Ediţia de anul acesta a concursului de ornitologie „Păsările. Aripile viitorului”, a luat sfârşit după 4 luni de la demararea lui, printr-o expoziţie foto.

Proiectul de 40.000 de lei, destinat tinerilor, a debutat prin activităţile de Ziua Biodiversităţii, pe data de 22 mai a.c., sub egida Societăţii Ornitologice Române Sucursala Covasna „Falco Tinnuculus”, alături de Cercul de Ornitologie „Mugurar” al Palatul Copiilor din municipiul Sfântu Gheorghe şi partenerul principal, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus”.

Proiectul a început cu o poveste frumoasă. Ne-am dorit ca un număr cât mai mare de copii din Sfântu Gheorghe să cunoască frumuseţea Deltei. Astfel, am reuşit în 2012, prima dată să aducem primii copii din Colegiu Mihai Viteazul” şi de la liceul Szekely Miko”. Am văzut interesul lor ridicat pentru cunoaşterea păsărilor şi a naturii şi astfel s-a născut cercul de ornitologie de la Palatul copiilor, care poartă numele Mugurar”, a menționat asistent universitar, dr. Ana Maria Lazăr, preşedintele Societăţii Ornitologice Române Sucursala Covasna „Falco Tinnuculus”.

Elevii implicaţi în acest minunat proiect de ornitologie, ecologie şi protecţie a naturii au avut parte de o experienţă inedită prin participarea la diferite activităţi, precum Ziua Biodiversităţii, sărbătorită şi la Sfântu Gheorghe – aşa cum se întâmplă şi pe plan mondial – printr-o serie de activităţi ce îi va ajuta pe copii să înţeleagă importanţa biodiversităţii, discuţii pe marginea subiectului (biodiversitatea urbană) şi activităţi de îndemânare integrate în lecţii de educaţie ecologică pentru copii (pictură, origami, expoziţie foto etc.), la Muzeul Carpaţilor Răsăriteni.

Tot în cadrul aceluiaşi proiect s-a organizat şi a doua ediţie a concursului regional de ornitologie şi protecţie a mediului „Cip-Cip – Cunoaşte. Iubeşte. Protejează”, cu jutporul Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, la care au participat 7 echipe din ţară, comparativ cu 6 de anul trecut. Aici, elevii au avut ocazia să participe la cursuri teoretice în municipiul Sfântu Gherorghe, urmate de excursii la Dumbrăviţa, Rotbav şi sit Natura 2000, unde au pus în practică informaţiile acumulate. Am reuşit să-l introducem în calendarul de activităţi al Ministerului Educaţiei Naţionale şi astfel să îi dăm o greutate mai mare, o recunoaştere mai mare. O dorinţă a mea, personală, este ca acest concurs să devină ca o olimpiadă, să devină o voce puternică, de unde facultăţile de profil  să-şi recruteze viitorii candidaţi sau viitorii studenţi. Dar până atunci ne dorim să avem o participare bună, vizibilitate şi cât mai mulţi copii interesaţi de cunoaşterea păsărilor şi recunoaşterea ornitologiei”, a declarat dr. Ana Maria Lazăr.

Cel mai important eveniment din cadrul proiectului „Păsările. Aripile viitorului!” l-a reprezentat tabăra de educaţie ecologică de tip Zoung Ranger, din Delta Dunării şi la mare.

„Anul acesta a fost o tabără grea, şi o zic pentru toată lumea. Dacă până acum am chemat pe toţi cu entuziasm, anul acesta am văzut că Delta poate fi, pe lîngă un loc minunat,  şi un loc anevoios. Am avut ape mari, am avut mişcări de tabere frecvent, măsuram apa în fiecare zi să vedem unde trebuie să ne mutăm, dar cu această ocazie, copiii au învăţat şi metode de a supravieţui şi metode de a se proteja de vreme rea şi de intemperiile naturii, au putut fi mai uniţi, pentru că am fost izolaţi pe insulă timp de 7 zile, timp în care a trebuit să stăm împreună şi să ne găsim de lucru împreună, pentru a ne petrece  ziua frumos”, a mai spus Ana Maria Lazăr.

Pe parcursul celor 10 zile de tabără, cei mici, alături de  mentorii lor, au participat la ateliere de inelarea păsărilor mici, atelierul mamiferelor mici. Din cauza apelor mari, participanţii au împărţit insula cu foarte mulţi şoareci, pe care au avut ocazia să-i şi examineze de aproape. Tot aici, copiii au putut determina şi câteva specii de şerpi şi broşte, a mai spus asistentul universitar.

Potrivit organizatorilor, la această tabără au participat 125 de persoane de diferite vârste, care au locuit timp de 10 zile în corturi, pe o insulă izolată din Deltă.

La festivitatea de încheiere a proiectului Păsările. Aripile viitorului!” a luat parte şi prefectul judeţului Covasna, domnul Marius Popica, care s-a arătat foarte mulţumit de iniţiativa organizatorilor de a le arăta copiilor din ziua de azi şi alt mod de a-şi petrece timpul, mult mai sănătos. „Am ţinut neapărat să vin, pentru că astfel de iniţiative vor oferi copiilor variante ca să-şi petreacă timpul alături de natură, să aibă alte preocupări decât cele uzuale. Trebuie neapărat sprijinite astfel de iniţiative şi chiar mă bucur că un astfel de proiect s-a derulat foarte bine şi  a avut rezultate foarte bune. (…) Eu îmi doresc să găsim permanent variante prin care să le dăm copiilor posibilitatea să iasă în natură şi să o respecte. (…)Tentaţiile sunt foarte mari în ziua de astăzi, copiii îşi pot găsi fel de fel de variante pentru a-şi petrece timpul liber şi e bine să le găsim noi variantele plăcute, sănătoase şi cât mai aproape de natură”, a declarat prefectul judeţului Covasna, Marius Popica.

De asemenea, Cătălin Lazăr, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus, unul dintre organizatorii proiectului, a amintit că scopul acestui proiect a fost acela de a promova importanţa abordării şi dezvoltării atitudinii civice comune, în scopul conservării şi menţinerii biodiversităţii.

„Cercul de ornitologie şi această iniţiativă nu s-ar fi putut desfăşura fără sprijinul unor oameni. Inclusiv concursul de ornitologie de anul trecut nu s-ar fi putut desfăşura fără sprijinul conducerii Colegiului Mihai Viteazul. La sfârşitul acestui proiect ţin să mulţumesc doamnei profesor Maria Băilă, dânsa din posura de inspector şcolar general adjunct cu câţiva ani în urmă, ne-a acordat un credit la un concurs de ornitologie. Acum, venim după trei ani şi arătăm că acest gir moral nu a fost în zadar”, a spus Cătălin Lazăr.

Proiectul este finanţat de către Fundaţia pentru Parteneriat şi Mol România cu suma de 20.000 de lei şi a fost ales în urma unei selecţii naţionale în cadrul segmentului „Spaţii verzi. Arii protejate”. Acesta s-a încheiat printr-o expoziţie foto la Colegiul Naţional Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, care va fi prezentată şi în Galaţi şi Tulcea.

 Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail