A avea o prejudecată înseamnă a avea „o opinie formată cu uşurinţă prin generalizarea unei experienţe personale sau adoptată automat, adesea impusă prin educaţie, mediu social etc.; idee preconcepută (şi eronată)”. De aici a prejudeca are ca înţeles „a face o apreciere asupra unui lucru, fapt etc. înainte de a-l fi aprofundat; a hotărî ceva prematur, a-şi face idei preconcepute”. Şi mulţi cad în această capcană, uneori chiar şi noi înşine, şi se antepronunţă intrând în categoria; „Dacă tăceai, filosof rămâneai…”.
În urma unei prelegeri despre Esperanto la o sesiune de comunicări ştiinţifice, un domn cu pretenţii de erudit s-a aflat în treabă să-şi dea cu părerea, precum că „Esperanto a fost inventată de un evreu ca să se poată înţelege cu semenii săi din toată lumea”. Ei bine, ştia el ceva, căci creatorul limbii chiar era un medic oculist evreu locuind în Polonia, însă cu privire la scopul limbii habar nu avea ce spune, deci avea „idei preconcepute”, adică o „prejudecată”. Şi pentru a nu se repeta istoria, ne vom permite să publicăm câteva articole pentru a lămuri problema şi a înlătura prejudecăţile, căci e bine ca oamenii să se pronunţe numai „în cunoştinţă de cauză”.
Aşadar, să vedem care este scopul limbii Esperanto! Credem că cel mai potrivit ar fi un citat din „Manualul de limba ESPERANTO” a dr. Marian Constantinescu, fost preşedinte al Asociaţiei de Esperanto din România. Lucrarea a apărut la Editura GRAPHICA, 2009, Braşov. În capitolul I. Despre Esperanto, la punctul 1.3. Scopul limbii Esperanto (p. 18-19) se dau referiri foarte explicite cu privire la scopul acestei limbi internaţionale şi a ceea ce reprezintă ea:
– „reprezintă o soluţie democratică în problema unei limbi de comunicare internaţională;
– înseamnă neutralitate politică;
– nu intenţionează să substituie nici o altă limbă în mediul propriu acelei limbi;
– constituie un instrument de apărare a limbilor etnice (mai ales a celor „mici”, care suferă sub influenţa negativă a limbilor etnice „mari”);
– multilingvismul adoptat de organismele internaţionale, în locul unei soluţii de tipul Esperanto, este ineficient şi hotărârile legate de el rămân simple „hotărâri oficiale”;
– esperanto este folosită cu succes pentru traducerile automate (ca „limbă-tampon”);
– nu dezavantajează nicio naţiune şi nu este împotriva sau în defavoarea nici uneia;
– experienţa a demonstrat că o limbă naţională poate îndeplini funcţiile unei limbi internaţionale numai când este impusă prin forţă militară şi/sau economică;
– se ştie că dependenţa politică aduce după sine dependenţa culturală şi pe cea lingvistică;
– şi în trecut s-a simţit necesitatea unei limbi de comunicare internaţională (de ex.: latina – în ştiinţă, cultură, diplomaţie);
– după latină, limba franceză a îndeplinit rolul de limbă internaţională, iar după cel de-al doilea război mondial, prin creşterea puterii economice a Marii Britanii şi în special a SUA, locul francezei a fost luat de engleză;
– în prezent, maximum 6% din populaţia Europei (abstracţie făcând Marea Britanie) înţeleg corect limba engleză;
– Esperanto este limba păcii şi a prieteniei între popoare;
– nu pune pe nimeni în situaţia de a domina;
– nu aparţine niciunei naţiuni, dar poate aparţine tuturora, după principiul „una pentru toţi, a doua pentru fiecare”;
– garantează fiecăruia dreptul de a se exprima în limba sa maternă şi permite tuturor să comunice într-o limbă care aparţine tuturor;
– întreţine asigurarea drepturilor lingvistice şi culturale;
– permite participarea la dezvoltarea ştiinţei şi culturii;
– lasă oamenilor de ştiinţă libertatea de a scrie în limba maternă şi de a-şi traduce scrierile în Esperanto;
– funcţionarea ei în ştiinţe evită munca de traducere a unei lucrări în zeci de limbi;
– poate reda cu fidelitate expresiile specifice unei limbi etnice (în această privinţă se poate exemplifica cu traducerea reuşită a „amintirilor” lui Ion Creangă);
– tinde să pună o frână „anglicizării totale” şi ajută la revalorizarea celorlalte limbi naţionale”.
Deci înainte de a vorbi cu uşurinţă despre un anumit lucru, despre o anumită problemă, şi de a face „judecăţi de valoare”, este bine să ne documentăm, pentru a nu fi taxaţi noi înşine drept ignoranţi în acea problemă. Şi din păcate mulţi spun multe, fără să se gândească mai profund la cele ce urmează a spune, sau pur şi simplu nu le pasă.
Vom completa informaţiile de mai sus cu „Declaraţia Asociaţiei Universale de Esperanto cu ocazia Zilei Limbii Materne, 21 februarie 2005”:
„Mişcarea Esperantistă participă şi în acest an la sărbătorirea Internaţională a Zilei Limbii Materne, sub coordonarea UNESCO, care în acest an atrage atenţia asupra celor ce folosesc scrierea braille şi a semnelor.
Aceste forme de comunicare sunt exprimări ale unor grupuri aparte, care până acum erau ignorate. La fel sunt ignorate multe limbi ce nu aparţin din punct de vedere economic sau politic grupurilor puternice. Noi reafirmăm cu toată puterea de care dispunem, că politica comunicării şi evoluţiei, care este indiferentă şi adesea duşman al limbilor locale, condamnă la dispariţia violentă şi timpurie a mai multor limbi ale lumii şi a culturilor legate de ele.
Noi chemăm toate conducerile tuturor ţărilor şi pe toţi oamenii să urmeze recomandările Naţiunilor Unite, ale UNESCO, şi ale celor mai proeminenţi gânditori ce recunosc că nicio educaţie adevărată nu se poate face decât prin limba maternă, aşa cum a spus Ghandi.
Limba internaţională Esperanto este limba care se foloseşte numai în relaţiile internaţionale ca mod neutru de a comunica. De aceea ea apără mai departe existenţa limbilor materne a căror funcţionare nu-şi propune să se erijeze în limbi internaţionale cum permanent au făcut de-a lungul istoriei (şi încă şi acum fac) unele limbi naţionale, când sunt folosite pentru relaţii internaţionale.
Pentru aceasta, Mişcarea Esperantistă sărbătoreşte împreună cu UNESCO Ziua Internaţională a Limbilor Materne, care să fie de asemenea o ocazie pentru a sărbători valoarea egală a tuturor limbilor şi a tuturor culturilor şi comunicării internaţionale pe bază de egalitate şi respect reciproc”.
Şi cu aceasta răspundem şi celor care încearcă să ne inoculeze ideea că Esperanto tinde să suprime toate celelalte limbi. Tocmai de aceea autorul manualului amintit a pus pe coperta cărţii şi citatul lui Ludovic Lazăr Zamenhof, creatorul limbii Esperanto, care exprimă prin aceasta egalitatea tuturor în faţa limbii: „O limbă pentru toate popoarele şi a doua pentru fiecare”.
Vom încheia cu câteva citate ale unor gânditori de valoare, referitoare la limba Esperanto:
M. Genevoix (membru al Academiei Franceze): „Esperanto este capabilă să exprime nuanţele cele mai subtile ale gândirii şi sensibilităţii; în consecinţă ea răspunde tuturor exigenţelor literare şi estetice”.
Umberto Eco (semiotician italian contemporan): „Este necesar ca statele să acorde sprijin politic ideii Esperanto”.
Albert Einstein (fizician): „…comunicarea internaţională cu sprijinul unei limbi internaţionale constituie nu doar o necesitate, ci şi un fapt de la sine înţeles. Esperanto este cea mai bună soluţie”.
Rabindranath Tagore (scriitor indian, laureat al premiului Nobel): „Esperanto este o mare invenţie cu foarte mari posibilităţi care – aşa sper – puţin câte puţin va dobândi fecunditatea necesară pentru realizarea unei literaturi vii”.
De la marele potop şi până în zilele noastre omenirea a fost preocupată şi de acest subiect. Ca dovadă cităm cuvintele adevărate ale filosofului Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716): „O limbă raţională şi a tuturora ar reda omenirii a treia parte a vieţii ei”, dar şi cele ale mai îndepărtatului Platon: „Zeii ar face oamenilor o mare favoare dacă le-ar dărui o LIMBĂ COMUNĂ”.
Încercarea noastră de azi de informare corectă a publicului nu reprezintă decât o picătură într-un ocean, dar totuşi în acea picătură se reflectă oceanul, pentru că până la urmă toate lucrurile „se leagă” şi nimic nu e întâmplător. Adevărul este că popoarele lumii de azi încă nu sunt pregătite să accepte o limbă comună. Omenirea e prea ocupată cu luptele interne fraticide, cu veşnica ameninţare a unui război planetar nimicitor, iar marile puteri statale caută prin toate mijloacele posibile să-şi impună supremaţia, iar la scară mică indivizii se ucid între ei pentru te miri ce, şi neamurile trăitoare pe pământ continuă să se duşmănească între ele şi să se submineze reciproc. Peste toate acestea planează complexitatea tot mai mare a vieţii, prin creşterea numărului locuitorilor, şi previziunile catrastrofale ale schimbărilor climaterice şi chiar ale unor evenimente cosmice imprevizibile. În acest context pare normal ca popoarele lumii să nu vadă ca prioritate adoptarea unei limbi comune.
Mihai Trifoi
