Bogăţia şi sărăcia sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Ele nu depind numai de hărnicia şi ambiţia ori lenea şi dezinteresul oamenilor, ci implică mult mai mulţi factori. Cu toate acestea ne întrebăm adesea cum reuşesc unii să devină bogaţi, acumulând averi inimaginabile pentru omul de rând, iar alţii muncesc toată viaţa şi nu se aleg cu nimic.
De pildă, un parlamentar, despre care tocmai apăruseră la televizor ştiri „bombă”, cum le place reporterilor să afirme, cică în declaraţia de avere are menţionate 15 case, 40 de terenuri, bani în mai multe conturi, bijuterii, opere de artă şi câte altele, se poate declara un „om fericit” în România. Desigur, noi ne întrebăm cum e posibil acest lucru într-o societate mai mult sau mai puţin voit sărăcită, care de-abia se străduieşte să se menţină în „coada Europei”, când după capacitatea ei ar trebui să fie în fruntea Europei?
Încercând să dăm un răspuns, în primul rând trebuie să menţionăm că parlamentarii sunt cei desemnaţi să facă legile ţării. Şi atunci ori că ei fac legi proaste, ori că ei sunt cei dintâi care nu le respectă, după zicala care circulă în popor, precum că „Legile sunt făcute pentru a fi încălcate”. Oricine înţelege că, deşi parlamentarii au salarii şi avantaje nepermis de mari, acestea totuşi nu le-ar permite să acumuleze o avere ca cea amintită mai sus. Concluzia firească este că ei îşi „completează” substanţial salariile cu multe alte venituri ştiute şi neştiute. Şi în cazul amintit, aflăm că respectivul parlamentar s-a bucurat de peste 60 de contracte cu statul. Păi dacă este aşa, iar ne întrebăm cum le-a obţinut, când alţii rămân mereu pe dinafară. Bineînţeles că ceva nu e în ordine, şi tocmai de aceea s-au auto/sesizat organele în drept care veghează asupra bunului mers al lucrurilor. Şi iar ne întrebăm, în atâţia ani în care s-a adunat această avere nemeritată de ce nu s-a sesizat nimeni? Iar dacă tot i-ai lăsat pe oameni să-şi facă averi pe căi necinstite, cel puţin acum să le confişti şi să le redistribui poporului, pe spinarea căruia s-au făcut acele averi.
Şi cum se face o avere pe căi necinstite, dacă nu prin corupţie, influenţă de putere, înşelăciune, documente false ori jaf sau exploatarea altor oameni? Iar cei puşi să păzească ce-au păzit, sau ei înşişi lucrau în complicitate cu „jefuitorii”?!
Şi dacă acum s-ar cerceta cu atenţie averile parlamentarilor români, şi slavă Domnului, avem destui, în mod sigur s-ar descoperi multe nereguli care s-au perpetuat de-a lungul timpului, căci mulţi dintre ei s-au folosit de funcţiile înalte în care se găseau şi de influenţa puterii pe care o stăpâneau pentru a-şi satisface propriile interese şi a se îmbogăţi.
Departe de noi gândul de a generaliza şi a-i „condamna” pe toţi, însă trebuie să recunoaştem că printre cei care ne conduc există şi asemenea specimene, şi nu e sarcina noastră de a le arăta, căci seară de seară ni se arată ele pe toate canalele televiziunilor, iar omul obişnuit, truditorul de rând, care de-abia îşi poate satisface trebuinţele zilnice, ascultă, priveşte şi se cruceşte. Dar vin alegerile şi sperăm că oamenii cel puţin îşi vor folosi dreptul la vot ca să-şi spună părerea, şi cum vor vota, aşa vor avea. Ar fi recomandabil ca întreaga populaţie să iasă la vot şi să nu existe instigatori care să-i îndemne pe oameni în sens contrar. Dacă se doreşte o schimbare în bine, atunci trebuie să contribuim toţii prin votul nostru, şi nu doar să comentăm de pe margine în calitate de simpli spectatori.
Ascultând aceste comentarii în trenuri, autobuze, localuri ori prin satele României, rămânem cu concluzia că cei care ne conduc ar trebui să fie nişte oameni nici prea bogaţi, nici prea săraci, ci oneşti, responsabili, cu simţul datoriei dezvoltat, cu iubire faţă de poporul pe care-l conduc şi cu mare preţuire şi respect faţă de propria ţară.
Înainte de a încheia, am mai dori să adăugăm că nu avem nicio şansă să progresăm cu un popor care în mare parte încă se poate caracteriza prin sărăcie şi incultură. Recent ne-a fost dat să vedem reportajul televizat al unui jurnalist, care s-a gândit să pună oamenilor o întrebare simplă: „Cum se numeşte ţara noastră?”, la care mulţi dintre cei întrebaţi pur şi simplu n-au ştiut să răspundă, adică nici măcar nu ştiau în ce ţară trăiesc. Stai şi te cutremuri, neştiind dacă să te indignezi sau să-ţi fie milă de atâta prostie. Şi din păcate răul acesta se tot întinde de jos în sus, cuprinzând şi sferele mai înalte, dar în forme variate, unde destui parveniţi în ascensiune se luptă pentru funcţii şi putere prea puţin păsându-le de ţara lor sau de starea sărmanilor de jos, căci ei se ghidează după dictonul că „Ţara ta este acolo unde ţi-e bine”, însă noi trebuie să ducem Ţara acolo unde să ne fie bine tuturor!
Mihai Trifoi
