Liceenii din Sfântu Gheorghe sunt invitaţi să participe la cea de-a doua ediţie a Concursului de Idei –- ce îşi propune să sprijine dezvoltarea creativității şi implicarea tinerilor în viața socială. În echipe compuse din patru persoane, elevii vor trebui să prezinte idei de proiecte privind organizarea unui eveniment sau a unui program în municipiu. Finala competiţiei va avea loc în data de 15 octombrie (a.c.).

Aflat la cea de-a doua ediţie, concursul  este organizat de Asociaţia „Junior Business Club” (JBC), în parteneriat cu Asociaţia de Tineret „Ecou”, Asociaţiile „Kovako”, „Harit” şi cu Centrul de Informare Europe Direct Sfântu Gheorghe şi este sponsorizat de Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport (DJTS) Covasna.

Conform reprezentanţilor JBC, competiţia urmăreşte sprijinirea dezvoltării creativității și implicarea tinerilor în viața socială, şi este adresată elevilor din clasele IX-XII, din liceele din Sfântu Gheorghe.

„Asociaţia JBC consideră că stimularea creativităţii tinerilor și implicarea lor în viața socială este o provocare majoră. Tinerii trebuie ajutaţi să își dezvolte creativitatea și să aibă ocazia de a -și prezenta ideile în fața unui juriu care poate să le dea un feedback. Elevii au o multitudine de idei care ar trebui dezvoltate și realizate pentru binele comunității locale”, au transmis reprezentanţii JBC.

În echipe compuse din patru persoane, elevii vor trebui să –şi prezinte ideile de proiecte privind organizarea unui eveniment sau a unui program în oraşul Sfântu Gheorghe.  Potrivit reprezentanţilor JBC, scopul și obiectivele proiectelor trebuie să fie reale, iar acitivitățile planificate trebuie să fie bine gândite, realizabile, direcționate pentru a rezolva o problemă locală sau regională.

Elevii care doresc să participe la această competiţie vor trebui să se înscrie astăzi la persoana responsabilă din liceul lor. Potrivit organizatorilor, fiecare echipă va primi apoi, prin e-mail, un  formular ce va trebui completat.

Din cadrul unui liceu, o singură echipă va reprezenta instituţia de învăţământ la finala concursului – ce va avea loc în data de 15 octombrie (a.c), la Liceul Tehnologic Economic și Administrativ „Berde Áron” din Sfântu Gheorghe.  Astfel, potrivit organizatorilor, în cazul în care sunt mai multe echipe care doresc să participe, va fi organizată o preselecţie în urma căreia se alege echipa care va ajunge în finală. Cele mai reuşite proiecte vor fi premiate şi, eventual, puse în practică.

Spre exemplu, Asociaţia de Tineret „Ecou”, ce organizează preselecţia din Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi-a propus să finanţeze ideile cele mai bune ale elevilor Colegiului: „Noi le-am promis celor care participă, că în afara faptului că cei mai buni se vor duce în finala pe oraş, cele mai bune idei vor fi finanţate de către Asociaţia de Tineret Ecou. Asta înseamnă că ideile trebuie să fie originale, valoroase, elaborate bine şi să poată fi puse în aplicare în Sfântu Gheorghe. În momentul în care ideea ne convinge, nu ţinem cont că va fi o echipă sau mai multe, pur şi simplu le vom finanţa anul acesta sau la anul, aşa încât ele să devină realitate. Eu îi invit pe toţi tinerii cu iniţiativă să participe”, a declarat Mădălin Guruianu, coordonator de programe în cadrul Asociaţiei de Tineret „Ecou” .

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail