Deși este prima dată când am fost invitat la una dintre dezbaterile din acest an de la Tabăra de Vară de la Tusvanyos, nu am putut ajunge. Asta nu înseamnă că nu a trebuit să suport minciunile ultranaționaliștilor care au decretat chiar în acea zi de vineri 25 iulie că am participat, fără să aibă nici un fel de decență de a verifica informația. Sau să o retragă imediat ce au aflat că e falsă. Eventual să-și ceară scuze. Dar, de la cine să am și eu asemenea pretenții…
E totuși momentul să clarificăm acest prim aspect până la capăt, deoarece nu-mi place să las lucrurile în aer. Am fost invitat de către organizatorii de la Tusvanyos în premieră, la o dezbatere despre autonomie. În ultimii ani am avut o deschidere aparte de a fi prezent de câte ori am putut la asemenea dezbateri între români și maghiari, ultima dată chiar în toamnă la Sfântu Gheorghe, unde am participat alături de vicepreședintele Senatului și președintele PNL Covasna, Marius Obreja. Sunt 3 argumente fundamentale care mă fac să nu refuz principial nici un fel de dezbatere, atâta vreme cât respectă câteva reguli de civilizație. În primul rând deoarece am fost educat de părinții mei să am bun simț și să încerc să răspund cum se cuvine unei invitații venită de la oricine, fără să am nasul pe sus sau să refuz dialogul. În al doilea rând deoarece sunt un mare fan al dezbaterilor, atât facultatea de filosofie, dar și apropierea de lumea dezbaterilor academice transformându-mă într-un mare pasionat de argumente pro și contra unor teme controversate. Dacă aceste prime două argumente sunt subiective și puteți să empatizați mai mult sau mai puțin cu ele, ei bine, al treilea este extrem de obiectiv. Îmi pare inadmisibil ca reprezentanții românilor să evite să dialogheze PE ORICE TEMĂ cu reprezentanți ai comunității maghiare, mai ales atunci când sunt invitați să susțină un punct de vedere. Adică să transmită o poziție. Refuzul este echivalent, din perspectiva mea, cu o lașitate, cu frica de faptul că ai putea să auzi argumente superioare celor pe care le ai tu. De ce Dumnezeu să refuzi să mergi la orice fel de dezbatere atâta vreme cât consideri că ai argumente solide în sprijinul afirmațiilor tale, ba, mai mult, ai ocazia să afli și alte perspective care te-ar putea pune pe gânduri și ar putea să-ți lărgească orizontul? Mai mult decât atât, cum să-ți bați joc de cei care te-au delegat să-i reprezinți, deoarece sunt și președintele organizației municipale a PNL, dar și consilier local în Sfântu Gheorghe? Evident că m-aș sfătui înainte atât cu colegii liberali, dar și cu alegătorii mei cu care sunt într-un contact aproape permanent, dar de mers voi merge din toate motivele arătate mai sus, la orice fel de dezbatere cu reprezentanții maghiarilor. Nici nu văd o altfel de cale pentru a putea construi o adevărată comunitate și nu-mi imaginez cum altfel am putea transmite noi românii, mesaje clare și fără echivoc către ei, punând argumentele în față și nu declarațiile bombastice, găunoase, care nu vor rezolvarea diferențelor, ci adâncirea lor.
Rușine celor care doar se folosesc de românii și maghiarii din zona noastră
Ca un roman trăitor în Sfântu Gheorghe, orașul cu cel mai mare număr de români din cele două județe cu majoritate maghiară, nu pot să nu-mi doresc să fie pace și liniște în zonă, spre deosebire de alții, de prin alte părți ale țării, sau din afara ei, care privesc acest loc doar ca pe un spațiu de manevre electorale. În numele multor români din zonă care au preferat să voteze liste multietnice propuse de liberali la ultimele alegeri locale, le spun acestor oameni care încearcă să infesteze atmosfera cu idei ultranaționaliste, fie ei români sau maghiari, să le fie rușine! Să le fie rușine că n-au pus o cărămidă să clădească ceva în această zonă, dar au aruncat cu noroi adesea, indiferent că aveau sau nu motive să o facă! Să le fie rușine atât ultranaționaliștilor români care vin și urlă măscări la adresa maghiarilor, pe străzile liniștitului nostru oraș, spre disperarea majorității românilor din zonă, care știu că nu demonstrațiile de forță sunt mijlocul prin care vom putea trăi mai bine și împreună în pace! Să le fie rușine și extremiștilor maghiari care provoacă repulsie, inclusiv majorității maghiarilor, nu numai nouă românilor, cu ale lor scandări xenofobe și chiar rasiste! Să le fie rușine atât agitatorilor din media centrală, care au văzut maghiari doar la televizor sau în Parlament, care nu au încercat să se apropie de viața cotidiană din zona noastră, dar își dau cu părerea fără nici un fel de jenă despre relațiile dintre români și maghiari! Să le fie rușine celor care se erijează în apărătorii românilor din zonă, dar nu au nici o idee despre cum locuim noi aici, cum încercăm să construim o viață împreună cu comunitatea maghiară! Să le fie rușine și ultranaționaliștilor maghiari din afara țării, majoritatea politicieni de prim rang în țara vecină, care vin în România să deverseze mesaje toxice pentru buna conviețuire, cu scopuri pur electorale! Să le fie rușine tuturor „nebunilor care aruncă pietre”, nouă, celor din zonă, români și maghiari deopotrivă, rămânându-ne sarcina de a le scădea importanța și mesajele, uneori extreme de perfide și nefaste!
Victor ia de la Viktor?
Una dintre aceste voci cu mesaj toxic a fost la această Tabără de Vară premierul maghiar Viktor Orban, cel care face pași rapizi spre a deveni unul dintre cei mai periculoși lideri mondiali actuali. Atacul său la adresa democrației îl fixează definitiv în galeria liderilor antidemocratici, derapajul său ideologic devenind impardonabil. Nici nu poate fi altfel, când declari, asemenea lui Vladimir Putin și ayatolahului Iranului că „o democraţie nu trebuie să fie neapărat liberală, poate exista democraţie şi fără liberalism” sau „preşedintele SUA a vorbit în repetate rânduri despre faptul că sistemul financiar american este impregnat de cinism, lucru de neconceput până la izbucnirea crizei. Apoi corupţia, violenţa şi sexul – astea sunt promovate de forţele liberale şi dăunează foarte mult Americii şi lumii întregi.” Coreea de Nord, China, Rusia și Iranul sunt modelele pe care se pare că și le asumă liderul Ungariei, un personaj din ce în ce mai puțin respectat de lumea occidentală și din ce în ce mai protejat de Fratele cel Mare de la Răsărit. Devenit destul de clar și pe față purtătorul de mesaje al lui Putin, pionul său în Uniunea Europeană, mai ales după împrumutul masiv obținut de la acesta, Viktor Orban nu ratează prilejul de a se pune în rândul dictatorilor actuali. Conceptul său de „democrație iliberală” (antiliberală) a avut precursori celebri în istorie, Mussolini și Hitler fiind mai vechi, dar și Ion Iliescu, cu a sa celebră „democrație originală” cu care ne-a cadorisit după 1989, unde partidele istorice erau considerate dușmani ai poporului, studenții trebuiau cumințiți cu bâtele minerilor, iar maghiarii învrăjbiți puternic cu românii prin manipulatoarele evenimente din 15 martie 1990. Cu atât mai interesantă pare competiția prezidențială din toamnă, când vom avea de ales între un reprezentant al stângii, continuator al unui comunism cu față umană, cu aplecare demonstrată spre zona estică, fie ea Rusia sau China, sau un apărător declarat al valorilor Occidentului, care va fi candidatul dreptei unite.
Mădălin Guruianu
Președinte PNL Sfântu Gheorghe