Asociația Green Energy a organizat ieri, la Sfântu Gheorghe, conferinţa pentru lansarea oficială a proiectului „Biomasa – o afacere verde”, implementat în parteneriat cu Oxford Research AS din Norvegia. Proiectul, cofinanţat din fonduri norvegiene urmăreşte dezvoltarea și promovarea unui sistem de încălzire la nivelul comunităţilor locale, bazat pe biomasă, și încurajarea dezvoltării eco-întreprinderilor de-a lungul lanțului valoric al biomasei.

 

Proiectul este implementat în parteneriat de către Asociația Green Energy în calitate de beneficiar și Oxford Research AS din Norvegia; se desfășoară în perioada septembrie 2014 – aprilie 2016 și este cofinanțat din Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, programul „Inovare Verde în Industria din România”.

„Biomasa – o afacere verde” se derulează pe o perioadă de 20 de luni având o valoare totală de 219.500 euro, valoarea grantului fiind 190.000 euro, şi are ca obiectiv principal dezvoltarea și promovarea unui sistem de încălzire la nivel comunitar bazat pe biomasă și încurajarea dezvoltării eco-întreprinderilor de-a lungul lanțului valoric al biomasei.

Astfel, în cadrul proiectului va fi dezvoltat un sistem de încălzire pe biomasă, prin implementarea unui model pilot la nivelul unei localităţi, în județul Covasna. Sistemul va integra verigile cheie din lanțul valoric al biomasei lemnoase: cultivarea de salcie energetică cu scopul obținerii de biomasă lemnoasă, colectarea și măcinarea deșeurilor lemnoase cu scopul obținerii de biomasă, instalarea și punerea în funcțiune a unei centrale termice cu cazan pe biomasă. Sistemul de încălzire pe biomasă la nivel comunitar va reprezenta un model de bună practică, care urmează a fi supusă atenției factorilor decizionali pentru replicabilitate în alte localități din țară.

„Vrem să creăm un model pilot într-un sat în care toate aceste sisteme să fie integrate. Deci, ne gândim în primul rând la şcoli, grădiniţe, spitale, la primării, unde se poate aplica acest model şi prin firmele noastre suntem pregătiţi să acordăm asistenţă pentru a crea aceste sisteme (…), care apoi se pot multiplica în orice locaţie din România (…). Purtăm discuţii cu mai multe localităţi care pot să dezvolte condiţiile de a fi partenerul nostru. Trebuie să decidem într-o săptămână unde vom putea implementa acest model pilot. Aici vom avea o plantaţie de salcie energetică, cu scopul obţinerii de biomasă, vor fi achiziţionate utilajele necesare pentru colectarea deşeurilor verzi şi vom crea şi o centrală care va asigura încălzirea unei şcoli sau a altei instituţii (…) Putem crea, mai ales la sate, independenţa energetică”, a explicat, ieri, preşedintele Asociaţiei Green Energy şi managerul proiectului, domnul Vajda Lájos.

Proiectul presupune şi dezvoltarea de idei de afaceri în vederea generării de noi eco-întreprinderi de-a lungul lanțului valoric al biomasei; activități de informare; furnizare de consultanță și traininguri; armonizarea intereselor actorilor în domeniu și dezvoltarea Clusterului Inovativ al Biomasei Green Energy prin intermediul expertizei norvegiene.

Potrivit managerului proiectului, Vajda Lajos, clusterele din Norvegia sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai performante din lume.

„În Norvegia, nu se foloseşte petrol ca sursă de energie; totul se bazează pe energia regenerabilă şi sunt la cel mai înalt nivel. Bineînţeles, tehnologia norvegiană în acest domeniu, experienţa în acest domeniu, respectiv experienţa în domeniul dezvoltării clusterelor ar putea şi trebuie să fie un model şi pentru România”, a mai spus Vajda Lajos.

Preşedintele Asociaţiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), Bagoly Miklos, consideră că lansarea acestui program va fi o piatră de hotar în implementarea proiectelor de acest gen: „Cu timpul, veţi vedea că această lansare de program va fi o piatră de hotar în a implementa asemenea programe în mediul mai larg al activităţii clusterului, în judeţul Covasna şi nu numai, datorită faptului că vom reuşi şi vom putea finanţa un program pilot prin care putem demonstra (…) cât de importantă este această formă modernă de sursă de energie. Spun asta deoarece cunosc secuii noştri – sunt şi eu printre ei – sunt foarte conservatori, nu prea acceptă noul, numai dacă văd pe cineva care a făcut ceva şi că îi merge bine. Prima dată ne-am lovit de acest lucru când am vrut să dezvoltăm sistemul de pensiuni. Nimeni nu a vrut ca acele camere curate din casa lui să le pună la dispoziţia unei activităţi turistice, dar (…) atâtea pensiuni există acum în satele secuieşti, că există o supra-dezvoltare şi aşa sper să se întâmple şi cu acest program, să reuşim să facem un program pilot stabil şi să fie un model pentru a dezvolta mai departe această independenţă energetică a localităţilor (…)”, a declarat Bagoly Miklos.

**

Asociaţia Green Energy – de la înființarea sa din 2009 – activează în domeniul protecției mediului și a promovării surselor de energii regenerabile. Printre membrii asociației se numără producători de biomasă (fermieri care cultivă plante energetice, firme din industria de prelucrare a lemnului și producători de mobilă), producători de cazane, firme responsabile de gestionarea deșeurilor, firme care asigură logistica, mari şi mici consumatori de energie verde. Asociația Green Energy asigură totodată managementul pentru ClusterulInovativ al Biomasei Green Energy. În anul 2013 Clusterul a obtinut calificativul bronz pentru management. O recunoaștere acordată de ESCA (Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor) si Cluster Excellence prin initiativa Comisiei Europene.

Clusterul Inovativ al Biomasei Green Energy grupează reprezentanți ai mediului economic din domeniul biomasei (membri ai Asociației Green Energy), reprezentanți ai mediul academic (cercetări în domeniul biomasei), reprezentanți ai administrațiilor publice (factori decizionali care încurajează prin mecanisme adecvate dezvoltarea sectorului) precum și alte organizații catalizator care contribuie la dezvoltarea sectorului.

Oxford Research AS

Oxford Research din Norvegia este o companie bazată pe cunoaștere specializată în domenii precum dezvoltare industrială și regională. Printre temele pe care le abordează, se numără sistemele de cunoaștere și de inovare, dezvoltare municipalități și regiuni, politici sociale, educaționale și de piața muncii.

Compania Oxford Research a fost înființată în 1995 și are filiale în Danemarca, Norvegia și Suedia. Oxford Research realizează evaluări, analize și oferă consultanță pe strategii.

Oxford Research a constituit un grup dedicat clusterelor, un grup format din experți și organizații partenere. Organizația participă în numeroase proiecte trans-regionale și europene pe tema clusterelor.

Programul  „Inovare Verde în Industria  din România”

Programul  „Inovare Verde în Industria  din România” este o arie de program din cadrul  Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 (Granturile Norvegiene), care își propune să contribuie la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European (SEE) și la consolidarea relațiilor bilaterale dintre Norvegia și România.

Programul  „Inovare în Industria Verde din România” este un program de dezvoltare a afacerilor având drept scop creșterea competitivității întreprinderilor verzi, inclusiv ecologizarea industriilor existente, inovarea și dezvoltarea spiritului antreprenorial verde. Viziunea Programulului este: “Bun pentru afacere și bun pentru mediul înconjurător”.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail