Toată lumea a auzit despre cucută – plantă erbicee otrăvitoare cu frunze mari, flori albe şi fructe brune-verzui, din care se extrage o otravă puternică. Atenienii îi otrăveau cu ea pe unii condamnaţi, aşa cum a păţit-o şi bietul Socrate.
Noi nu suntem atenieni, noi suntem oameni civilizaţi şi nu le dăm condamnaţilor de azi să bea cucută. Cu toate acestea unii oameni din diverse categorii sociale, şi mai ales unii politicieni versaţi şi veroşi ne vorbesc de parcă ar fi băut cucută, adică vorbele lor sunt „otrăvite”, „muşcătoare” şi „ameninţătoare”, de aceea e bine să ne ferim de cei care „beau cucută” ca pe urmă să ne-o scuipe nouă în faţă.
Dar ce ne facem cu demagogii, că ăştia ne tot duc „cu vorba dulce” până ne zăpăcesc şi ajungem să-i credem?
Demagogul, conform dicţionarului, este „o persoană care face promisiuni neîntemeiate şi se exprimă bombastic pentru a înşela opinia publică”. Cunoaşteţi vreun demagog? Sau se declară cineva pe faţă? Nu prea credem, dar ştia foarte bine nenea Iancu despre cine vorbea în piesele sale de teatru…
Demagogia nu este doar o artă însuşită de cei care vor să-şi atingă nişte scopuri înşelând încrederea altora, de votul cărora au nevoia la un moment dat, dar apoi abandonându-i fără regrete. Nu, demagogia este o metodă folosită de politicieni pentru a înşela publicul prin promisiuni mincinoase şi discursuri bombastice. Nu o spunem noi, o spune tot dicţionarul. Întrebarea este cum ne ferim pentru a nu cădea în plasa acestor mistificatori ai realităţii. Şi nici măcar nu putem da vreun nume ca exemplu, căci n-am nimeri-o, deoarece şi publicul este împărţit în tabere, şi deci fiecare cu demagogii lor, dar întotdeauna aceştia se află în tabăra adversă şi neapărat trebuie demascaţi, iar de aici începe circul… Un segment de public formează „tabăra indecişilor”. Aceştia ascultă discursul demagogilor şi ori se crucesc de cele auzite şi din „dreapta” şi din „stânga” şi bat pasul pe loc neştiind ce să facă ori pur şi simplu trec nepăsători, căci vorbele nici unora nu-i ating. Poate că sunt mai fericiţi aşa…
Ocultismul reprezintă „un ansamblu de legi şi practici oculte”. Nu ne vom referi aici la sensul ezoteric al adjectivului ocult, ci la sensul lui obişnuit însemnând: „care acţionează, care este făcut în mod ascuns, tainic, misterios; a cărui natură, cauză, al cărui scop rămâne ascuns, necunoscut; nepătruns”. Oare nu ne-a fost dat să vedem chiar pe unii dintre politicienii noştri punându-şi cravate de culoare violetă pentru a influenţa psihicul ascultătorilor. Oare n-am auzit de atâtea ori despre „forţele oculte” care cică trag din umbră sforile lumii? Oare vedem sau ştim noi ce se întâmplă în culisele cancelariilor mai mult sau mai puţin europene? Oare ştim noi cine şi când ne hotărăşte soarta? Ceea ce auzim, vedem şi ştim reprezintă doar vârful aisbergului, dar cea mai mare parte a acestuia rămâne invizibilă, ascunsă, ocultă…
Dar să rămânem optimişti: omenirea întreagă este „un organisn” care va şti să se descurce şi să se adapteze diverselor împrejurări, pentru ca noi să nu dispărem cu toţii… Pâna una alta fiţi atenţi la demagogii zilei!
Mihai Trifoi
