Reglementarea legală
Făcând aplicare, la cazul nostru, a dispoziţiilor art. 287 alin. (1) din noul Cod penal, în vigoare de la 1 februarie 2014, observăm că se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:
– neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;
– neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată
Nelegalitatea lipsirii de libertate pentru incapacitatea angajatorului de a îndeplini o obligaţie contractuală
Astfel, ajungem la discuţia propusă, generată prin recursul formulat de un angajator în urma sentinţei penale pronunţată împotriva sa, în noiembrie 2011.
Cum la vremea respectivă aceste dispoziţii figurau în Codul muncii, la recurs, angajatorul recurent a cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în vigoare la momentul respectiv.
Chiar dacă răspunderea penală a angajatorului se regăseşte acum în Codul penal, rămâne să vedem opinia sa şi motivarea soluţiei de respingere formulată de Curtea Constituţională a României.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a susţinut că textele de lege criticate, care incriminează faptele de neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor ori reîncadrarea în muncă a unui salariat, încalcă principiul legalităţii incriminării, deoarece transpun în materie penală mijloacele de constrângere deja existente în art. 5803 din Codul de procedură civilă pentru executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti având ca obiect contracte civile.
Astfel, consideră că dispoziţiile penale criticate sunt inutile. În plus, aceste dispoziţii nu ţin cont de situaţia economico-financiară a angajatorului. Mai mult, se creează posibilitatea aplicării a două sancţiuni, una pecuniară şi alta penală, pentru aceeaşi faptă. Însă cea mai gravă încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi a prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o constituie faptul că pedeapsa penală este prevăzută pentru încălcarea unor obligaţii ce îşi au izvorul într-un contract de muncă. Reprezentând, de altfel, aspecte ce ţin de aplicarea legii, de competenţa instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că aceste prevederi interzic, într-adevăr, lipsirea de libertate pentru incapacitatea de a îndeplini o obligaţie contractuală.
Însă în ceea ce priveşte textele de lege criticate situaţia avută în vedere este diferită. Astfel, sancţiunea vizează în primul rând nerespectarea caracterului definitiv şi executoriu al unei hotărâri judecătoreşti, fapt ce reprezintă o încălcare a autorităţii statului prin nerespectarea actului de justiţie.
Aşa fiind, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 775/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 842/2012.
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
