Două microbuze din cele şase repartizate judeţului nostru vor fi predate astăzi şi vor ajunge în localităţile Catalina şi Hăghig.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), va înmâna astăzi, 23 iulie a.c., primele 100 de chei pentru microbuzele şcolare achiziţionate de MDRAP pentru transportul elevilor din mediul rural. Ceremonia de predare a primului lot microbuze ce vor asigura transportul elevilor din întreaga ţară, va avea loc în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

În judeţul nostru vor fi distribuite şase microbuze școlare, cu o capacitate de 16+1 locuri, în vederea asigurării transportului școlar pentru elevii din comunitățile rurale îndepărtate de unitățile școlare la care sunt arondați, după ce Ministerul Dezvoltării Regionale a declarat eligibile şase din cele zece solicitări înregistrate. „Am primit răspuns la solicitarea noastră privind repartizarea microbuzelor școlare cu o capacitate de 16+1 locuri, în vederea asigurării transportului școlar pentru elevii din comunitățile rurale îndepărtate de unitățile școlare la care sunt arondați. Din cele 10 solicitări înregistrate, eligibile au fost 6”, a declarat săptămâna trecută doamna inspector şcolar general adjunct, Rădiţa Palela, care a precizat că în etapa I, ce se desfășoară în perioada iulie – septembrie 2014, vor fi repartizate şase microbuze achiziționate în conformitate cu OUG nr. 12/04.07.2013, către următoarele unități administrativ teritoriale: Barcani, Bățani, Catalina, Hăghig, Sita Buzăului și Vâlcele. În această primă etapă, vor participa primăriile Catalina și Hăghig.

Primarii celor două localităţi, Tusa Levente – primarul comunei Catalina şi Alexandru Cucu – primarul comunei Hăghig, erau deja prezenţi la Bucureşti, ieri, iar astăzi vor participa la ceremonia de predare a cheilor. Primarul localităţii Catalina, Tusa Levente, a declarat ieri că microbuzul era necesar: „Acest microbuz era necesar. Avem cinci sate, şi la Mărcuş se transportau 24 de copii, iar din Târgu Secuiesc soseau cadre didactice”, ne-a spus acesta.

Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a declarat: „La Bucureşti, am subliniat de mai multe ori faptul că, pentru localităţile solicitante, repartizarea a câte unui autobuz reprezintă  un mare ajutor. Este evident că în bugetul anual al unei comune cu greu s-ar putea include o sumă atât de mare. Deci, autorităţile judeţene au intervenit şi în acest caz, deoarece cei care trăiesc în comunităţile locale cunosc mai bine nevoile localnicilor, decât cei de la instituţiile centrale ale statului din Bucureşti.” se arată într-un comunicat de presă emis ieri de CJ Covasna.

 
Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail