Campionate şi demonstraţii sportive, jocuri de familie, body art, ateliere creative, lecturi publice, activităţi interculturale, expoziţii, spectacole, animaţie şi cea mai mare discotecă în aer liber, toate vor avea loc în cadrul celei de a doua ediţii a Open Park Festival, care se desfăşoară în perioada 24-27 iulie în parcul Tractorul din Braşov.

Pentru al doilea an consecutiv, Asociaţia Colors şi reţeaua CAN, împreună cu peste 30 de parteneri locali, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, al Agenţiei Metropolitane şi a Primăriei Braşov, transformă parcul Tractorul într-un spaţiu deschis copiilor, tinerilor şi familiilor acestora, punându-le la dispoziţie, în cele patru zile de festival, peste 100 de activităţi diferite, grupate în şase mari categorii: sport, jocuri, ateliere artistice, ateliere creative, expoziţii şi spectacole.

„Open Park Festival este singurul festival cultural outdoor de tineret care se desfăşoară într-un parc din Braşov, scopul organizatorilor fiind acela de a transforma parcul într-un spaţiu cultural nonformal, accesibil copiilor şi tinerilor, de a promova activităţi în aer liber pe perioada vacanţei de vară şi de a mobiliza voluntari, organizaţii nonguvernamentale şi instituţii cu programe similare în dezvoltarea unui concept cultural unitar, fiind de asemenea un eveniment propus în susţinerea capitalei culturale „Braşovia 2021”, au declarat pentru AGRPRES organizatorii.

Ca şi la ediţia anterioară, participanţii la festival îşi pot alege activitatea care li se potriveşte din programul pregătit de organizatori. Noutăţile acestui an sunt reprezentate de două campionate de fotbal şi de volei, destinate celor cu vârsta până în 10 ani, precum şi de jocuri speciale, destinate copiilor însoţiţi de cel puţin un membru de familie.

Pe lângă demonstaţiile sportive de gimnastică masculină, street workout sau taekwondo, partenerii festivalului au pregătit sesiuni de gimnastică pentru cei mici, lecţii de dans, jonglerii şi bătăi cu apă.

În cadrul atelierelor artistice, vor exista mai multe activităţi de body art – pictură, tatuaje temporare, dar şi o sesiune în care se va putea interacţiona cu cultura arabă, persană şi chineză.

Programul zilnic al atelierelor şi activităţilor este între orele 10.00-19.00, iar ulterior, zona de lângă fântâna arteziană a parcului va fi transformată în cea mai mare discotecă în aer liber din oraş, intrarea fiind liberă.

Open Park Festival este un eveniment al Asociaţiei Colors finanţat de către Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Braşov şi susţinut de Primăria şi Agenţia Metropolitană Braşov, alături de alte instituţii culturale din oraş.

Asociaţia Colors, înfiinţată în 2008, are ca misiune dezvoltarea indivizilor şi a comunităţilor din care fac parte, pentru a face faţă provocărilor vieţii actuale, implementând proiecte educaţionale şi de voluntariat pentru timpul liber şi vacanţe, destinate copiilor, tinerilor şi vârstnicilor din Braşov şi Sibiu.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail