gândirea poporului”, care ar putea foarte bine oglindi percepţia oamenilor despre cele spuse mai sus: „Un nebun se uită la televizor la o emisiune electorală şi zice: – Noroc că m-am născut nebun, că altfel o luam razna cu aşa politicieni!” No comment!
Mihai Trifoi
