După cum am informat la vremea potrivită, între 17 şi 21 iulie 2014, Asociaţia  “Libris Cultural”, manager Virgil Oniţă, a  iniţiat şi organizat în Piaţa Sfatului din Braşov a treia ediţie Festivalului de Carte şi Muzică, o manifestare de anvergură aşteptată cu mult interes de locuitorii din zonă, dar şi de numeroşii turişti ce au poposit în acest  spaţiudevenit celebru din străvechiul burg aflat  în centrul României.

    Intitulat inspirat şi original, “fEstivalul de cArte şi Muzică”, evenimentul a reprezentat o reuşită, deşi vremea a fost total nepotrivită, plouând  adesea torenţial. (Facem o mică parantează pentru a spune că exact despre aşa ceva se plângeau cu câţiva ani în urmă cei de la TVR, care se lamentau zicând că oricând ar programa  celebrul Festival Internaţional „Cerbul de Aur”  la Braşov…plouă!)

    Ei bine, cam aşa au stat  lucrurile anul acesta şi cu evenimentul cultural despre care scriem, de aceea a fost necesară prelungirea sa cu încă o zi, luni fiind, în sfârşit,  foarte frumos. În acest fel amatorii de noutăţi editoriale, de ultime apariţii a albumelor  de artă şi muzică au avut şansa de a le achiziţiona la preţuri avantajoase  de pe vestita „Alee a Cărţii” din Agora braşoveană.

Alături de organizatori

   Mereu alături de iniţiativele valoroase ale oamenilor de cultură din judeţul Covasna, ca şi din Harghita şi Braşov, ziarul nostru a fost şi de această dată partener media. Un bun prilej pentru iubitorii de frumos din judeţ de a fi informaţi prompt  şi de a lua parte la suita de activităţi organizate pe parcursul  a cinci zile, având oportunitatea de a-şi cumpăra  cărţi şi CD-uri valoroase, de a asista la întâlniri cu autori, a obţine autografe, asistând la lansări de volume de beletristică şi albume muzicale.

Scrisoare de mulţumire


      În cursul zilei de ieri am primit următoarea misivă din partea organizatorilor, în speţă a echipei „Libris Cultural”,  sub semnătura preşedintelui  Virgil Oniţă, în care se exprimă sentimente de gratitudine pentru  prestaţia cotidianului „Mesagerul de Covasna”, alături de alte ziare şi posturi de radio şi televiziune,  referitoare la manifestarea amintită.

    „Dragi colaboratori,  vă mulţumim  şi  pe această cale – în mod oficial – pentru promovarea generoasă a celei de-a treia ediţii a Festivalului de Carte şi Muzică de la Braşov, ce s-a desfăsurat în Piaţa Sfatului în perioada 17-21 iulie 2014, se arată în scrisoare.

   În ciuda condiţiilor meteorologice nefavorabile, feedback-ul primit de
la vizitatori şi invitati  a fost pozitiv. Braşovenii, covăsnenii, harghitenii, precum şi turiştii  ce au trecut  prin Piaţa Sfatului, au apreciat prezenţa în număr atât de mare a editurilor, caselor de discuri, precum şi ofertele promoţionale.

    Publicul s-a bucurat de momentele lirico-artistice susţinute cu dăruire
şi profesionalism de artiştii invitaţi, care au înfruntat cu stoicism timpul neprielnic.

   În calitate de organizatori am depus toate eforturile ca şi acest Târg să
se desfăsoare în condiţii optime, străduindu-ne  să venim în întâmpinarea doleanţelor
manifestate de participanti.

    Promovarea a fost intensă, partenerii mass-media, printre care vă număraţi şi dv.,  diseminând informaţiile  cu promptitudine şi profesionalism.

   În speranţa că şi de această dată experienţa Festivalului a fost una favorabilă,  încă o dată vă mulţumim şi asteptăm  să colaborăm la proiecte viitoare”.

                                                         000
… Şi noi mulţumim şi vom da curs amabilei invitaţii!

                                                                                                  Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail