În suita de evenimente  artistice prilejuite de venirea sezonului autumnal se înscrie şi reluarea  proiectului intitulat „Recitalul de la ora cinci” organizat de Opera Braşov şi Muzeul „Casa Mureşenilor”, cunoscutul lăcaş de cultură din Piaţa Sfatului nr. 25.

 

                                                  Ediţie aparte

   Ajunsă anul acesta la cea de-a zecea ediţie, suita de manifestări  organizate sub genericul „Recitalul de la ora cinci” debutează mâine, 17 septembrie 2014, de la ora 17.00, în incinta vestitului lăcaş muzeal memorial intitulat „Casa Mureşenilor”, urmând ca săptămânal să aibă loc felurite recitaluri muzicale susţinute de artişti lirici cunoscuţi de la Opera braşoveană.

   Pentru cititorii din judeţul Covasna precizăm că în imobilul respectiv a locuit  familia Mureşenilor şi a funcţionat fostul sediu al redacţiei  cunoscutei publicaţii „Gazeta de Transilvania”, devenit în prezent un punct de atracţie pentru numeroşii turişti ce trec prin vestita Piaţă a Sfatului.

   După cum ne-a precizat  tânăra  jurnalistă  Cecilia Toma – secretar PR  la Opera Braşov,  programul  intitulat „Recitalul de la ora cinci” a fost gândit să reunească într-un cadru decorativ şi intim, artişti ai prestigioasei instituţii muzicale  spre a  oferi publicului bijuterii muzicale, în special pentru voce şi pian. Dar şi pentru alte instrumente – de data aceasta chitară – într-un recital deosebit ce va fi susţinut de maestrul Corneliu Voicescu.

    Programul  a debutat în octombrie 2005, ajungând în acest an, cum spuneam, la cea de-a X-a Stagiune, devenind un reper în viaţa culturală zonală,  atât prin consecvenţa cu care s-a desfăşurat, cât şi prin calitatea artistică oferită.

                                             „Sempre l’amore!”

Tema primului recital (al 304-lea din întreaga existenţă)  al ediţiei 2014 – 2015 are un titlu semnificativ şi incitant: „Sempre l’amore!” („Întotdeauna dragostea”). Pe afiş se află trecute numele unor cunoscute personalităţi, amintind sopranele Nicoleta Chirilă şi Maria Petcu-Catrina, mezzosoprana Asineta Răducan, actriţa Nora Vlad, pianista Simona Patriche şi chitaristul Corneliu Voicescu.

  Programul seratei muzicale conţine arii şi duete din operele lui W.A. Mozart, dar şi piese lirice pentru voce şi chitară de Joaquin Rodrigo, Sebastian Yradier, Franz Schubert, J.B.R. Verini.

                                      Preţuri acesibile ale biletelor

    Intrarea la recital se face pe bază de bilete care au costuri modice: 2 lei – elevi şi studenţi; 3 lei – pensionari; 5 lei – adulţi. Informaţii la telefon  0268 / 477.864

   Vă dorim audiţie plăcută.

                                                                              Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail