Una din cugetările lumii antice spune că „Pentru cel lipsit de bunăvoinţă nu există zi plăcută din trecut, nu are prieteni acela care e surd în faţa dreptăţii, nu există zi de sărbătoare pentru cel lacom de câştig”. Am adăuga noi, pentru cel lacom de a se îmbogăţi pe căi necinstite nu există pace în conştiinţă, pentru că acesta va trăi mereu cu teama în suflet, că faptele lui vor fi descoperite. Mai devreme sau mai târziu, cei care greşesc trebuie să plătească, unii o fac în această viaţă, iar alţii în cea care va veni. Nu are importanţă dacă cititorii cred sau nu în existenţa altor vieţi, căci Viaţa în Univers nu moare, ea este un dar al lui Dumnezeu, la care se închină cu sârg întregul popor, dar şi toţi marii noştri politicieni. Dar să vedem pentru ce trebuie să plătească unii…
Cu oarecare satisfacţie, mulţumită mass-mediei, populaţia a aflat despre „Radarul pădurilor”, „un sistem informatic prin care se monitorizează traseul pe care îl are lemnul prelucrat începând cu plecarea sa din pădure şi până la prelucrare sau până iese din ţară”.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, anunţa că acest instrument de urmărire funcţionează „spectaculos” şi că este un „succes”, deoarece „s-au dat amenzi în câteva zile cât într-un an”. Respectivul sistem informatic a intrat în vigoare începând cu 8 octombrie 2014. Este minunat, dar ce ne facem cu toate pădurile tăiate începând din 1990 şi până în prezent, dar mai ales după faimoasele retrocedări? Ce ne facem cu toţi cei îmbogăţiţi în urma marelui „jaf forestier”?! Probabil că atunci încă nu se inventase acest radar modern…
Afirmam la început că populaţia a primit această veste cu „oarecare” satisfacţie, şi nu fără temei, căci chiar astăzi, recitind articolul apărut pe internet la rubrica „Ştiri”, am rămas surprins de sarcasmul şi scepticismul comentatorilor; aproape toate comentariile la articol sunt sceptice, trădând neîncrederea populaţiei în aplicarea legilor, ceea ce este foarte trist.
Se mai menţionează în articol, sub o fotografie înfăţişând o pădure devastată, că în fiecare oră dispar 3 hectare de pădure, iar cele mai perdante sunt judeţele Argeş, Harghita, Mureş şi Prahova, dar credem noi că jaful s-a extins în toate judeţele ţării unde există păduri, căci „virusul îmbogăţirii pe nemuncite” este foarte contagios. Unii fură „pe furiş”, alţii cu acte „legale”, dar tot hoţie se cheamă, o boală de care poporul nostru nu poate scăpa fără măsuri radicale. În acest sens Legea ar trebui să fie dură şi aplicată la timp, dacă nu vrem să ne tăiem singuri craca de sub picioare şi să cădem în gol. Ar fi acum „timpul purificării”, dacă ar exista suficientă raţiune politică şi voinţă în aplicarea legilor. Dar atât timp cât cei care trebuie să aplice legea ei înşişi sunt complici la încălcarea ei, vom continua să batem pasul pe loc, iar percepţia oamenilor şi scepticismul lor dovedesc acest lucru.
Aşadar, măsura anunţată este foarte bună şi merită încurajată, dar dacă ea nu se va aplica în mod constant în toţi anii care urmează, şi nu doar în campanii electorale, rezultatul va fi tot negativ, deoarece un foc care nu este stins definitiv poate reizbucni în orice moment cu şi mai multă furie.
În domeniul forestier se întâmplă acelaşi lucru ca şi în cel cinegetic. Un vânător adevărat este cel care împuşcă un animal doar din strictă necesitate, pentru a se hrăni sau a supravieţui, atunci când moare de foame sau este atacat de animal. Din păcate, există mulţi aşa-zişi vânători care împuşcă animalele din plăcere, ori pentru a le vinde şi a scoate profit, ori pur şi simplu dintr-o pasiune bolnăvicioasă şi dispreţ faţă de tot ce este viu. Acest tip de vânători şi acest tip de „pădurari” ar trebui „radarizaţi” şi excluşi din sectoarele amintite, căci ei sunt cei dintâi răufăcători care devin complici supuşi ai unor făcători de legi.
Ne exprimăm şi noi satisfacţia şi încercăm să fim mai optimişti decât comentatorii articolului amintit faţă de aplicarea noii legi a „radarului pădurilor”, dar continuăm totuşi să credem că ar trebui inventat în primul rând un „radar al conştiinţei” şi aplicat celor care trebuie să vegheze şi să ne apere de răufăcători şi faţă de „stricătorii de ţară” cum spuneau vechii cronicari.
Mihai Trifoi
