Mai mulţi elevi şi studenţi din judeţ au fost angajaţi pe perioada vacanţei de vară.

Potrivit directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, domnul Kelemen Tibor, 60 de tineri din judeţ – 53 elevi şi 7 studenţi – au fost angajaţi pe perioada vacanţei de vară – în domeniul comerţului, prelucrării lemnului, confecţiilor şi nu numai: „Avem 53 de elevi şi 7 studenţi angajaţi pe perioada verii. Studenţii sunt angajaţi în diverse domenii de ocupaţie, începând de la activităţi –servicii- turism şi până la contabilitate. Avem studenţi angajaţi şi în domeniul prelucrării lemnului, al confecţiilor şi al cercetării, să spunem aşa. În rest, avem cei 53 de elevi, angajaţi de asemenea în domeniul textil, în domeniul comerţului, construcţiilor, asigurărilor şi nu în ultimul rând al prestărilor de servicii”, a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul executiv al AJOFM Covasna, domnul Kelemen Tibor.

Trebuie ştiut că, în Legea  nr.72/2007 se prevede că agenţii economici care angajează elevi sau studenţi pe perioada vacanţelor pot beneficia de un stimulent financiar.  Pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, www.anofm.ro, se arată că angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 50% din indicatorul social de referinţă în vigoare (500 lei), acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă. Angajarea poate fi pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic. Potrivit aceleiaşi surse, beneficiazã de acel stimulent financiar lunar angajatorii care încadreazã în muncã elevi, studenţi, în baza unui contract individual de muncã pe duratã determinatã, egalã sau mai micã decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normã întreagã sau, dupã caz, cu timp parţial; sau în baza unui contract de muncã temporarã, numai dacã durata misiunii de muncã temporarã este egalã sau mai micã decât durata vacanţei. Trebuie ştiut că pentru tinerii cu vârsta de pânã la 18 ani, contractul individual de muncã încheiat cu durata timpului de muncã de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe sãptãmânã se considerã încheiat cu normã întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.

Agenţii interesaţi să angajeze elevi sau studenţi pe perioada vacanţei, se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna: „Considerăm că nu s-a terminat perioada de angajare şi poate că, pe această cale, facem şi demersul de a informa că acest drept există şi că angajatorii pot în continuare să vină şi să beneficieze de acest element de subvenţie”, a spus directorul executiv al AJOFM Covasna, domnul Kelemen Tibor.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail